Nu căutaţi pe hartă acest nume exotic căci Acadia nu mai există decât în memoria acadienilor, aceşti descendenţi ai primilor francezi ce au întemeiat o colonie în America de Nord. Aceasta se întâmpla în anul 1604 - Pierre Dugua De Mons, Samuel de Champlain et Jean de Biencourt sosesc pe coasta atlantică însoţiţi de 120 de coloni pentru a instala o colonie franceză în Baie Française (azi Baie de Fundy), privilegiu acordat de regele Henry IV. După o iarnă grea petrecută pe insula Sainte-Croix, colonia se mută pe coasta de nord-vest a actualei provincii Noua – Scoţie şi pune bazele fortului Port-Royal. Este actul de naştere al Acadiei, teritoriu francez ce cuprindea, la acea dată, actuala provincie Noua – Scoţie. Deşi la mii de kilometri depărtare de metropolă, istoria noii colonii se împleteşte strâns cu conflictele dintre cele două mari puteri colonizatoare, Franţa şi Anglia. Astfel Acadia aparţine când uneia când celeilalte, în ritmul războaielor şi tratatelor de pace. Dar soarta sa este pecetluită definitiv în urma tratatului de la Utrecht, în 1713, prin care Acadia este cedată Angliei şi devine Noua – Scoţie, iar Franţa mai păstrează Insula Regală (actualul Cap Breton), insula Saint – Jean (Prince – Édouard) şi coasta nordică a golfului la Baie – Française (Nouveau – Brunswick). Popor mândru, strâns legat de cultura şi tradiţiile sale, acadienii nu vor să depună jurământ de credinţă coroanei engleze. Oprimaţi de noul stăpân, mulţi acadieni se refugiază în teritoriile franceze vecine. Pentru a elimina această populaţie ostilă, guvernatorul Noii – Scoţii, Charles Lawrence, ordonă deportarea acadienilor spre statele americane de pe coasta de est, spre Franţa şi Anglia, în perioada 1755 - 1758. Peste 12000 de bărbaţi, femei şi copii, deseori familii despărţite, sunt îmbarcaţi cu forţa pe vapoare, mulţi nu vor ajunge niciodată la destinaţie căci mai multe ambarcaţiuni vor eşua. La aceste tragedii s-au mai adăugat şi bolile şi mizeria ce au îngroşat numărul victimelor. Deportarea acadienilor este tragedia unui popor menit dispariţiei şi în acelaşi timp, o pată neagră în istoria acestei ţări. În urma tratatului de pace semnat la Paris în 1763 harta lumii se schimbă din nou, coloniile îşi schimbă stăpânii şi un climat de pace durabilă se instalează între cele două metropole. Sunt semne încurajatoare pentru mulţi dintre acadienii deportaţi ce întreprind călătoria de întoarcere pe pământurile lor. Dar colonii englezi îi obligă să se deplaseze mai la nord şi astfel ei se instalează cu precădere pe coastele actualului Nouveau – Brunswick. De altfel aici îi regăsim în ziua de azi pe marea majoritate a descenţilor acadieni.
Într-un sat acadian din această regiune, Bouctouche, a văzut lumina zilei Antonine Maillet, prima scriitoare de limbă franceză trăind în afara Franţei, ce a primit prestigiosul premiu literar Goncourt în 1979 pentru romanul Pélagie – la – Charrette. Recunoscută ca fiind un scriitor şi dramaturg de mare talent, opera sa este profund inspirată de istoria, limba şi tradiţiile acadienilor, strămoşii săi cu care se mândreşte. Personaje profunde prin simplitatea şi autenticitatea lor, un dialog cu sonorităţi bizare la început dar care îşi dezvăluie întreaga frumuseţe pe măsură ce avansezi în lectură.
Poate că aceste câteva rânduri să vă trezească curiozitatea şi dorinţa de a şti mai mult despre acadieni. Căci chiar dacă Acadia a încetat să existe de câteva sute de ani deja, descendenţii acadieni păstrează vie memoria strămoşilor lor. Numeroşi artişti şi politicieni de descendenţă acadiană îşi pun amprenta în viaţa ţării în acest început de milenar.

Acadie, 400 ans

Ne cherchez pas sur la carte ce nom exotique car l’Acadie n’existe que dans la mémoire des Acadiens, ces descendants des premiers Français qui ont bâti une colonie en Amérique du Nord. C’était en 1604 – Pierre Dugua De Mons, Samuel de Champlain et Jean de Biencourt arrivent avec un groupe de 120 hommes pour installer une colonie dans la Baie Française (aujourd’hui Baie de Fundy), privilčge accordé par le roi Henry IV. Aprčs un hiver trop éprouvant passé sur l’île Ste-Croix, la petite colonie se déplace sur la côte nord-ouest de l’actuelle Nouvelle-Écosse et fonde le fort Port-Royal. C’est la naissance de l’Acadie, ce territoire français qui était ŕ l’époque, l’actuelle Nouvelle-Écosse. Bien qu’ŕ des milliers de kilomčtres de la métropole, son histoire a suivi les aléas des conflits des deux puissances colonisatrices de l’époque, la France et l’Angleterre. Au rythme des guerres et des traités de paix, l’Acadie change souvent de maître, de lois et de droits. Son sort est scellé en 1713 par le traité de Utrecht quand la France cčde définitivement l’Acadie ŕ l’Angleterre et devient ainsi la Nouvelle – Écosse, et garde encore l’Île Royale (le Cape Breton), l’Île Saint-Jean (l’Île du Prince Édouard) et la côte nord de la Baie Française (le Nouveau-Brunswick). Gens fiers et attachés ŕ leur culture et traditions, les Acadiens ne veulent pas pręter serment d’allégeance au roi d’Angleterre. Brimés dans leurs droits par le nouveau maître, nombreux sont ceux qui fuient vers les territoires français environnants. Pour en finir avec cette population hostile, le gouverneur de la Nouvelle-Écosse, Charles Lawrence, entreprend entre 1755-1758 la déportation des Acadiens vers les états de la côte est américaine ainsi que vers la France et l’Angleterre. Plus de 12000 hommes, femmes et enfants, souvent des familles séparées, sont embarqués de force sur des navires, nombreux sont ceux qui n’arriveront jamais ŕ une destination car plusieurs bateaux coulent pendant ces longs voyages. Ajoutez ŕ cela la misčre et les maladies qui feront leur part de victimes. La Déportation des Acadiens c’est non seulement la tragédie d’un peuple anéanti, c’est la grande tâche noire de l’histoire de ce pays. C’est en 1763 lors de la signature du traité de Paris que la carte du monde change de nouveau, les colonies changent de maîtres et une paix durable se dessine entre les métropoles. Dans ce nouveau climat les Acadiens amorcent le retour vers leurs terres mais sont poussés par les Anglais vers le nord et s’installent davantage sur les côtes du Nouveau-Brunswick. C’est d’ailleurs lŕ qu’on retrouve aujourd’hui la majorité des descendants acadiens.
C’est dans un village acadien de cette région, ŕ Bouctouche, qu’a vu le jour Antonine Maillet, premičre écrivaine francophone vivant hors de la France ŕ avoir reçu le prestigieux prix Goncourt en 1979 pour son roman Pélagie-la-Charrette. Reconnue comme écrivaine et dramaturge de grand talent, son śuvre c’est l’histoire, la langue, les traditions de son peuple dont elle est fičre descendante. Des personnages si profonds dans leur simplicité, authenticité et vérité, un dialogue d’une sonorité étrange au début mais qui révčle toute sa beauté au fur et ŕ mesure qu’on avance dans les pages.
Peut-ętre qu’aprčs avoir lu ces quelques lignes, quelques uns parmi vous vont chercher ŕ en savoir plus sur le sujet. Car męme si l’Acadie a cessé d’exister sur la carte voilŕ des sičcles, les Acadiens sont lŕ pour nous rappeler leur existence et de nombreux artistes et politiciens marquent notre vie en ce début du troisičme millénaire.

Rodica Pleşu

Site-ul Comunităţii Române din Québec este finalizat !

Acordul încheiat la 14 iunie 2004 între Comunitatea Română din Québec şi Ville de Québec prevedea în principal promovarea oraşului Québec cu ajutorul internetului, cel mai modern mijloc de comunicare al timpurilor noastre, în vederea stabilirii aici a potenţialilor candidaţi români la emigrare.
Pentru a reuşi cât mai bine acest demers, CRQ va difuza informaţiile necesare viitorilor emigranţi prin intermediul site-ului propriu (www.reper-romanesc.org), acum într-o formă mult îmbunătăţită. Autorii, Cristina Matei şi Gabriela Radu, şi-au propus să ofere informaţii obiective şi detaliate, deosebit de utile celor interesaţi, despre comunitatea română de aici, cât şi despre procesul de emigrare, şi cel, mai anevoios, de integrare în societatea quebecoază.
În noul său format, site-ul a fost completat cu încă două secţiuni, ”Comunitate” şi ”La Québec”, care se adaugă paginilor alocate variantei electronice a publicaţiei noastre, ”Reper Românesc”.
În timp ce secţiunea ”Comunitate” prezintă aspecte din viaţa românilor de aici şi permite înscrierea ca şi membru al asociaţiei, secţiunea ”La Québec” îşi propune să furnizeze cât mai multe informaţii utile în sprijinul celor care doresc să emigreze în oraşul Québec. Grupul coordonat de d-nul Mihai-Cristian Florea, responsabilul comisiei ”Sprijin la integrarea noilor veniţi”, va încerca să răspundă la toate întrebările privind emigrarea şi viaţa în oraşul nostru, prin intermediul adresei infoquebec@reper-romanesc.org.
Vă invităm călduros să vizitaţi www.reper-romanesc.org !

Mihaela Ioniţă

Ce se mai întâmplă în România ?

Drapelul românesc flutură deasupra celui mai înalt vârf muntos din America de Nord. În cadrul expediţiei « Alaska 2004 « (15 mai – 20 iunie), o echipă de 8 alpinişti români a realizat ascensiunea pe schiuri a vârfului McKinley (6200 metri). Urcarea a fost realizată în condiţii dificile, echipa românească trebuind să înfrunte temperaturi de – 30 de grade în plin viscol şi numeroase avalanşe.

Începând cu 1 iulie, conform prevederilor calendarului de aderare la UE, au avut loc scumpiri importante la carburanţi (400 de lei în plus litrul de benzină), gaze (+ 5%), energie termică (+ 7.8%), ţigări şi băuturi alcoolice (+ 50%). Datorită scumpirii benzinei şi energiei se aşteaptă valuri de scumpiri şi la alte produse.

În mod surprinzător, în România încep să se pună cu adevărat în aplicare măsuri anti-corupţie. La începutul lunii iulie, a fost arestat generalul Caceu, Şeful de Stat Major al Corpului 1 Armată. Conform procurorilor PNA, în vara anului 2003, acuzatul a ajutat o firmă particulară să câştige un contract de 3.6 miliarde lei constând în renovarea clădirilor Corpului 1 Armată cu condiţia ca aceasta să-i modernizeze apartamentul personal (lucrări estimate la 200 milioane lei).

După 15 ani, România a reintrodus viza pentru cetăţenii sârbi, motivând această decizie ca fiind necesară integrării în UE. După câteva zile, Belgradul a luat o măsură reciprocă. În scurt timp, la punctul principal de trecere de la Moraviţa fluxul de călători care traversa graniţa a diminuat de 90%.

Poliţia italiană a reuşit să aresteze la Verona trei cetăţeni români (două femei şi un bărbat). Aceştia reprezentau conducerea unei bande de traficanţi de minori ce exploata circa 50 de copii sub zece ani în mai multe oraşe din Italia. Micuţii erau trimişi la furat sau la cerşit şi trebuiau să câştige minim 1000 de euro pe zi, în caz contrar fiind bătuţi în mod bestial (mai ales de către cele două femei). Copiii au fost cumpăraţi direct din România de la familii sărace din judetele Iaşi şi Dolj. Alţi opt români, complici ai bandei, sunt daţi în urmărire generală.

Ministerul Finanţelor va emite obligaţiuni de stat în valoare de 190 milioane de euro cu scopul de a lichida datoriile neîncasate ale furnizorilor de energie şi gaze scoşi la privatizare. Aceste datorii vor trebui recuperate mai târziu de către AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului). Pe lista AVAS se găsesc deja 1700 societăţi, majoritatea firme de stat (în special giganticele combinate construite în perioada comunistă şi care nu au reuşit niciodată să atingă limita rentabilităţii). Dacă AVAS nu va reuşi să recupereze întreaga sumă, restul va fi completat din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii de rând.

Încrederea investitorilor străini în rentabilitatea proiectelor româneşti este în continuă scădere. Atunci când în 2001, doi oameni de afaceri belgieni au decis să înfiinţeze o fermă axată pe producţia de cereale în judeţul Sibiu, au numit administrator un inginer român (Mircea Rotar) căruia i-au trimis regulat bani pentru achiziţionarea de terenuri, îngrăşăminte şi seminţe. Românul a cumpărat doar o parcelă de teren pentru fermă, cu restul cumpărându-şi pământ pentru el. În plus, în cei doi ani cât a fost administrator, Rotar a mai sustras din proprietăţile fermei două maşini, un tractor şi 100 de vaci. Plângerea belgienilor la poliţie a fost ignorată de autorităţile române. În 2003, a fost numit un nou administrator, Irina Raceu. Cu toate că în acel an recolta de cereale a fost bună, Raceu a declarat în Belgia pierderi de 100% trecând în contul personal toate profiturile fermei iar când i-au fost cerute actele contabile, a afirmat că acestea au fost distruse într-un incendiu (ulterior poliţia le-a găsit la domiciliul ei). Când la începutul lunii iunie 2004, fiul unuia dintre investitori a venit să investigheze situaţia din România, el a fost atacat şi bătut de Mircea Rotar. Belgianul a ajuns la spital în stare gravă, avănd nevoie de două luni de îngrijiri medicale. Reclamaţiile către autorităţile române au fost tratate cu obişnuita incompetenţă, diversele expertize şi contraexpertize contabile efectuate dând rezultate contradictorii.

Prin programul SAPARD, România beneficiază de fonduri europene nerambursabile pentru a moderniza mediul rural prin construcţia de drumuri asfaltate, alimentare cu apă şi canalizare. Singura condiţie este respectarea unui calendar strict, în caz contrar banii necheltuiţi trebuind să fie returnaţi Bruxellului. Conform unor specialişti în domeniul construcţiilor, întârzierile provocate de nepăsarea autorităţilor române vor duce la pierderea a cel puţin 50 de milioane de euro din prima tranşă de 150 de milioane acordaţi de UE şi care trebuie utilizaţi până la 30 septembrie 2004.

Ministerul Sănătăţii a pierdut o finanţare de 400 000 de dolari pentru combaterea corupţiei din sistemul de sănătate. Ambasada americană şi-a retras oferta pentru că ministrul sănătăţii Ovidiu Brînzan a refuzat pur şi simplu timp de nouă luni să răspundă apelurilor telefonice sau scrisorilor ambasadorului american care încerca să-l contacteze în privinţa unui partenariat. După mai multe declaraţii contradictorii, ministrul Brînzan a cerut concedierea unui secretar de stat din Ministerul Sănătăţii şi a unui consilier diplomatic de la Externe, încercând să arunce asupra lor vina pentru problemele de comunicare.

Încălzirea climei pune în pericol gheţarul de la Scărişoara. Cum în ultimii 30 de ani stratul de gheaţă a scăzut cu doi metri, se estimează că acest monument al naturii, vechi de patru milenii, va dispare în următorii 100 de ani.

Joan Baez, vedeta americană a muzicii folk, a cântat pe 12 iulie la Sala Palatului din Bucureşti. Artista, o ferventă activistă pentru drepturile omului şi pentru pace, a ţinut să-şi ceară scuze pentru politica externă a SUA, susţinând că guvernul american este unul « foarte, foarte corupt ». Afirmaţia a stârnit amuzamentul audienţei care avea o oarecare experienţă în domeniul guvernelor corupte.

culese de Camil Pescăruş