"Personaj complex, când prost, când extraordinar de isteţ, dinamic, cinic, cu un umor şi o fantezie debordante, Păcală este eroul incontestabil al folclorului românesc, un fel de Făt-Frumos sucit, ce cară uşi în spinare, le cântă dracilor până îi ia Aghiuţă, se prosteşte ca să îi umple de ridicol pe îngâmfaţi, călătoreşte prin lumea largă şi face dreptate în felul lui." (după F. Iaru, în D. Mocanu, Păcală, 2002).

Sper din tot sufletul ca o călătorie în lumea lui Păcală să fie plăcută celor mici, iar celor mari să le amintească de copilărie !

Povestirea I :

Păcală şi vaca

A fost odată un om care avea trei feciori. Feciorul cel mic se numea Păcală şi era un poznaş şi jumătate. Cum făcea el, cum dregea, că parcă tot de-a-ndoaselea lucra. Dar de multe ori le potrivea cum nu se poate mai bine. Acum, de unde până unde, îi mersese numele că e prost, şi până şi fraţii lui îl socoteau cam tare de cap şi într-o ureche.
Într-o zi se îmbolnăveşte bătrânul şi moare, lăsând fiilor săi, drept moştenire, o vacă. Atâta agoniseală putu şi el să lase copiilor. Dar vaca una, ei trei. Cum s-o împartă ? Chibzuiră ei, socotiră, îşi bătură capul multă vreme, dar nu se luminau deloc. În cele din urmă, după trudă îndelungată, le dete în gând să facă fiecare un ocol, iar când s-o întoarce vaca de la păşune, în al cui ocol o intra, a aceluia să fie.
Zis şi făcut.
A doua zi, cei doi fraţi mai mari se sculară dis-de-dimineaţa şi se puseră pe treabă. Aduseră pari din pădure, cărară bolovani de piatră şi făcură două ocoale, ştii colea în lege, unul mai frumos decât altul. Fiecare zicea în sinea lui că la el va trage vaca întâi şi a lui va fi..
În vreme ce fraţii lui asudau muncind, Păcală nici habar de grijă nu avea şi dormea dus. Abia pe la chindia de seară se gândi să-şi facă şi el ocolul. Dar cum nu-i prea era a treabă nu se osteni mult ci, tăind câteva crengi dintr-un copac verde şi stufos, făcu din ele o împrejmuire aşa, ca să se cheme că a făcut şi el un ocol.
Seara, numai ce iată se întoarce vaca de la păşune. Fraţii aşteptau fiecare în faţa ocolului său. Cei doi mai mari râdeau de prostia lui Păcală, care nu-şi dăduse osteneala să facă un ocol mai de Doamne-ajută, şi erau încredinţaţi că vaca la unul din ei o să se oprească. Dar vezi că dobitocul, cum veni şi dete cu ochii de ramurile şi frunzele verzi ale ocolului lui Păcală, trecu pe lângă celelalte două fără să se oprească şi se duse drept să mănânce frunze tinere.
Fraţii cei mari, să crape de necaz şi mai multe nu. Dar nu avură încotro şi trebuiră să-i lase vaca lui Păcală, căci aşa le fusese învoiala.

(după A. Gherman, Antologie de texte literare pentru clasele I-IV. Autori români, Ed. Elis, Bucureşti, 2003)

Alina Astaloş