|
Programul Balului Mascat de Ziua Copilului
dansuri, cântece, concursuri drăguţe, jocuri şi jucării !
Dragi mici cititoare şi cititori, dragi părinţi ! Vă invităm
cu cea mai mare plăcere să ne bucurăm împreună de Ziua Copilului. Balul nostru
mascat va avea loc în după-amiaza zilei de 4 iunie. O să vă transmitem toate
datele necesare despre petrecerea noastră. Vă aşteptăm şi mai mici, şi mai mari,
chiar şi cu părinţii (la urma urmei, aflaţi un secret : şi părinţii sunt nişte
copii, ceva mai mari !).
Am dori acum să vă prezentăm programul la care ne-am gîndit deocamdată. Orice idee nouă este foarte importantă pentru noi !
În primul rând, nu uitaţi costumele : puteţi să vă deghizaţi fie în personaje
din basmele româneşti (prezentate deja în Reper Românesc), fie în personajul
vostru preferat din orice poveste sau din desene animate. Orice variantă alegeţi,
costumele voastre vor fi în egală măsură apreciate. Păcală, împreună cu un
comitet de bunici, va desemna 3 premianţi.
Nu numai copiii pot fi deghizaţi. Şi părinţii pot să se mascheze, e opţional,
dar îi rugăm să se prezinte cu urechi în plus, cu nasuri caraghioase, sau cu ce
costumaţie vor ei (încercaţi să-i convingeţi !).
Cum v-am promis, vă prezentăm pentru moment punctele principale din program :
1. Ca orice bal mascat, şi al nostru va începe cu o deschidere a programului :
vom vedea, de fapt, ce este şi ce ştim despre Ziua Copilului.
2. Următorul moment este foarte antrenant : o să participaţi la o cursă de
cartoane, pe grupe de vârstă. Restul e secret !
3. Apoi o să vedem cine ştie şi ce câştigă : va avea loc, deci, un concurs de
cunoştinţe, pe echipe. În mod sigur va fi interesant pentru voi. Şi, dacă nu
ştiţi totul, veţi afla ceva nou.
4. În continuare, ne vom bucura ascultând câteva interpretări deosebite ale unor
copii cu înclinaţii speciale spre muzică. Şi vom continua ascultându-vă pe voi,
pe toţi, cu câte o poezioară sau un cântecel în limba română.
5. Ghiciţi care este punctul următor ? Un concurs de vată pe băţ ! Cine nu a
mâncat încă vată pe băţ, precis a gustat puţin din “barbe ŕ papa”. E ceva
asemănător. Concursul e… secret !
6. În sfârşit, primim şi jucării : urmează un concurs de dans, pe perechi, şi o
tombolă magică. Este magică pentru că toată lumea câştigă.
7. Ultimul punct din program - şi cel mai aşteptat – este concursul de costume.
Păcală şi comitetul de bunici va alege cele mai frumoase şi complete costume.
Să nu uităm : vor fi trompete, tamburine, fluiere şi alte instrumente de produs
zgomote, bucurie şi veselie. Credeţi că mai lipseşte ceva ?!
Comisia Societate şi Cultură, CRQ |
“Căpcăunul din pădurea Gaultier”
(expoziţie pentru copii)
Mi se pare mie sau mulţi dintre voi, dragi copii, sunteţi
prieteni ai lui Shrek ? Nu ştiţi cine este Shrek ??? Este cel mai drăguţ căpcăun
din câţi am văzut până acum, credeţi-mă ! El o salvează pe prinţesa Fiona din
turnul cel mai înalt al unui castel păzit de un dragon ce scoate flăcări pe nări.
Şi, până la urmă, se căsătoresc şi pleacă în călătorie de nuntă în ţara unde
sunt rege şi regină părinţii Fionei. Precis apoape toţi cunoaşteţi aventurile
lor şi, bineînţeles, cele ale măgăruşului Donkey.
Doriţi să cunoaşteţi şi alţi căpcăuni ? În “pădurea Gaultier” din Musée
québecois de la Culture Populaire, nu departe de Québec, trăieşte un faimos
căpcăun. Acest căpcăun însă este ceva mai rău decât Shrek, pentru că el fură
copiii şi-i ascunde la el acasă. Totuşi, să alergi printre copaci, să te ascunzi
de căpcăun, să -l păcăleşti şi să scapi de el - aceasta este într-adevăr o
aventură fascinantă. Mai ales că nu eşti singur, sunt tot felul de săgeţi care
îţi indică poteci secrete, sunt tot felul de locuri misterioase de cunoscut,
împreună cu animatorii sau cu alţi copii. Iar la sfârşit, s-ar putea să dai nas
în nas cu faimosul căpcăun !
Puteţi începe aventura de pe site-ul
www.culturepop.qc.ca/expositions/detail.php.
Excursie plăcută !
|
|
Feţi frumoşi, balauri, zâne
Făt-Frumos
Făt-Frumos este voinicul voinicilor, îmbăiat în raze de soare
la prima scaldă, să fie bălai şi luminos ca soarele. Este foarte învăţat şi ştie
să citească în cărţi înţelepte şi în zodii. Are un paloş fermecat, un cal
năzdrăvan şi haine de oştean cusute cu fir de aur.
Greuceanu
Viteaz de neîntrecut, este şi mai îndemânatic la vorbă
înţeleaptă şi curtenitoare. Are un paloş fermecat făcut de Faurul Pământului,
veştminte aurite de curtean şi o basma fermecată cu care poate să ştie dacă
fratele lui mai este sau nu în viaţă. Greuceanu are puterea să se preschimbe în
porumbel. Aşa a intrat el în palatele Zmeului.
Prâslea cel Voinic
Prâslea este fiu de împărat, cel mai mic din trei fraţi, cel
mai bun şi mai înţelept. Voinic fără frică de nimic, el reuşeşte să împiedice
cei trei fraţi Zmei să fure merele de aur din grădina tatălui său. Are veştminte
ostăşeşti şi arme, un cal năzdrăvan şi un măr fermecat primit de la logodnica
lui: în măr erau ascunse o furcă de aur care toarce singură şi o cloşcă cu puii
de aur.
Zmeul-Paraleul
În toate poveştile, Zmeul este un personaj foarte puternic şi
rău. Are doar pe jumătate înfăţişare de om, cealaltă jumătate fiind de animal,
este hâd, lacom şi neîndurător. Când îşi aruncă buzduganul, acesta zboară cale
de şapte poşte, bate în poartă, în uşă, iar apoi se agaţă singur în cui.
|