|
Lecturile copilăriei : Seria de povestiri
Năzdrăvăniile lui Păcală
Păcală se întoarce din vacanţă:
Dragi copii, Păcală a fost plecat în vacanţă. A umblat el ce-a umblat prin lumea
largă, iar acum s-a întors din nou în satul lui – şi în pagina noastră.
Păcală în satul lui
(Partea I)
“I se tot urâse lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa
fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia
oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat ca toţi oamenii de treabă,
să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară – vorbă scurtă – să se
astâmpere odată.
Şi, fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se
întoarse şi el în satul lui şi începu, cum încep toţi oamenii care n-au nimic,
adecă făcu ce făcu şi-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune la izlazul
satului.
Căci aşa se face averea.
Păscând viţeluşa se face viţea, viţeaua se face junincă, juninca se face vacă,
vaca face viţel, iar vaca cu viţelul o vinzi, ca din preţul ei să cumperi şapte
viţeluşe şi să le trimiţi la păşune în izlazul satului.
De ce e oare izlazul izlaz dacă nu pentru ca să-l pască viţeluşele oamenilor?
Păştea dar viţeluşa lui Păcală, păştea, şi cu cât mai mult păştea, cu atât mai
vârtos creştea, încât nu era în tot satul viţea care s-o întreacă, iar când
ajunse şi ea viţea, nici junincile nu se puteau potrivi cu ea.
- Măi ! - ziceau vecinele lui Păcală – ce lucru să mai fie şi ăsta ? Viţeaua
asta le întrece pe toate! Ce-i va fi dând oare să mănânce? Ce soi o fi de creşte
aşa de frumos?
Nu era nici soiul vreun soi deosebit, nici hrana mai deosebită; viţeaua era însă
viţeaua lui Păcală, iar Păcală îşi căuta de treabă, n-avea vreme s-o mai
păzească şi să nu rupă câteodată şi din holdele oamenilor.
Ajungând junincă, viţeaua lui Păcală se făcu stăpână pe întregul hotar. Umbla şi
ea, cum umblase şi stăpânul ei mai-nainte de a se fi astâmpărat şi unde n-o
căutai, acolo dedeai de ea, mai prin lanul de grâu, mai prin porumbişte, mai
ştie bunul Dumnezeu pe unde.
Iară Păcală se plângea oamenilor că prea i s-a făcut răzleaţă juninca şi că are
treabă şi că nu poate umbla după ea.
Nu-i vorbă, oamenii s-ar fi plâns şi ei, dar nu mai aveau cui să i se plângă,
când Păcală îi lua pe dinainte şi li se plângea de te prindea mila de el.
Când văzură dar că juninca lui Păcală în curând are să fie vacă, oamenii se
puseră pe gânduri. Ştiau ei cum au să urmeze lucrurile mai departe. Vedeau parcă
cele şapte viţeluşe cum se fac viţele, juninci, cum ajung în cele din urmă vaci
şi ele, şi cum le vinde Păcală şi pe ele şi se întoarce de la târg cu o mulţime
de viţeluşe, toate flămânde, toate pornite din fire să se facă viţele, juninci
şi vaci, în cele din urmă.
- Măi ! – strigară ei – ăsta ne mănâncă şi urechile din cap cu viţeluşele lui,
ne seacă, ne face întregul hotar bătătură.
Dar ce puteau să-i facă lui Păcală ? El nu era de vină şi avea treabă, nu putea
să-şi piardă vremea umblând după coada junincei.
Se sfătuiră dar între dânşii şi iar se sfătuiră, se tot sfătuiră, până ce
ajunseră a se dumeri că toată carnea pe care a pus-o viţeluşa să se facă viţea,
şi din viţea junincă, e carnea adunată din nutreţul de pe hotarul lor, adecă
după toată dreptatea carne din carnea care ar fi fost să fie a lor, şi numai
pielea e a lui Păcală, fiindcă piele avusese juninca când venise ca viţeluşă în
sat.
Dumeriţi odată astfel, tăiară juninca, îi luară carnea şi o mâncară, iar pielea
o aruncară peste gard în curtea lui Păcală.
Nu-i vorbă, a fost cam scurtă socoteala asta, dar în satul lui Păcală multe se
întâmplă.
Păcală – de ! Ce să facă ?
Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia.
Avea tragere de inimă pentru oamenii din satul lui. Nu ! Pe oamenii din satul
lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat – a bunăoară – pe oamenii din
satul lui Tândală.
Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în vârf de băţ şi
plecă cu ea la târg, ca s-o vândă.
Aşa ajunse iar Păcală pe drumuri”.
(Text preluat după I.Slavici.
Continuarea în numărul următor.)
|