societate

  Premii Nobel …

Cine nu a auzit de premiile Nobel ? Începând cu anul 1901, în fiecare toamnă în luna octombrie sunt anunţate numele câştigătorilor premiilor Nobel, cea mai înaltă distincţie la care poate aspira un om de ştiinţă.
Alfred Nobel (1833-1896), fără îndoială cel mai celebru suedez din secolul trecut, şi-a destinat imensa avere oamenilor de ştiinţă din întreaga lume care, prin munca şi descoperirile lor, au adus cel mai însemnat beneficiu omenirii. Celor cinci domenii menţionate în testamentul său, Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină, Literatură şi Pace, li s-a alăturat în 1968 premiul pentru Economie din iniţiativa Băncii Suediei. Cu excepţia premiului Nobel pentru Pace decernat de Institutul Norvegian Nobel din Oslo, câştigătorii celorlalte premii sunt selecţionaţi de instituţii de prestigiu din Suedia, Academia regală de ştiinţe, Academia Suediei şi Institutul Karolinska. Medalia, diploma şi premiul monetar le sunt înmânate de regele Suediei în cadrul unei ceremonii memorabile pe data de 10 decembrie a fiecărui an, dată de aniversare a morţii lui Alfred Nobel.
De ce a ales Alfred Nobel ştiinţele, literatura şi pacea ? Această alegere dezvăluie complexitatea personajului ce este cu siguranţă mai puţin cunoscut decât premiile ce-i poartă numele. Alfred Nobel este mai întâi de toate cunoscut ca fiind inventatorul dinamitei. Fiul unui inginer civil şi om de afaceri cu un pronunţat spirit de aventură, a cărui activitate a fost orientată în principal spre industria militară, Alfred îşi petrece cei mai importanţi ani din copilărie şi tinereţe în atmosfera cosmopolită a oraşului St-Petersburg, în Rusia (1842–1863). Cei patru fraţi Nobel, toţi ingineri, n-au frecventat niciodată universitatea beneficiind de o educaţie solidă şi diversificată, atât în ştiinţe cât şi în arte, litere, filozofie, cu profesori distinşi, la domiciliu. La vârsta de 17 ani Alfred, ce vorbeşte deja cinci limbi (suedeza, franceza, germana, rusa şi engleza) pleacă în America trimis de tatăl său, să afle ultimele noutăţi tehnologice şi pe urmă petrece doi ani la Paris în laboratorul unui chimist renumit. A fost oare propria sa alegere sau mai degrabă dorinţa tatălui de a-şi pregăti moştenitorul în afaceri ? Greu de răspuns la această întrebare căci în spatele inventatorului (355 de brevete de invenţie), ce aliază spiritul creator cu calităţile de antreprenor şi administrator, se ascunde un om pasionat de literatura engleză şi de filozofie, o fiinţă solitară, nefericită şi cu o sănătate fragilă. N-ar fi avut nimic de invidiat multinaţionalelor din zilele noastre căci a fondat 90 de întreprinderi în peste 20 de ţări. Veşnic pe drumuri, într-o epocă fără avioane, “cel mai bogat vagabond din Europa” cum îl numea Victor Hugo, nu are o viaţă de familie. Singura femeie în viaţa lui pentru o foarte scurtă perioadă, Bertha von Suttner, cu care va păstra o legătură de prietenie şi o corespondenţă de-a lungul anilor, va fi prima femeie ce va primi premiul Nobel pentru Pace în 1905. A fost oare ea cea care l-a influenţat în decizia de a include un premiu pentru Pace alături de celelalte domenii sau poate chestiuni de etică sau mustrări de conştiinţă ce-au început să-l frământe ? Greu de ştiut adevărul căci Alfred Nobel este un om de ştiinţă din secolul al XIX-lea. Ori, conform mentalităţii epocii, oamenii de ştiinţă nu sunt responsabili de aplicaţiile invenţiilor lor. Unul din aforismele sale celebre “Mulţumirea este singura bogăţie cu adevărat”, reflectă o profundă dezamăgire, poate chiar sentimentul de eşec în faţa unei vieţi atât de bogată în realizări, onoruri şi bunuri materiale dar atât de săracă în bucurii şi fericire.

.... şi Ig Nobel

Probabil că sunt mult mai puţini cei ce au auzit despre premiile Ig Nobel, decernate în fiecare toamnă în luna octombrie, începând cu anul 1990, cercetătorilor care au publicat lucrări ce provoacă mai întâi RÂSUL şi apoi îndeamnă cititorii la REFLECŢIE. Sponsorizată de revista “Annals of improbable research”, înmânarea celor zece premii în cursul unei ceremonii la prestigioasa universitate Harvard, reuneşte pe aceeaşi scenă premianţi Nobel veritabili, adesea costumaţi comic, ce înmânează premiile selecţionaţilor ale căror rezultate de cercetare “nu pot şi nu trebuie reproduse”. Într-o atmosferă de circ, avioane de hârtie sunt lansate în sală şi pe scenă, dovadă că chiar şi cercetătorii au simţul umorului !
Cât despre onoarea de a primi un astfel de premiu, este oarecum mai nuanţată. Majoritatea aleşilor acceptă premiul şi participă la ceremonie – este poate unica ocazie de a se face cunoscuţi, de a distra mai mulţi cititori şi poate de a-i îndemna la reflecţie şi a găsi rezultatele lor interesante. În fond este o formă de recunoaştere printre altele, ce iese din tiparul clasic bun – rău pentru că nu se poate face o apreciere justă a muncii lor. Cum poţi să judeci de exemplu o experienţă de dinamica unui fluid vâscos ce curge dintr-o pâlnie, începută în 1927 (o picăture cade odată la 9 ani !), sau invenţia unui ceas deşteptător ce se deplasează peste tot până ce adormitul se scoală din pat să-l oprească, sau invenţia testiculelor artificiale pentru câini, sau antrenarea unor porumbei pentru a distinge între picturile lui Picasso şi cele ale lui Monet ... şi lista e lungă.
Dacă vreţi să faceţi o incursiune în lumea acestor savanţi rigolo, vizitaţi site-ul www.improbable.com.

   Prix Nobel

Qui n’a pas entendu parler des prix Nobel ? Depuis 1901, chaque automne au mois d’octobre, on fait connaître les noms des récipiendaires des prix Nobel, le plus grand honneur auquel un scientifique peut aspirer.
Alfred Nobel (1833-1896), sans doute le plus célèbre Suédois du siècle passé, a destiné son immense fortune aux scientifiques du monde entier qui, par leurs travaux et découvertes, ont apporté le plus grand bénéfice à l’humanité. Aux cinq domaines mentionnés dans son testament, soit Physique, Chimie, Physiologie ou Médecine, Littérature et Paix, la banque suédoise ajoute le prix de l’Économie en 1968. À l’exception du prix Nobel de la Paix décerné par l’Institut Norvégien Nobel à Oslo, les récipiendaires des autres prix sont sélectionnés par des institutions de prestige de la Suède soit l’Académie Royale de Science, l’Académie de Suède, l’Institut Karolinska. Les récipiendaires reçoivent leur médaille, diplôme et prix, des mains du roi de la Suède lors d’une cérémonie mémorable, le 10 décembre de chaque année, date anniversaire de la mort d’Alfred Nobel.
Pourquoi Alfred Nobel a-t-il choisi de récompenser les sciences, la littérature et la paix ? Cela révèle la complexité du personnage qui est sûrement moins connu que les prix qui portent son nom. Alfred Nobel est d’abord et avant tout l’inventeur de la dynamite. Fils d’un ingénieur civil et homme d’affaire à l’esprit aventurier dont l’activité a été fortement orientée vers l’industrie militaire, il passe les années décisives de son enfance et jeunesse dans l’atmosphère cosmopolite de St-Petersburg, en Russie (1842-1863). Les quatre frères Nobel, tous des ingénieurs, n’ont jamais fréquenté une université car une éducation solide et diversifiée touchant autant les sciences que les arts, les lettres et la philosophie leur a été dispensée par des illustres professeurs, à la maison. À l’âge de 17 ans, Alfred maîtrise cinq langues (Suédois, Anglais, Français, Russe et Allemand) et il part en voyage en Amérique, envoyé par son père, pour apprendre les derniers développements technologiques et par la suite passe deux ans à Paris dans le laboratoire privé d’un chimiste de renom. Était-ce son choix ou plutôt la pression paternelle pour lui succéder en affaires ? Pas facile de répondre à cette question car derrière le scientifique inventeur (355 brevets d’inventions), qui allie l’esprit créateur aux qualités indéniables d’entrepreneur et d’administrateur, se cache un homme passionné de la littérature anglaise et de philosophie, un être solitaire, malheureux et de santé fragile. Il n’aurait eu rien à envier aux multinationales d’aujourd’hui car il a fondé 90 entreprises dans plus de 20 pays. En perpétuel voyage, à une époque sans avions, ce « vagabond le plus riche d’Europe » comme l’appelait Victor Hugo, n’a pas de vie familiale. La seule femme de passage dans sa vie, Bertha von Suttner, qui va garder des liens d’amitié et une riche correspondance avec lui, sera la première femme récipiendaire du prix Nobel de la paix, en 1905. Était-ce son influence sur Alfred Nobel qui a conduit à la création du prix de la paix, ou des questions d’étique et de conscience qui commencent à le tracasser ? Encore difficile à répondre car il est un scientifique du 19e siècle et selon la mentalité de l’époque le scientifique n’est aucunement responsable de l’application, bonne ou mauvaise, de son invention.
L’un de ses aphorismes célèbres, « Contentement is the only real wealth » trahit un malaise profond, peut-être un constat d’échec devant une vie tellement remplie de réalisations, honneurs et richesse mais si pauvre en joie et bonheur. (nobelprize.org)

… et Ig Nobel

Probablement qu’ils sont moins nombreux ceux qui ont entendu parler des prix Ig Nobel décernés chaque mois d’octobre depuis 1990 à des chercheurs dont les travaux publiés font d’abord RIRE et ensuite RÉFLÉCHIR les lecteurs. Commanditée par la revue « Annals of improbable research », la remise des 10 prix lors d’une cérémonie haute en couleurs à la prestigieuse université Harvard, réunit sur une même scène des vrais prix Nobel, souvent drôlement costumés, qui remettent les prix aux récipiendaires dont les travaux « ne pourraient ou ne devraient pas être reproduits ». Dans une atmosphère clownesque, des avions en papier fusent de partout dans la salle et sur la scène, preuve que même les chercheurs ont le sens de l’humour !
Quant à l’honneur de recevoir un tel prix, c’est plus nuancé. La plupart des récipiendaires acceptent le prix et participent à la cérémonie – c’est peut-être l’unique occasion de se faire connaître, de faire plusieurs rire et pourquoi pas, réfléchir et même trouver bon leur travail. C’est une forme de reconnaissance parmi d’autres, qui sort du classement classique bon-mauvais parce qu’on ne peut pas vraiment coller une étiquette. Comment juger l’expérience d’écoulement d’un liquide visqueux à travers un entonnoir commencée en 1927 (une goutte qui passe à tous les 9 ans), ou l’invention d’un réveil matin qui court partout jusqu’à ce que l’endormi sorte de son lit, ou l’invention de testicules pour les chiens, ou l’entraînement des pigeons à distinguer les toiles de Picasso de celles de Monet… et la liste n’en finit plus.
Si vous voulez faire une incursion dans ce monde de savants rigolos, visitez le site
www.improbable.com.

Rodica Pleşu

   A fi părinţi – cele zece porunci !

Modul în care ne comportăm cu copiii noştri este de o importanţă extremă pentru dezvoltarea lor, realizarea ca viitori adulţi capabili să-şi găsească locul lor în societate. Iată esenţialul unui editorial ce abordează acest subiect într-o manieră originală, sub formă de zece porunci.

1 Faceţi diferenţa între a fi părinte şi a avea dreptul de proprietate asupra copiilor

Nici o persoană nu are drept de proprietate asupra altei persoane, expresia curentă “copilul meu” semnifică resposabilitatea de a-l primi cu braţele deschise, de a-l însoţi fără a-l dirija, de a-l sfătui fără a-i predica, de a admite dreptul de decizie a propriului său destin.

2 Iubiţi-vă copiii din tot sufletul şi fără nici o condiţie

Nu fiţi un judecător în plus pentru copiii voştri într-o lume în care suntem mereu expuşi judecăţii negative din partea anturajului. Nu vă iubiţi copiii pentru că ... (performanţe şcolare, artistice, sportive etc.), iubiţi-i aşa cum sunt şi pentru totdeauna !

3 Nu invidiaţi copiii vecinilor

Pentru că copilul vostru este unic, aşa cum este el, şi reproşându-i că nu este ca şi cutare... nu facem decât să-i distrugem încrederea şi stima personală. Trebuie mai degrabă vizat un echilibru sănătos între o imagine pozitivă de sine şi o apreciere justă a calităţilor celorlalţi.

4 Fiţi un exemplu pentru copiii voştri

Vechea zicală “fă ce spun eu dar nu ce fac eu” nu merge cu copiii care au tendinţa naturală de a imita mai degrabă decât de a asculta pe cei mai în vârstă.

5 Fiţi întotdeauna prezenţi la nevoie

Fiţi prezenţi în momentele dificile, fără nici o condiţie, mai degrabă decât să faceţi reproşuri de genul “dacă nu m-ai ascultat... descurcă-te” sau “cum ţi-ai aşternut, aşa dormi”.

6 Nu încercaţi să trăiţi propriile vise nerealizate, prin persoana copilului vostru

Lăsaţi copiii să-şi trăiască propria lor viaţă şi nu visul vostru neîmplinit, sub pretextul că voi ştiţi mai bine ce este bine pentru el. “Cel mai important lucru ce-l pot învăţa părinţii pe copil este cum să trăiască fără ei” (Frank A.Clark), să fie încrezători în capacitatea lor, independenţi şi siguri că părinţii le doresc acelaşi lucru ce şi-l doresc ei înşişi.

7 Faceţi efortul de a-i asculta şi înţelege

Ceea ce-i trebuie copilului mai mult decât orice este să ştie că părinţii îl ascultă şi îi înţeleg problemele, sunt deschişi şi serioşi în abordarea oricăror subiecte, lasă orgoliul la o parte.

8 Aveţi încredere în copii şi în puterea lor de judecată

Încetaţi de a-i mai considera naivi, de a subestima cunoştinţele lor şi capacitatea de a se ocupa şi a se descurca în problemele lor.

9 Nu faceţi niciodată o mărturie falsă nici în favoarea nici contra copiilor voştri

Cinstea şi integritatea părinţilor sunt calităţile cele mai apreciate de copii, nu subestimaţi niciodata puterea lor de înţelegere şi de judecată.

10 Acceptaţi că sunteţi oameni, ca şi copiii voştri

Ajunşi la pragul de maturitate la care încetăm să mai pretindem că suntem ceea ce nu suntem şi acceptăm în sfârşit ceea ce suntem cu adevărat, admitem că fiind oameni nu suntem perfecţi, toţi facem greşeli. A face greşeli implică iertare, compasiune sinceră, o a doua şansă. Fiţi deci părinţi maturi pentru copiii voştri !

(sinteza unui articol semnat de Daniel J.Schneck, American Laboratory, Octombrie 2005)

  Être parents - les dix commandements !

La façon d’interagir avec nos enfants est d’une extrême importance pour leur développement, leur accomplissement en tant qu’adultes prêts à faire leur place dans la société. Voici l’essentiel d’un éditorial qui aborde le sujet d’une manière originale, sous forme de dix commandements.

1 Faites la différence entre être parent et avoir droit de possession sur ses enfants

Personne n’a droit de possession sur une autre personne, l’expression courante « mon enfant » signifie la responsabilité face à mon enfant de l’accueillir à bras ouverts, de l’accompagner sans le diriger de main forte, de lui enseigner sans prêcher, d’admettre son droit de décider de son propre destin.

2 Aimez vos enfants profondément et de façon inconditionnelle

Ne soyez pas un juge de plus pour votre enfant dans ce monde où on vit exposé aux jugements surtout négatifs de l’entourage. N’aimez pas votre enfant parce que … (performances scolaires, sportives, artistiques etc.), aimez-le tout simplement et pour toujours !

3 Ne convoitez pas les enfants du voisin

Car votre enfant est unique, doué à sa façon, et on ne fait que démolir sa confiance et son estime de soi à force de lui reprocher ne pas être comme … C’est arriver à un sain équilibre entre une image positive de soi et une appréciation juste des qualités des autres.

4 Influencez vos enfants par votre propre exemple

Le vieux paradigme « fais ce que je dis et non pas ce que je fais » ne fonctionne pas avec les enfants qui naturellement imitent les aînés plutôt que de les écouter…

5 Soyez toujours là au besoin

Être présent dans les moments difficiles, de façon inconditionnelle, plutôt que lancer des reproches du genre « si tu m’as pas écouté… débrouille-toi ! » ou encore « tu dormiras dans ton lit comme tu l’as arrangé ».

6 N’essayez pas de vivre une autre vie, à travers votre enfant

Laisser l’enfant vivre sa vie et non votre rêve non accompli, sous le prétexte que vous savez mieux ce qui est bon pour lui. « La chose la plus importante que les parents puissent enseigner à leurs enfants c’est comment vivre sans eux » (Frank A.Clark), être confiants dans leur capacité, indépendants et assurés que ce que leur parents veulent pour eux c’est ce que eux même le souhaitent.

7 Faites l’effort d’écouter et comprendre

Ce dont l’enfant a besoin le plus est de savoir que les parents l’écoutent et comprennent ses problèmes, font preuve d’ouverture d’esprit et sérieux n’importe la nature des questions et laissent de côté leur ego.

8 Ayez implicitement confiance dans vos enfants et dans leur bon jugement

Arrêter de prendre les enfants pour des naïfs, de sous estimer leurs connaissances et leur capacité de s’occuper et mener leurs affaires.

9 Ne faites jamais de faux témoignage ni en faveur ni contre vos enfants

L’honnêteté et l’intégrité des parents sont les deux qualités les plus appréciées par les enfants, ne jamais sous estimer leur pouvoir de compréhension et de jugement.

10 Acceptez que vous êtes humain tout comme vos enfants

Une fois rendus au seuil de maturité pour cesser de prétendre être ce que l’on n’est pas et d’accepter ce que nous sommes, on accepte qu’en tant qu’humains on n’est pas parfait, on fait tous des erreurs. Faire des erreurs implique le pardon, la compassion sincère, une seconde chance. Soyez des parents matures pour vos enfants !

(Synthèse d’un article signé par Daniel J.Schneck, American Laboratory, Octobre 2005)

Rodica Pleşu