rădăcini

   Ilie Năstase – superstar al tenisului mondial

Ilie Năstase se numără printre cei mai talentaţi jucători de tenis profesionist ai tuturor timpurilor, presa internaţională şi opinia publică considerându-l ca fiind cel mai excitant şi genial jucător al anilor ‘70.
S-a născut pe 19 iulie 1946, la Bucureşti şi deţine un palmares sportiv impresionant : de două ori numărul unu mondial (în clasamentul ATP) în 1972 şi 1973; 57 de titluri individuale, cele mai celebre fiind cele de Grand Chelem US Open în 1972 şi Roland Garros în 1973; 51 de titluri la dublu; component al echipei României în Cupa Davis între 1966 şi 1978 şi finalist la dublu în 1969, 1970 şi 1972. A fost declarat cel mai bun sportiv român al anului în 1969, 1970, 1971 şi 1973.
La New York, în 1973 este desemnat ca fiind cel mai bun sportiv al anului şi este distins cu "Racheta de Aur". Este primul şi singurul român căruia i s-a înscris numele în International Tennis Hall of Fame în 1991. În 1976 a fost primul european care a reuşit să câştige suma de 1 milion de dolari americani datorită carierei sale sportive.
Americanii l-au poreclit Nasty, datorită stilului său de copil răzgâiat şi a bufoneriilor făcute pe terenul de tenis. Printre cele mai cunoscute anecdote se numără jucarea unui meci de tenis la Wimbledon cu o umbrelă şi aducerea unei pisici negre pe teren, înaintea unui joc cu italianul superstiţios Adriano Panatta (cunoscut ca fiind sensibil la vederea unei pisici cu ghinion).
Împreună cu mentorul şi în acelaşi timp antrenorul său, Ion Ţiriac, a format o echipă redutabilă timp de câţiva ani, reuşind să câştige turneul de la Roland Garros în 1970 şi să ajungă în finala cupei Davis de trei ori în 1969, 1970 şi 1972.
În prezent locuieşte la Paris, Bucureşti şi New York şi activează începând cu anul 1991 în turneul seniorilor, câştigând în câteva rânduri titlul de campion, la simplu şi dublu.
În 1980, publică romanele Break Point şi The Net, în franceză, iar în 2004 îşi scrie autobiografia, intitulată Mr. Năstase, pe care o publică iniţial în engleză şi ulterior în română. Ilie Năstase reprezintă pentru români nu numai un campion de excepţie dar şi copilul simbol al tenisului din toate timpurile.

"Tenisul este un joc foarte complicat... Dacă într-un joc lucrurile sunt mai complicate, câştigă cel care ştie să improvizeze"

(Ilie Năstase)

   Ilie Nastase – superstar du tennis mondial

Ilie Nastase est un de plus talentueux joueurs de tennis professionnel de tous les temps, étant considéré, par la presse internationale et l’opinion publique mondiale, comme le plus excitant et génial joueur des années 1970.
Né à Bucarest, le 19 juillet 1946, Ilie Nastase détient un palmarès impressionnant : deux fois numéro un mondial (selon le classement ATP), en 1972 et 1973; 57 titres individuels, les plus célèbres étant ceux des Grand Chelem US Open en 1972 et Roland Garros en 1973; 51 titres en double; membre de l’équipe roumaine pour la Coupe Davis entre 1966 et 1978 et finaliste en double en 1969, 1970 et 1972. Il a été choisi comme le meilleur sportif roumain des années 1969, 1970, 1971 et 1973.
À New York, en 1973, este désigné le meilleur sportif de l’année et il est honoré avec la « Raquette d’or ». Il est le premier et le seul Roumain à avoir son nom inscrit dans International Tennis Hall of Fame, en 1991. En 1976 il est le premier Européen qui va réussir à gagner la somme de 1 million $ grâce à sa carrière sportive.
Les Américains l’ont surnommé Nasty, à cause de son style d’enfant gâté et de ses bouffonneries sur le terrain de tennis. Parmi les anecdotes les plus connues on peut citer le match soutenu à Wimbledon avec… un parapluie et un chat noir sur le terrain, avant un match contre le superstitieux Italien Adriano Panatta (connu comme étant quelqu’un de très sensible à la vue d’un chat porteur de malchance).
Avec son entraîneur et ami, Ion Tiriac, il a formé une équipe redoutable et redoutée pendant quelques années. Ils ont réussi à gagner le tournoi de Roland Garros en 1970 et se rendre en finale de la coupe Davis trois fois, en 1969, 1970 et 1972.
Présentement il vit à Paris, Bucarest et New York et à partir de 1991, il participe au tournoi des seniors, où il a gagné à quelques reprises le titre de champion en simple et en double.
En 1980, Nastase publie les romans Break Point et The Net, en français et par la suite, en 2004 il écrit son autobiographie intitulée Mr. Nastase, qui a été publiée initialement en anglais et ultérieurement en roumain.
Ilie Nastase représente pour les Roumains non seulement un grand champion mais aussi l’enfant symbole pour le tennis de tous les temps.

« Le tennis est un jeu compliqué... Si dans un match les choses sont compliquées, celui qui sait improviser le mieux, va gagner »

(Ilie Nastase)

Carmen Tibirna

“Aţi înţeles bine acest mare cuvânt : patria ?”

   Octave Crémazie, pionier al literaturii franco-canadiene

Pentru majoritatea noilor sosiţi la Québec, numele Crémazie nu înseamnă poate mai mult decât numele unei străzi din Haute Ville din Québec. Din moment ce ne considerăm néo Québécois, credem că ar fi potrivit să aflăm mai multe despre Canada.
Reper Românesc mărturiseşte despre faptul că suntem pregătiţi să împărtăşim celor de aici din amintirile, tradiţiile şi din felul nostru de a fi. Un pas în plus ar fi acela de a provoca intersectări ale bagajului nostru cultural cu cel al oamenilor locului. În această ordine de idei, începând cu acest număr, propunem ca rubrica Personalităţi româneşti să aibă ca echivalent rubrica Personalităţi quebecoaze.
Nu întâmplător începem această serie de biografii quebecoaze celebre cu Octave Crémazie. Primul mare poet al Canadei franceze a cunoscut şi el sentimentul de a trăi departe de ţara lui natală. În schimb, nu a avut şansa de a alege sau evita înstrăinarea.
Astfel, în plină dezvoltare a ideologiei statului naţional şi spiritului romantic, Octave Crémazie (născut Claude-Joseph-Olivier) este o personalitate marcantă a elitei intelectuale quebecoaze. Este librar, poet, scriitor, în afară de a fi primul tipograf din oraşul Québec. Este născut la Québec în 16 aprilie 1827, al unsprezecelea copil al lui Jacques Crémazie şi al Mariei-Anne Miville.
În anii de şcoală la Seminarul din Québec Octave se îndreaptă spre lumea literelor, la îndemnul abatelui John Holmes. Astfel, cunoaşte de timpuriu influenţa romanticilor francezi, începând cu Victor Hugo, Lamartine, Musset. După terminarea studiilor, devine asociatul fratelui său Joseph la librăria J. et O. Crémazie, care constitue unul din cele mai reprezentative puncte ale culturii franceze din oraşul Québec. Librăria devine, în timp, spaţiul unui cenaclu literar, numit Şcoala din Québec, sub egida căruia îşi fac apariţia două reviste literare : Soirées canadiennes şi Foyer canadien.
Crémazie este cunoscut ca poet începând cu anul 1849, în 1858 fiind deja consacrat ca “poet naţional”. În momentul culminant al gloriei sale literare, în 1862, este obligat să plece în exil, din cauza unor grave probleme financiare. În acelaşi timp, revistele literare din Ouébec publică mai multe din cele 40 de texte poetice ale sale, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Bătrânul soldat canadian şi Drapelul din Carillon. În acelaşi timp obiect de veneraţie naţională şi subiect al unei tragice solitudini, Octave Crémazie moare la Havre (în 1879), după mai mult de 16 ani de exil. În afară de o proză de o autentică valoare literară, exilul lui Crémazie ne-a lăsat una din cele mai sincere definiţii ale patriotismului :

“O, canadieni francezi ! Cât de mândru este sufletul nostru
Că putem spune tuturor: Franţa este mama mea !
Aţi înţeles bine acest mare cuvânt : patria ?
Cerul acesta pe care-l părăsiţi pentru o dorinţă nebună,
Cerul Canadei îl veţi mai revedea ?”

(Sub ruinele Sevastopolului)

« Avez vous bien compris ce grand mot : la patrie ?»

   Octave Crémazie, pionnier de la littérature canadienne-française

Pour la plupart des nouveaux arrivés à Québec, le nom Crémazie n’est peut-être pas plus que le nom d’une rue de la Haute Ville de Québec. En tant que neo Québécois, nous pensons qu’il serait opportun de savoir plus sur le pays qui nous accueille. Repère Roumain témoigne du fait que nous sommes prêts à partager nos souvenirs, nos traditions, nos savoirs-faire avec le milieu québécois. Une démarche de plus serait celle de provoquer des rencontres entre notre bagage culturel et celui des gens du Québec. Dans cette perspective, à partir de ce numéro du Repère Roumain, nous proposons le jumelage de la rubrique Personnalités roumaines, avec une nouvelle rubrique, Personnalités du Québec.
Ce n’est pas par hasard que nous commençons cette série de biographies québécoises célèbres par Octave Crémazie. Le premier grand poète du Canada français a connu, lui aussi, le sentiment d’avoir vécu loin de sa patrie natale. Par contre, il n’a pas eu ni le choix, ni la possibilité d’éviter son exil.
Ainsi, en plein développement de l’idéologie de la nation et de l’esprit romantique, Octave Crémazie (baptisé Claude-Joseph-Olivier) est une personnalité marquante de l’élite intellectuelle québécoise. Il est libraire, poète et écrivain, en plus d’être le premier typographe de la ville de Québec. Il est né à Québec le 16 avril 1827, le onzième enfant de Jacques Crémazie et de Marie-Anne Miville.
C’est au Séminaire de Québec qu’Octave est orienté vers le domaine des lettres par l’abbé John Holmes. Ainsi, il connaît très tôt l’influence des romantiques français comme Victor Hugo, Lamartine, Musset. Après avoir fini ses études, il devient l’associé de son frère Joseph à la librairie J. et O. Crémazie. Son commerce est un des hauts lieux de la culture française à Québec, et sa librairie est l’espace d’un cénacle littéraire, nommé l’École de Québec. Deux revues de littérature font aussi leur apparition sous l’égide de ce cénacle : les Soirées canadiennes et le Foyer canadien.
Crémazie est connu comme poète à partir de 1849, en 1858 étant consacré « poète national ». À l’apogée de sa gloire littéraire, en 1862, il est obligé de partir en exil, à cause des graves problèmes financiers. À la même époque les revues littéraires de Québec publient plusieurs de ses 40 textes poétiques, parmi lesquels les plus connus sont Vieux soldat canadien et Drapeau de Carillon. À la fois objet de vénération nationale et sujet d’une solitude tragique, Octave Crémazie est décédé au Havre (en 1879), après plus de 16 années d’exil. À part une prose d’une authentique valeur littéraire, l’exil de Crémazie nous a laissé une des plus sincères définitions du patriotisme :

« Ô Canadiens français ! Comme notre âme est fière
De pouvoir dire à tous : la France, c’est ma mère !
Avez vous bien compris ce grand mot : la patrie ?
Ce ciel que vous quittez pour une folle envie,
Ce ciel du Canada, le verrez-vous encore ? »

(Sous les ruines de Sébastopol)

Références bibliographiques : Condemine, Odette, Crémazie, poète et témoin de son siècle, Bibliothèque québécoise, Éditions Fides, 1988.
Mourre, Michel, Dictionnaire d’histoire universelle, vol. I, Paris, Éditions Universitaires, 1968.
Robidoux, Réjean, http://www.biographi.ca

Imre Nogradi