Şi s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu mai ţine minte când anume.
Dar se ştie că, la începuturi, ziua lui de naştere era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face mic, mic de tot, ca să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e bătrân tare, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Iisus Hristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte, se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el. La început, când nu erau atâtea jucării pe lume, Moşul aducea dulciuri, mere, nuci, păpuşele de lut sau de lemn.

Moş Crăciun şi alţi moşuleţi

Moş Crăciun are un vestitor : pe Moş Nicolae, în seara de 5 decembrie. Şi el este foarte bătrân, are multe sute de ani. El îi verifică pe copii dacă au fost cuminţi peste an şi le aduce câte o vărguţă dacă au făcut prostioare. Amândoi, şi Moş Crăciun, şi Moş Nicolae, iubesc tare mult copiii. Dar în jurul lor, pândind pe copilaşii obraznici, stau ascunşi alţi moşuleţi răi şi negri : Omul Negru, Krampuss, Klaubau, şi alţi pitici şi moşuleţi răutăcioşi. Toţi aceştia fac obrăznicii prin lume şi chinuiesc copiii doar până în seara din Ajunul Crăciunului, când se naşte pruncul sfânt, Iisus.

De unde şi cum vine Moş Crăciun ?

Casa lui Moş Crăciun, toată lumea ştie, se află la Polul Nord, în ţinuturi de zăpadă şi de gheaţă. Este o ţară albă, curată şi frumoasă, ca sufletele de copii. Acolo se zice că se află un arbore uriaş, lângă steaua polară, unde se întâlneşte cerul cu pământul.
În fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Moşul călătorea pe un măgar alb. Apoi, aducea daruri la copii călare pe un cal cu aripi de aur, care se hrănea cu spice de grâu adunate încă din timpul verii. Mai târziu, Moş Crăciun era adus de un cerb alb. Astăzi, vine mai mult pe o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Câteodată, când se grăbeşte, vine şi cu o motocicletă sau cu o maşină, ba chiar cu un avion. Dar asta doar când este extrem de grăbit.
De obicei, moşul intră pe furiş, după ce copilaşii au adormit. Vine pe fereastră sau pe uşă, coboară pe horn şi lasă darurile lângă bradul împodobit.

Brăduţul de Crăciun

Primii brăduţi de Crăciun au fost împodobiţi în Alsacia, acum mai bine de 1000 de ani, cu trandafiri de hârtie colorată, cu dulciuri, cu mere. De 200 de ani încoace, peste tot se împodobesc brazi cu beteală, globuri colorate şi dulciuri. Bunicii noştri îi împodobeau cu mere, nuci, forme de aluat şi aţă colorată. În toată lumea, merele au fost folosite la început în loc de globuri şi însemnau tinereţea veşnică, ca şi culoarea veşnic verde a bradului. În vârful bradului, se aşează de obicei o steluţă: este Steaua Polară, din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun.
Orice brăduţ are şi lumini. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet.

DA ! MOŞ CRĂCIUN EXISTĂ !

(sau scrisoarea celebră a unei fetiţe pe nume Virginia)

În 1897, Virginia scria directorului unui celebru ziar, “The Sun”:

“Dragă d-le Director,
am opt anişori. Unii dintre prietenii mei spun că Moş Crăciun nu există. Tatăl meu spune să vă întreb pe d-voastră. Vă rog, spuneţi-mi adevărul, există Moş Crăciun ?”

Iată o parte din cunoscutul răspuns al directorului acelui ziar :

“Virginia, prietenii tăi nu au dreptate. Sufletele lor, Virginia, sunt atinse de necredinţa din această epocă a necredinţei. Ei se gândesc că nimic nu poate exista dincolo de ei pentru că sufletele lor sunt prea mici. Multe suflete, Virginia, ale oamenilor mari sau ale copiilor, sunt mici. În acest mare univers al nostru, omul este o insectă mititică, o furnică, mai ales prin mintea şi gândurile lui limitate în comparaţie cu lumea fără limite care-l înconjoară (…).
Da, Virginia, Moş Crăciun există. Există într-adevăr în aceeaşi măsură în care există Dragostea, Bunătatea şi Dăruirea, şi tu ştii că mai ales aceste trei lucruri îţi dau ţie frumuseţea şi bucuria vieţii. Cât de urâtă ar fi lumea fără Moş Crăciun ! La fel de urâtă ca şi cum nu ar exista nici o Virginia. N-ar mai fi nici suflete de copii, nici poezie, nici gingăşie pe pământ…
Doamne, îţi mulţumesc, Moş Crăciun trăieşte şi va trăi pentru eternitate ! Şi într-o mie de ani, Virginia, nu, în zece mii de ani, de acum încolo, el va bucura încă sufletele copiilor !”

Colindă din Maramureş

Vine marea cât de mare,
Da’ de mare margini n-are,
Iasta-i sara de Crăciun !

Da’ de lina ţărmuri mână,
Da’ de tăt cine-o adună ?
Iasta-i sara de Crăciun !

O adună-un bour sur
Cu coarnele de Daur,
Iasta-i sara de Crăciun !

Da’-n coarne ce legănează ?
Da’-n coarne ce legănează ?
Iasta-i sara de Crăciun !

Legănează-un legănuţu’,
Legănuţ de păltinuţu’,
Iasta-i sara de Crăciun !

Da’ în el cine-i culcatu’ ?
Da’ în el cine-i culcatu’ ?
Iasta-i sara de Crăciun !

E Isus înfăşuratu’,
E Isus înfăşuratu’,
Iasta-i sara de Crăciun !

Tăt cu faşă de mătasă,
De nouă surori aleasă,
Iasta-i sara de Crăciun.

(după albumul Colinde, Ştefan Hruşcă şi Midal Group, Intercont Music)

Alina Nogradi