Acum popa, dacă a făcut aşa tocmeală, crezuse că iute-iute îl va mânia pe argat pentru ca, potrivit zapisului, să îi taie nasul. Drept aceea, chiar din capul locului începu să îi facă câte şotii toate.
Dis-de-dimineaţă îl trimise pe Păcală la treierat. Păcală se duse şi se apucă de treabă cu hărnicie.
La amiază, muncitorii toţi lăsară lucrul şi plecară la masă. Lui Păcală însă nu-i adusese nimeni de mâncare. Bag seama, şiretul de popă potrivise lucrurile dinadins. Răbdă Păcală cât răbdă de foame, până începu sa fluiere, ştiţi vorba românului : “boierul când îi e foame se plimbă, românul fluieră, iar ţiganul cântă.”
Dacă văzu şi văzu că nici pomeneală să i se aducă prânzul, puse şi el mâna, umplu un sac cu grâu şi, repezindu-se până la capul satului, îl dete unei femei pe de-ale mâncării. După ce mâncă, se întoarse iar la arie şi-şi văzu de treburi.
Seara la cină, tot aşa. Toată lumea ospăta, numai Păcală ba. Dar acum ştia meşteşugul : înhăţă doi saci cu grâu şi fuga în sat, unde femeia îl ospătă în lege.
Cum se întoarse la arie, iată că vine şi popa să vadă cum merge treieratul.
- Ei, Păcală, zise popa, ai treierat ?
- Treierat, părinte, treierat, răspunse Păcală.
- Dar mi se pare că la prânz a uitat coana preoteasă să-ţi trimită de mâncare, zise deşuchiatul popă, uitându-se la Păcală cu coada ochiului.
- Aşa e, părinte, dar nu face nimic.
- Ba mi se pare că nici cina nu ţi-a trimis-o, zise popa în bătaie de joc.
- Nici, răspunse Păcală.
- Ei, eşti supărat ?
- Eu supărat ? Da’ de unde ! Am mâncat mai bine decât dumneata.
- Cum aşa ? întrebă popa.
- Păi să vezi. Când am văzut că trece amiaza şi mie nu îmi trimite mâncare, am înţeles că coana preoteasă m-a uitat şi cum mi se făcuse foame, am luat un sac de grâu şi l-am dat unei femei din sat pentru mâncare. Iar înde seară, ca să mănânc mai bine, i-am dus femeii doi saci de grâu.
- Tiii ! blestematule! strigă popa. Mi-ai prăpădit trei saci de grâu !
- Ce, te-ai supărat, părinte ? întrebă Păcală scoţând un briceag din chimir.
- Aş, nu, cum să mă supăr pentru atâta lucru, zise popa cu ciudă.

Popa începu să vadă că, de, cu Păcală nu e de glumit.

(după A. Gherman, Antologie de texte literare pentru clasele I-IV. Autori români, Ed. Elis, Bucureşti, 2003, p. 343 sqq.)

Alina Nogradi