Acest campionat există de mai bine de 20 ani în Europa, fiind foarte popular în Franţa şi Belgia. În Canada (la Québec) este organizat anual, începând din 1998, când a fost organizat pentru prima dată de către Association Québécoise des Jeux Mathématiques (AQJM). Am putea spune că este un campionat universal deoarece se adresează tuturor, începând cu elevii de la şcoala primară şi terminând cu profesorii de toate gradele şi publicul larg. Campionatul se desfăşoară în 4 etape : sfertul de finală (din noiembrie până în ianuarie), semi-finala (în martie), finala quebecoază (mai) şi finala internaţională (sfârşitul lunii august - la Paris). Pentru fiecare etapă participanţii sunt grupaţi şi concurează pe categorii de vârstă, la finala internaţională calificându-se cel puţin 7 participanţi din Québec. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta : http://newton.mat.ulaval.ca/aqjm/.
Mult succes tuturor !

Zoo

Deşi este primăvară şi vremea e din ce în ce mai prietenoasă, vă anunţăm, dragi copii, o veste tristă: grădina zoologică a oraşului Québec se închide la 31 martie 2006. Animalele prezente aici vor fi cedate altor grădini zoologice, iar pe terenul respectiv va fi instaurată o şcoală de horticultură. Din nefericire, pentru unele animale orice deplasare poate fi fatală, cum este cazul Siei, o bătrână maimuţică de 34 de ani.

Povestiri de primăvară

Puiul

“Într-o primăvară, o prepeliţă aproape moartă de oboseală – că venea de departe, tocmai din Africa – s-a lăsat din zbor într-un lan verde de grâu, la marginea unui lăstar. După ce s-a odihnit vreo câteva zile, a început să adune beţigaşe, foi uscate, paie şi fire de fân şi şi-a făcut un cuib pe un muşuroi de pământ, mai sus, ca să nu i-l înece ploile; pe urmă, şapte zile de-a rândul a ouat câte un ou, în tot şapte ouă mici ca nişte cofeturi şi a început să le clocească. Ai văzut cum stă găina pe ouă? Aşa stă şi ea, doar că în loc să stea în coteţ, stă afară în grâu; şi ploua, ploua de vărsa şi ea nu se mişca, ca nu cumva să pătrunză o picătură de ploaie la ouă. După trei săptămâni i-au ieşit nişte pui drăguţi, nu goi ca puii de vrabie, îmbrăcaţi cu puf galben ca puii de găină, dar mai mici, parcă erau şapte gogoşi de mătase, şi au început să umble prin grâu după mâncare.
Prepeliţa prindea câte o furnică, ori câte o lăcustă, le-o firimiţea în bucăţele mici, şi ei, pic! pic! Cu cioculeţele lor, mâncau numaidecât. Şi erau frumoşi, cuminţi şi ascultători: se plimbau primprejurul mamei lor şi când îi striga: “Pitpalac!” repede veneau lângă ea. Odată, prin iunie, când au venit ţăranii să secere grâul, ăl mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea mă-sii, şi cum nu ştia să zboare, haţ! L-a prins un flăcău sub căciulă. Ce frică a păţit când s-a simţit strâns în palma flăcăului, numai el a ştiut; îi bătea inima ca ceasornicul meu de buzunar, dar a avut noroc de un ţăran bătrân, care s-a rugat pentru el:
- Lasă-l jos, măi Marine, că e păcat de el, moare. Nu-l vezi că de-abia e cât luleaua?
Când s-a văzut scăpat, fugi speriat la prepeliţă să-i spuie ce-a păţit. Ea l-a luat, l-a mângâiat şi i-a spus:
Vezi ce va să zică să nu asculţi? Când te-ai face mare, o să faci cum ai vrea tu, dar acum, că eşti mic, să nu ieşi niciodată din vorba mea, că poţi să păţeşti şi mai rău.
Şi aşa trăiau acolo liniştiţi şi fericiţi. Din seceratul grâului şi din din ridicarea snopilor se scuturaseră pe mirişte o groază de boabe cu care se hrăneau şi măcar că nu era vreo apă prin apropiere, nu sufereau de sete, că beau dimineaţa picăturile de rouă de pe firele de iarbă.
Ziua, când era căldură mare, stau la umbră în lăstar; după-amiază când se potolea vipia, ieşeau cu toţii pe mirişte; iar în nopţile răcoroase se adunau grămadă, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepeliţei.
Încet-încet puful de pe ei s-a schimbat în fulgi şi pene, şi cu ajutorul mamei lor au început să zboare. Lecţiile de zbor se făceau dimineaţa spre răsăritul soarelui, când se îngâna ziua cu noaptea, şi era seara în amurg, căci ziua era primejdios, din pricina hereţilor, care dădeau târcoale pe deasupra miriştii. Mama lor îi aşeza la rând şi îi întreba: “Gata?”. “Da”, răspundeau ei. “Una, două, trei!”. Şi când zicea “trei”, frrr! Zburau cu toţii la marginea lăstarului tocmai colo lângă cantonul de pe şosea şi tot aşa îndărăt. Şi mama lor le spunea că-i învaţă să zboare pentru o călătorie lungă, pe care trebuiau s-o facă în curând, când o trece vara.
“Şi o să zburăm pe sus de tot, zile şi nopţi, şi să vedem dedesubtul nostru oraşe mari şi râuri şi marea.”
(va urma)

Al. Brătescu-Voineşti

Primăvară

După atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele !

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se rentorc din tropice,
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele,
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pe trotuar, alături, saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele !

George Topârceanu

Alina Nogradi şi Carmen Ţîbîrnă