rădăcini

   George Emil Palade

Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie, 1974

Personalitate ştiinţifică de renume mondial, George Emil Palade se naşte la 19 noiembrie 1912, la Iaşi, într-o familie de intelectuali. Încurajat de familia sa pentru a urma o carieră ştiinţifică, va absolvi liceul Bogdan Petriceicu Haşdeu din Buzău ca şef de promoţie şi apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1935. Câţiva ani mai tîrziu, în 1940, îşi susţine teza de doctorat, intitulată "Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparată", la aceeaşi facultate bucureşteană. După câţiva ani de practică medicală în clinici din România şi căsătoria cu fiica celebrului industriaş Malaxa, în 1946 pleacă în Statele Unite ale Americii, obţinând cetăţenia americană în 1952. Lucrează iniţial ca cercetător şi apoi ca profesor de biologie celulară în Departamentul de Biologie a Institutului Rockefeller din New York. Începând cu anul 1973 este profesor de biologie celulară la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale din New Haven iar din 1990 şi până în prezent activează ca profesor titular şi în acelaşi timp decan al secţiunii ştiinţifice de la Facultatea de Medicină din San Diego (California).
Printre numeroasele sale descoperiri şi contribuţii ştiinţifice în domeniul biologiei se numără: dovada prezenţei sistemului enzimatic succinoxidatic în mitocondrii (1948), descoperiri fundamentale în domeniul ultrastructurii celulei şi organitelor sale cu ajutorul microscopului electronic, descrierea în detaliu a structurii fine a mitocondriei în formaţiunile membranare şi în cristale. Unul din cele mai importante rezultate rămâne fără îndoială descoperirea particulelor care îi poartă numele, corpusculii lui Palade. Pentru aceste particule va dovedi ulterior că sunt formaţiuni granuloase dense, bogate în acid ribonucleic, motiv pentru care vor fi denumite ribozomi.
Pentru activitatea ştiinţifică deosebită si rezultatele descoperirilor sale, i se acordă în 1966 premiul Albert Lesker şi apoi în 1970, premiul Hurwitz. Este membru academician al Academiei de Arte şi Ştiinţe, precum şi al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite ale Americii şi membru de onoare al Academiei Române. Împreună cu Keith Porter, editează celebra publicaţie The Journal Of Cell Biology, considerată ca fiind cea mai prestigioasă revistă ştiinţifică în domeniul biologiei celulare. Pentru descoperirea ribozomilor cu ajutorul microscopiei electronice, profesorul George Emil Palade va fi răsplătit, în 1974, cu cea mai prestigioasă distincţie, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. Partajează acest merit deosebit cu colaboratorii săi, Albert Claude şi Christian de Duve. Preşedintele Ronald Reagan îi decernează în martie 1986, Medalia Naţională pentru merite excepţionale în domeniul ştiinţei.

"Am ales cercetarea şi imigrarea deoarece aveam sentimentul că nu ştiu destul" George Emil Palade

   George Emil Palade

Prix Nobel de Médecine et Physiologie, 1974

Personnalité scientifique mondiale, George Emil Palade est né le 19 novembre 1912, à Iaşi, dans une famille d’intellectuels. Encouragé par sa famille de suivre une carrière scientifique, George Emil fait ses études collégiales au lycée Bogdan Petriceicu Hasdeu situé à Buzau et poursuit avec des études à la Faculté de médecine de Bucarest, qu’il finit en 1935. Quelques années plus tard, en 1940, Palade soutient sa thèse de doctorat intitulée : « Le tube urinifère du dauphin. Étude comparatif de la morphologie et de la physiologie », à la même université bucarestoise. Après quelques années de pratique médicale dans des cliniques roumaines il se marie avec la fille du célèbre industriel Malaxa. En 1946 il part pour les États Unies d’Amérique, où il obtient sa citoyenneté en 1952.
George Emil Palade travaille initialement comme chercheur et par la suite comme professeur de biologie cellulaire au Département de Biologie de l’Institut Rockefeller de New York. À partir de l’année 1973 il est professeur de biologie cellulaire à la Faculté de Médecine de l’Université Yale de New Haven. En 1990 il part pour la Californie, à la Faculté de Médecine de San Diego, où il travaille en tant que professeur titulaire et doyen de la section scientifique.
Parmi ses nombreuses découvertes et contributions scientifiques dans le domaine de la biologie on peut compter : la démonstration de la présence du système enzymatique succino-oxidatique dans les mitochondries (1948), des découvertes fondamentales dans le domaine de l’ultra-structure de la cellule et ses organites à l’aide du microscope électronique, la description détaillée de la structure fine de la mitochondrie dans les formations membranes et cristallins. Mais le plus important de ses résultats reste sans doute la découverte des particules portant son nom, les corpuscules de Palade. Pour ces particules il démontre plus tard qu’ils sont des formations granuleuses denses, riches en acide ribonucléique, raison pour laquelle elles seront dénommées plus tard ribosomes.
Pour son activité scientifique intense et ses découvertes, il reçoit en 1966 le prix Albert Lesker et en 1970, le prix Hurwitz. George Emil Palade est membre de l’Académie des Arts et Sciences et de l’Académie Nationale de Sciences des États Unies et membre d’honneur de l’Académie Roumaine. Avec Keith Porter, il est l’éditeur principal de la célèbre publication The Journal Of Cell Biology, considérée comme étant la plus prestigieuse revue scientifique dans le domaine de la biologie cellulaire. Le professeur George Emil Palade a reçu en 1974, la plus prestigieuse distinction, le Prix Nobel pour Physiologie et Médecine, pour avoir découvert les ribosomes à l’aide de la microscopie électronique. Il a partagé ce prix avec ses collaborateurs, les belges Albert Claude et Christian de Duve. Le président Ronald Reagan lui a remis, en mars 1986, la Médaille nationale pour des mérites exceptionnelles dans le domaine de la science.

« J’ai choisi la recherche et l’exil puisque j’avais le sentiment de ne pas connaître assez » George Emil Palade

Carmen Tibirna

   “Sorcova, vesela !”

Aţi fost sau nu să sorcoviţi în dimineaţa de Sfîntul Vasile, în copilărie ? Dacă da, atunci ştiţi ce este Sorcova. Dacă nu, atunci nu e prea târziu să aflaţi. Oricum, despre această baghetă magică, cea mai veche din Europa, rămâne întotdeauna ceva de spus.

“Să trăiţi, să înfloriţi”

Este interesant de aflat că mai multe popoare europene au cunoscut diverse practici augurale legate de reînnoirea naturii în prima zi a anului. Cu toate acestea, obiceiul Sorcovei a fost atestat doar pentru sudul României (de unde s-a extins spre alte zone ale ţării) şi nordul Bulgariei. Numele acestui rit este de origine slavă. Există două explicaţii etimologice principale care s-au dat. Termenii sorcova (română) şi survacka (bulgară) sunt legaţi fie de slavul surok, care desemnează numărul 40, fie de slavul sur (surov), care înseamnă verde, crud. Ambele etimologii par să fie valabile, având o şi mai veche origine comună.

“Ca un măr, ca un păr”

În România, Sorcova este o nuieluşă de măr, culeasă de fetele de măritat în ziua de Sfîntul Andrei (30 noiembrie). Este adusă la căldură şi pusă la înflorit până în ziua de Sfântul Vasile (1 ianuarie, în calendarul ortodox). Conform unor tradiţii populare mediteraneene, Sfântul Vasile este adesea reprezentat cu un sceptru sau cu o ramură înflorită în mână. Sorcova cu care copiii merg de la o casă la alta, în data de 1 ianuarie, este, aşadar, o crenguţă de măr, înmugurită sau înflorită. Astăzi, Sorcova s-a modernizat: este o crenguţă de lemn oarecare împodobită cu flori de hârtie, cu panglici colorate, sau cu ghirlande făcute din boabe de fasole, din floricele de porumb, din fire de iederă.

“Ca un fir de trandafir”

Această nuieluşă fermecată este menită să provoace, prin înflorirea ei forţată, reînnoirea vegetaţiei. Ea este întotdeauna purtată de copii de la 4 la 12 ani. La fiecare casă aceştia sorcovesc locuitorii ei, lovindu-i uşor cu crenguţa şi aruncând peste ei boabe de grâu. Gesturile lor sunt însoţite de cântece care numără 40 de silabe : în acest fel, copiii lovesc de 40 de ori. După părerea unor etnologi, această cifră este legată de calendarul popular lunar şi de credinţa că o gestaţie vegetală are nevoie de 40 de zile pentru a se împlini. Avem de-a face, aşadar, cu un obicei care se integrează simbolismului augural şi agrar al celor 12 zile de la Crăciun la Bobotează, când se iau toate măsurile ca viitorul an să fie cât mai îmbelşugat.

(Referinţe: M. Mesnil, A. Popova, Eseuri de mitologie balcanică, 1997)

   «Sorcova, la joyeuse!»

Connaissez-vous le rituel de Sorcova, pratiqué au jour de l’An ? Si non, il n’est jamais trop tard de savoir qu’est-ce que cette baguette magique, la plus ancienne de la sorte en Europe.

« Soyez en santé, soyez en fleur »

Il est intéressant de savoir qu’il y a eu plusieurs peuples européens qui ont connu des pratiques augurales liées au renouvellement de la nature au début de l’année. Par contre, le rituel de Sorcova n’est attesté que pour le Sud de la Roumanie et pour le Nord de la Bulgarie. Le terme sorcova a une origine slave et il a connu deux explications étymologiques: le mot roumain sorcova et le terme bulgare survacka sont liés soit au slave surok, qui désigne le numéro 40, soit au slave sur (surov), qui signifie vert, cru. Les deux voies étymologiques semblent valides, d’autant plus qu’elles ont une origine commune plus ancienne.

« Comme un pommier, comme un poirier »

En Roumanie, Sorcova est une petite verge de pommier, cueillie par les jeunes filles bonnes à marier le jour de Saint-André (le 30 novembre). Cette verge est amenée à l’intérieur pour qu’elle fleurisse jusqu’au jour de Saint-Basile (le 1er janvier, d’après le calendrier orthodoxe). Conformément à certaines croyances populaires de la Méditerranée, Saint Basile est souvent représenté ayant un sceptre ou une verge fleurie dans sa main. Sorcova – la baguette avec laquelle les enfants vont d’une maison à l’autre, le 1er janvier – est une verge de pommier, couverte de bourgeons ou fleurie. Aujourd’hui, Sorcova est plus moderne: elle est constituée par une verge quelconque, ornée de fleurs en papier, de rubans en couleurs, de guirlandes d’haricots, de maïs..., de verdure.

« Comme un brin de rose »

Cette petite verge magique a le destin de provoquer, par sa floraison forcée, le renouvellement de la végétation. Elle est toujours portée par des enfants âgés de 4 à 12 ans. Ceux-ci s’arrêtent à chaque maison pour faire des souhaits à ses habitants, en les frappant gentiment avec la baguette et en leur jetant dessus des grains de blé. Les gestes des enfants sont accompagnés par des chansons comptant 40 syllabes: de cette manière, les enfants frappent avec la verge 40 fois. D’après certains ethnologues, ce numéro est lié au calendrier traditionnel lunaire et aux croyances selon lesquelles une gestation végétale a besoin de 40 jours pour être accomplie. Il s’agit donc d’une coutume qui fait partie intégrante du symbolisme augural et agraire, présent durant les 12 jours des fêtes. Ainsi, de Noël à l’Épiphanie, on prend toutes les mesures pour que l’année prochaine soit bien riche.

(Références: M. Mesnil et A.Popova, Essais de mythologie balkanique, 1997)

Alina Nogradi