Mare bătaie de cap acuma şi pe Păcală. Trebuia să se scoale de dimineaţă, să ducă vaca la păşune, să-i poarte de grijă, ba pe deasupra, câte necazuri toate, că dobitocu-i dobitoc. Păcală al nostru nu prea avea fire de om cu rostul lui ; de aceea, ca să scape de griji, îşi puse în gând să vândă vaca. Ar fi putut s-o vândă fraţilor lui, care ar fi fost buni bucuroşi s-o ia, dar el îşi zise că cu străinii se poate face treabă mai bună. Într-o dimineaţă, luă vaca de funie şi hai la târg.
Drumul târgului ducea printr-o pădure şi tocmai când se apropia Păcală de pădure, numai ce se porneşte un vânt care la iuţeală se schimbă într-o curată furtună. Păcală se socoti că nu e bine să umble pe drum pe o asemenea vreme, şi că e bine să se oprească. Legă vaca de un copac, lăsând-o să pască, iar el se culcă la rădăcina copacului să se mai odihnească. Cum puse capul jos, cum adormi.
Vântul înteţindu-se mai tare, îndoia crengile copacului şi-i clătina şi trunchiul, făcându-l să scârţâie. Acum, cum i s-o fi părut lui Păcală, care abia aţipise, că copacul vorbeşte şi că-l întreabă dacă are vacă de vânzare.
- De vânzare, fireşte că de vânzare, răspunse Păcală somnoros.
Vântul suflă din nou şi copacul iar scârţâi. Lui Păcală i se păru că-l întreabă cât cere pe ea.
- Păi, cât să cer, ţi-o dau ieftin, patruzeci de lei.
Aşteaptă apoi ce aşteaptă, şi vântul mişcă din nou copacul, făcându-l să scârţâie.
- Ce face ? zise Păcală. Zici că e scumpă ? Nu e scumpă defel, că e vacă bună de prăsilă şi dă lapte mult şi gras.
Copacul iar scârţâi şi lui Păcală i se păru că-i dă treizeci de lei.
- Numai treizeci de lei ? zise el. Nici un ban mai mult ? Fie şi treizeci atunci, ţine-o sănătos. Adu banii.
Vântul iar bătu mişcând copacul, iar copacul făcu din nou : scârţ ! Scârţ !
- Zici că marţi ? N-ai bani acum ? întrebă Păcală. Fie şi marţi, numai vezi să nu mă amâni, că am şi eu nevoile mele.
Şi Păcală, vesel de târgul încheiat, îşi luă ciomagul şi plecă acasă, lăsând vaca legată de copac.
Când îl văzură fraţii venind fără vacă, îl întrebară ce-a făcut.
- Am vândut-o, zise Păcală.
- Cât ai luat pe ea?
Treizeci de lei.
- Şi cui ai dat-o ?
- Unui copac din pădure.
- Unui copac ?!
Şi fraţii începură să râdă mai întâi, iar apoi îşi făcură cruce de prostia lui Păcală : Auzi, unde s-a mai pomenit ca un copac să cumpere o vacă !
Ei îşi deteră cu mintea că Păcală ori spune minciuni, ori vrea să-i păcălească.
- Dar unde sunt banii ? mai întrebară ei.
- Mi-a spus că mi-i dă mâine. Marţi.
Răspunsul acesta îi încredinţă şi mai mult că Păcală nu e în toate minţile şi că a prăpădit vaca în pădure, ca un netot. La drept vorbind, nu prea le părea rău de aceasta, căci nu se puteau împăca cu gândul că, la împărţeală, nerodul se arătase mai isteţ decât ei.
A doua zi de dimineaţă, Păcală îşi luă toporul şi plecă în pădure cu gândul să ia banii şi să taie şi niscai lemne pentru casă. Ajungând în pădure, se duse drept la copacul cu pricina, pe care-l cunoscu după frânghia ruptă, căci vaca, tot întinzându-se după păscut, rupsese frânghia şi plecase pe aici încolo.
- Ei, iaca, am venit să-mi dai banii, zise el.
Dar copacul nu răspundea deloc, că vântul se potolise acum şi copacul nu mai scârţâia.
- Ce, te faci că nu auzi ? Adu banii, că nu am vreme de pierdut.
Dar copacul sta mut. Cum era să audă Păcală ceva, dacă nu bătea vântul ?
- Adu banii, cât îţi cer cu vorbă bună, că pe urmă întorc cojocul.
Copacul să răspundă, neam !
Mai ceru odată, mai ceru de două ori, şi văzând că nu-i răspunde, Păcală îşi pierdu sărita şi tăbărî cu toporul pe el.
- Stai că te învăţ eu minte să mai înşeli lumea.
Şi dă-i, şi dă-i la rădăcină, până ce copacul căzu jos. Când colo, ce să vezi ? În groapa de la rădăcină, o căldare cu galbeni şi cu bani de argint, îngropată acolo de cine ştie când.
Ca om cinstit, Păcală se mulţumi să ia din căldare numai treizeci de lei, cât le fusese tocmeala, şi după ce tăie lemnele care îi trebuiau, plecă acasă, lăsând căldarea cu bani acolo unde se afla.

(după A. Gherman, Antologie de texte literare pentru clasele I-IV. Autori români, Ed. Elis, Bucureşti, 2003, p. 343 sqq.)

Alina Astaloş