A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, a fost un om în vizită prin Republica Moldova. Povestea noastră începe într-o frumoasă zi de august 2005, pe la ora patru dimineaţa. Vara, după cum se ştie, este sezonul ideal pentru a călători cu avionul, de preferinţă pentru plăcere însă există şi alte motive la fel de valabile.
Eroul poveştii noastre, pe care îl vom numi de dragul anonimatului d-nul D, este unul dintre nenumăraţii români care, sătui de minunatele condiţii de trai din ţara de origine, s-au supărat şi au decis să schimbe calmele meleaguri moldoveneşti cu străzile agitate ale New Yorkului. În vizită cu soţia la Chişinău, cuplul urma să revină în SUA la sfârşitul lunii august. Iată însă că o problemă de sănătate o obligă pe soţia d-nului D să-şi scurteze vizita cu o săptămână şi să se întoarcă de urgenţă la New York. Românul nostru ştia că orice companie aeriană din lume care se respectă permite schimbarea datei biletului. Din nefericire pentru el, nu făcuse cunoştinţă până acum cu Air Moldova.
La aeroport a fost înştiinţat că este necesar să cumpere un al doilea bilet pentru noua dată dar că preţul vechiului bilet urmează să-i fie restituit. Încrezător, s-a conformat. Încredere care i s-a cam zdruncinat în momentul în care, în mod ilogic, soţiei sale i s-a cerut prezentarea ambelor bilete la urcarea în avion. După ce avionul a decolat, d-nul D s-a prezentat la ghişeu pentru a i se restitui banii. Funcţionara i-a înapoiat suma numai pentru segmentul european al cursei adică Chişinău-Frankfurt, pentru restul fiind sfătuit să se adreseze biroului din centru al companiei. Aici a trebuit întâi să depăşească barajul reprezentat de recepţionistă care, supărată că a fost deranjată de la şlefuirea unghiilor, l-a îndrumat pe ruseşte către şeful ei. Oftând din greu că a fost pus la muncă, “şeful” a decis, după o consultare îndelungată a computerului din faţa sa, că banii îi vor fi returnaţi de către reprezentantul din SUA al companiei. Contactat telefonic în aceeaşi seară, personajul respectiv s-a desolidarizat complet de întreaga chestiune după care l-a sfătuit să rezolve afacerea la Chişinău. Reîntors la “şef” a doua zi, eroul nostru a fost trimis la oficiul central al Air Moldova, situat într-un hotel reamenajat din suburbia Chişinăului. După o lungă aşteptare în faţa ghişeului portarului, a fost introdus în sfârşit în biroul unei doamne hotărâte, reprezentanta departamentului tarife. După o încercare nereuşită de a-l trimite înapoi la reprezentantul din America, energica doamnă a decis ca soarta să-i fie hotărâtă de o comisie de reevaluare şi l-a dat afară pe culoar să aştepte sosirea acesteia convenită pentru ora trei după-masa. Puţin după patru jumătate, comisia şi-a făcut agale apariţia în persoanele unui bărbat şi a unei femei care vorbeau concentrat între ei în ruseşte. Susţinând că este extrem de ocupat, bărbatul s-a retras imediat lăsându-l în grija tovarăşei lui. Aceasta şi-a început întrebările în ruseşte, iar atunci când i s-a sugerat să continue discuţia în limba de stat (adică română), s-a interesat sarcastică dacă în chinezeşte nu vrea să-i vorbească. După un interogatoriu destul de ostil, doamna l-a lămurit că pentru studierea cazului îi vor fi necesare o cerere de rambursare din partea soţiei, o atestaţie din partea doctorului cum că d-na D a fost într-adevăr bolnavă plus cele două bilete în original. D-nul D a trimis toate documentele cerute prin poşta recomandată după care a aşteptat. Aşteptare zadarnică pentru că nu a primit nici un răspuns. Un apel telefonic după o lună l-a lămurit că documentele nu au ajuns la destinaţie. O reclamaţie la poşta americană şi investigaţia care a urmat au dovedit însă ca plicul ajunsese de fapt la Air Moldova. Un nou plic cu copiile documentelor cerute plus foaia cu concluziile poştei americane şi-a luat zborul spre Chişinău. După două luni, d-nul D a primit în sfârşit un răspuns. Comunicat telefonic de o doamnă foarte nervoasă, pe un ton care aducea a zbierat, decizia Air Moldova era doar prea previzibilă : dovezi insuficiente, atitudine suspectă a reclamantului deci cererea este refuzată.
D-nul D şi-a clătinat capul, a închis cu grijă telefonul apoi şi-a jurat să nu mai aibă niciodată nimic de-a face cu Air Moldova. Această lecţie practică îl costase excesiv de multe eforturi, timp pierdut şi bani pe mâinile unor funcţionari incompetenţi, aroganţi şi necinstiţi.
Povestea noastră are un sfârşit fericit pentru un singur personaj. Undeva, în biroul său de la oficiul central al Air Moldova, un funcţionar îşi plimba cu satisfacţie privirile de la Mercedesul său nou-nouţ din parcare la maldărul de reclamaţii de pe birou. Zâmbind, îşi întinse o mână energică spre ştampila cu litere mari “REFUZAT”. Ce păcat că ştampilele noastre nu sunt în ruseşte, gândi el nevinovat. Privirea îi căzu pe elegantul ceas de la încheietură : aproape 11 dimineaţa. Era timpul să-şi înceapă ziua de lucru…

Gabriel Gherasim

Pe o plajă în Sud... fapt divers

Albastrul turcoaz se împleteşte cu albastrul marin ce se întunecă pe măsură ce privirea se îndepărtează de mal spre linia orizontului.
Corpuri albe, de toate vârstele şi formele, se confundă cu nisipul alb-auriu şi printr-o metamorfoză subtilă se preschimbă în multiple nuanţe de cafeniu. Dincolo de aparenţa exterioară, această metamorfoză ce înseamnă odihnă profundă, calm, abandonare departe de rutina epuizantă, ne înfrăţeşte cu mulţimea de turişti veniţi din diferite colţuri ale lumii - canadieni, nemţi, finlandezi, danezi, englezi, latino-americani, taiwanezi.
În câteva zile ne clădim un microcosm al nostru, punem stăpânire pe un loc pe plajă, începem să ne cunoaştem vecinii din jur care se ataşează la rândul lor de un petec de nisip. Alunecăm pe nesimţite într-o nouă rutină, de prelăsare, de abandon. În jur, costume de baie de toate mărimile, formele şi culorile – un gingaş sentiment de pudoare ce măreşte pânza ascunzând semnele vârstei. Corpuri tinere ce se dezgolesc cu ceva mai multă îndrăzneală dar în limita decenţei şi într-o atitudine ce nu şochează, nu deranjează.
Îmi amintesc de un pasaj citit într-un ghid turistic ce menţiona, printre altele, că pe aceste plaje nu este bine văzut top-lessul. Mă întreb dacă cei din jur au luat la cunoştinţă despre acest obicei al locului sau poate pur şi simplu, în numele bunului simţ ce ne îndeamnă să privim în jurul nostru şi să ne adaptăm, domnişoarele şi doamnele rezistă tentaţiei.
Dar iată că într-o bună zi un fapt inuzitat ne scoate din toropeală. Un cuplu nou îşi face apariţia pe plajă – o tânără subţirică şi mlădie ca o trestie în bătaia vântului însoţită de un bărbat de statură atletică. Din două mişcări, tânăra se dezvăluie în costumul Evei, un mic triunghi de pânză în locul frunzei şi un şnuruleţ între fese – greu de imaginat un costum de baie mai minimalist ! Afişând o siguranţă de sine ce fără să vreau mă duce cu gândul la unele triburi unde nuditatea este norma, tânăra noastră nici vorbă să se aşeze discret pe un prosop – în faţa unui soţ extaziat, se lasă fotografiată aidoma unei vedete de cinema, lipindu-se languros de un arbore.
Zilele trec, noutatea devine obişnuinţă, domnişoarele şi doamnele din jur nu cedează ispitei iar tânăra noastră rămâne unică în felul ei, pe întreaga plajă !!
Nu mică ne-a fost surpriza să constatăm că sirena se rătăcise de pe malul Mării Negre şi vorbea în dulcele nostru grai.
P.S. Obiceiurile diferă de la o regiune a lumii la alta. Indiferent că ne plac sau nu - chestiune de gust, temperament, orizont cultural şi prejudecăţi etc., eu cred că suntem obligaţi să le respectăm !

Sur une plage dans le Sud - fait divers

Le bleu turquoise s’entremęle au bleu marin qui vire vers un bleu sombre, foncé au fur et ŕ mesure que le regard s’éloigne de la rive vers la ligne de l’horizon.
Des corps blancs, de tous les âges et formes, se confondent avec le sable blanc-doré et par une subtile métamorphose, changent en multiples nuances de brun.
Au delŕ de l’apparence extérieure, par cette métamorphose synonyme de repos profond, de calme, d’abandon loin de la routine épuisante on fraternise avec la foule de touristes venus des différents coins du monde : Canadiens, Allemands, Finlandais, Danois, Anglais, Latino-américains, Taiwanais.
En quelques jours on se bâti un microcosme ŕ nous, on s’approprie notre coin de plage, on commence ŕ connaître les voisins qui s’attachent ŕ leur tour ŕ un carré de sable. On glisse tranquillement dans une autre routine, de repos, d’abandon. Autour de nous, des maillots de bain de toutes les grandeurs, formes et couleurs – un doux sentiment de pudeur qui élargit le tissus pour cacher les signes inévitables de l’âge. Des corps jeunes qui se dévoilent davantage mais dans la limite de la décence et dans une attitude qui ne choque, ne dérange personne.
Je me rappelle d’un passage lu dans un guide touristique qui mentionnait, entre autres, que sur les plages de cette région du monde le topless est mal vu. Je me demande si les gens qui m’entourent ont pris connaissance ŕ leur tour de cette coutume de l’endroit ou si, tout simplement au nom du bon sens qui nous commande de regarder autour de nous et de nous adapter, les demoiselles et dames résistent ŕ la tentation.
Mais voilŕ qu’un jour un fait inusité nous arrache de la torpeur. Un nouveau couple fait son apparition sur la plage – une jeune mince et fragile comme un jonc dans le souffle du vent, accompagnée d’un homme de stature athlétique. En deux mouvements la jeune de dévoile dans le costume d’Čve, un petit triangle de tissus en guise de feuille et un string entre les fesses – difficile d’imaginer un maillot de bain plus minimaliste ! D’une attitude désinvolte qui, sans le vouloir, porte ma pensée ŕ certains tribus oů la nudité est la norme, pas question pour notre jeune de s’asseoir discrčtement sur sa serviette – devant son compagnon en extase, elle se laisse photographiée comme une vedette de cinéma, collée au tronc d’un arbre.
Les journées passent, la nouveauté se banalise, les demoiselles et dames aux alentours ne cčdent pas ŕ la tentation du topless et notre jeune reste unique, en son genre, sur toute la plage !
Imaginez notre surprise d’apprendre que la sirčne s’était égarée du bord de la Mer Noire et s’exprimait dans notre langue si douce …
P.S. Les us et coutumes diffčrent d’une région du monde ŕ l’autre. On est libre de les aimer ou non - question de goűt, tempérament, ouverture d’esprit et préjugés etc. mais je crois qu’on se doit de les respecter !

Rodica Pleşu