Păcală plecă iar la drum şi după ce colindă o vreme, ajunse într-o zi într-un sat. În satul ăsta se întâlni din întâmplare cu fraţii lui. Dar care nu-i fu mirarea când văzu că amândoi fraţii erau cu nasul tăiat. Păcală, vesel de întâlnire, îi cercetă de sănătate şi-i întrebă ce li s-a făcut cu nasul.
- Să vezi, frate Păcală, răspunse unul din ei. Când ne-am despărţit atunci în pădure, pe noi ne-au ajuns hoţii din urmă şi ne-au bătut şi ne-au luat toţi banii, lăsându-ne goi puşcă. Ne-am văzut siliţi dar să intrăm la stăpân şi ceasul ăl rău a făcut să nimerim satul ăsta. E aici un popă cu barbă roşie, hain la suflet cum nu s-a mai pomenit.
Aflând că are trebuinţă de argaţi, am vrut să ne băgăm la el. Dar popa ne-a pus învoiala că orice ar face să nu ne supărăm, iar de ne-om supăra să ne taie nasul. Ne-a împins păcatul să primim învoiala, şi hoţul de popă ne-a răpus. Precum vezi, am rămas fără nas. Bine zicea răposatul taica, Dumnezeu să-l ierte, că să ne ferim de popa cu barba roşie.
- Unde şade popa cu pricina ? întrebă Păcală.
- Uite colo, răpunseră fraţii, dar ce vrei să faci ?
- Mă duc să mă bag şi eu argat la el.
Fraţii săriră cu vorba, că popa e ceapcân rău, că o s-o păţească şi el, dar Păcală nu vru să-i asculte. Nu şi nu, că vrea să facă şi el învoială cu popa. Dacă văzură fraţii că nu pot s-o scoată la capăt cu nebunul, îl lăsară să-şi facă de cap şi-şi văzură de drum.
Păcală se duse drept la casa popii. Popa se nimeri să fie tocmai atunci în curte. Păcală se apropie şi îi zise :
- Bine te-am găsit sănătos părinte.
- Bine-ai venit sănătos, fiule. Dar ce vânt te aduce pe la noi ?
- Uite ce e, părinte, zise Păcală, am auzit că ai trebuinţă de un argat.
- Am, taică, cum să nu am ? răspunse popa. Dar eu sunt un om ciudat, am învoiala mea.
Mie nu-mi plac oamenii supărăcioşi şi ursuzi. Pe lângă asta, mai am şi păcatul că sunt iute la mânie. Pentru ca să mă dezbar de meteahna asta, uite ce tocmeală aş încheia cu tine. Dacă ai vedea că mă supăr din ceva, să ai dreptul să-mi tai nasul. În schimb, şi eu să-ţi tai ţie nasul dacă te vei supăra vreodată. Fără învoiala asta nu te primesc.
Păcală se învoi. Deteră mâna amândoi, încheiară zapisul, îl iscăliră de faţă cu notarul şi puseră ca soroc al învoielii, când o cânta cucul.
Si chiar din ziua aceea Păcală rămase la popă.

ceapcân – om rău, şiret, rafinat
când o cânta cucul - până la primăvara viitoare, când cucul se va întoarce din ţările calde

(după A. Gherman, Antologie de texte literare pentru clasele I-IV. Autori români, Ed. Elis, Bucureşti, 2003, p. 343 sqq.)

continuarea în numărul următor

Alina Nogradi