societate

 Congresul Canadian Român - organizaţie al cărei membru sunteţi prin definiţia statutului

Totul începe cu câteva luni în urmă cu o invitaţie din partea organizatorilor Congresului Canadian Român către toate asociaţiile şi publicaţiile româneşti din toate provinciile canadiene la Adunarea Generală a CRC. Ceea ce atrage atenţia de la bun început este faptul că “românii canadieni sunt membrii de drept ai Congresului Românilor Canadieni” – citând de pe site-ul web al organizaţiei (http://www.romaniancongress.org/prezentare.htm).

Pe site-ul web al organizaţiei se anunţa iniţial prezenţa d-nului Jean Charest la această Adunare Generală, dar informaţia se modifică, ajungându-se la formula “prezenţa oficialităţilor canadiene”.

Ajungem la ora începerii Adunării Generale a CRC în data de 11 martie 2006. Sunt prezente aproximativ 50 de persoane. Moderator al congresului este d-na Magda Plopeanu care pe parcursul desfăşurării congresului a dat dovadă de echilibru, făcându-şi treaba cu profesionalism. Facem cunoştinţă şi cu preşedintele acestui congres, d-nul Eugen Caraghiaur, numit "Alteţa Sa” şi prinţ al Casei de Panciu. Aflăm de la d-nul preşedinte că CRC există încă din 1955, reorganizată în 1965, data actualului statut al CRC. CRC a avut după spusele d-nului Caraghiaur 17 adunări generale, dintre care 12 “prin telefon”. Ca să mai cităm din discursul d-nului Caraghiaur: CRC este întins pe tot teritoriul Canadei, dar necesită revigorare prin reorganizarea structurilor locale; CRC a susţinut în alegeri Partidul Conservator, jucând pe cartea câştigătoare. Principalele scopuri ale organizaţiei sunt un lobby economic canadian-român şi crearea condiţiilor necesare vizibilităţii comunităţii româneşti la nivel canadian.

La întrebările la obiect ale ziariştilor, întrebări de genul: câţi membri activi are CRC, sau cum pot fi incluşi toţi românii din Canada într-o asociaţie fără a fi întrebaţi, D-nul Caraghiaur consideră întrebările ca fiind “curiozitate negativă”. La întrebarea privind includerea tuturor românilor canadieni în CRC, d-na Plopeanu răspunde că statutul este adus în faţa celor prezenţi pentru a fi amendat.
Printre cei care au mai luat cuvântul au fost vice-preşedintele CRC, d-nul Cornel Melinte, d-nul Alexandru Cetăţeanu, delegaţi din Toronto şi London. Am remarcat discursul d-nului Marc Marinescu, care cere auditoriului să privească această organizaţie ca pe un atelier de lucru care timp de 6 luni va încerca să creeze o unitate a românilor din Canada. După acest interval de timp se va trage o concluzie, şi anume dacă se poate continua pe această linie sau dacă totul a fost în zadar. Într-un final se decide ca în zilele următoare fiecare participant al AG să facă schimbările pe care le crede în statutul CRC şi după 6 luni sau 1 an (nu s-a stabilit clar această perioadă) să se ajungă la o formă comună a acestui statut.
Se trece la propuneri pentru membri în comisiile CRC. Impresia generală a fost aceea că nici chiar organizatorii acestei AG nu se grăbeau să se înscrie în comisiile respective. În plus, cu 2-3 excepţii, cei care s-au înscris sau au fost propuşi în comisii erau din Montreal, deci ambiţia organizatorilor de a crea o organizaţie pe tot teritoriul Canadei pare a fi compromisă.

Prezenţa oficialităţilor canadiene, amintită în invitaţia la AG a CRC, se concretizează prin participarea în final a senatorului din partea Partidului Conservator, d-nul Pierre Claude Nolin, care expune idei întâlnite şi în campania electorală, nu de mult timp încheiată, a Partidului Conservator.

Viitorul acestei organizaţii îl puteţi urmări pe site-ul web al acesteia, amintit mai sus.

Augustin Panait

  Am văzut Egiptul

Cunoscut ca pământ al uneia dintre cele mai vechi civilizaţii, Egiptul a exersat dintotdeauna o atracţie magică pentru toţi amatorii de călătorii. Ştiam din cărţi de istorie şi filme câte ceva despre piramide, văzusem chiar şi piramidele Maya şi Inca din Mexic şi cu toate astea, diferenţa între ce-ţi imaginezi şi ce vezi la faţa locului în Egipt, a fost pentru noi uluitoare.
Cairo – oraş furnicar, gălăgios şi poluat, invadat de maşini noi şi mai ales vechi impresionează neplăcut prin murdărie şi dezordine. Deşi hotelurile pentru turiştii străini oferă un confort impecabil, nu poţi să nu remarci de-a lungul căilor de circulaţie sărăcia şi delăsarea. Egiptenii se declară un popor de o înaltă spiritualitate, dar în prezent sărăcia şi dezamăgirea faţă de conducerea coruptă şi dominarea capitalului străin, creează la ei o rezistenţă de protest şi îi face să caute expediente facile. Bacşişul est rege peste tot, chiar şi în muzee sau situri arheologice. Alt exemplu flagrant: majoritatea caselor de cărămidă, în capitală şi în regiuni, sunt lăsate la roşu, chiar acoperite cu moloz, deşi etajele inferioare sunt locuite; ele vor continua să rămână aşa pentru că impozitele se plătesc doar pe casele terminate !
Istoria Egiptului pare a fi însăşi istoria umanităţii. Din vechiul imperiu - 2690-2200 înainte de Hristos - au rămas celebrele piramide, situate la sud de Cairo. Sunt 87 descoperite până azi, începând cu mastaba-lele – morminte cubice uriaşe, continuând cu piramidele în trepte şi culminând cu cele trei piramide celebre de la Ghiseh: Cheops, Chefren şi Mikerinos. Şi bineînţeles măreţul Sfinx care le păzeşte. Ascunzând încă multe taine, piramidele, ca şi celelalte situri de altfel, continuă să fie obiectul unor cercetări intense ale istoricilor, acum mai mult egipteni. Descifrarea de către Champollion, în 1922, a hieroglifelor, (graţie pietrei de la Rosette care avea înscris acelaşi text în 3 limbi) a deschis calea către lectura întregii istorii egiptene, gravată toată pe piatra monumentelor. Aşa s-a aflat că piramidele au fost construite de oameni liberi, agricultori lipsiţi de ocupaţie 4 luni pe an cât nu se putea lucra la câmp din cauza inundaţiilor. Ei erau organizaţi în echipe şi locuiau în sate întregi amenajate lîngă marile şantiere. Se pot explica astfel modul de transport şi ridicare pe rampe a imenselor blocuri de piatră, exactitudinea cu care orientau monumentele după stele, dibăcia cu care planificau spaţiile şi galeriile înclinate în interiorul piramidelor, ingenuozitatea cu care ticluiau trapele şi ascunzişurile care au mai ferit monumentele de căutătorii de comori de-alungul mileniilor.
Alexandria, renumită pentru farul său, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, este un oraş mediteranean care ar putea rivaliza prin aşezare cu Nisa. Mai curat decît capitala, cu construcţii bogate din secolul XIX şi XX, oraşul desfăşoară de-alungul mării o frumoasă promenadă, care conduce la capul, fost insula Pharos pe care se afla farul. Prăbuşirea lui a fost provocată de un cutremur, dar se bănuie că săpăturile făcute la fundaţii sunt adevarata cauza. Astăzi aici se ridică o cetăţuie otomană din secolul XV, recent restaurată. Din fundul mării încep însă a fi scoase la iveală părţi ale farului, a cărui reconstrucţie virtuală stârneşte încă admiraţia.
Altă minune a Alexandriei, era celebra bibliotecă, arsă pe când oraşul era asediat de romani. Contemporanii au construit o superbă bibliotecă nouă, modern echipată, accesibilă tuturor.
De la Cairo am zburat spre sud. Acolo sute de vapoare de croazieră poartă turiştii pe Nil, numai între Luxor şi Asuan. Turiştii se mai deplasează în autobuz, avion, dar şi în caleaşcă cu cai, felucă sau chiar montgolfieră. Totuşi mişcările lor sunt controlate şi toate intrările monumentelor bine păzite de gărzi armate. Egiptul trăieşte de 25 de ani în stare de urgenţă.

continuare în numărul următor

  J'ai vu l'Égypte

Connue comme terre d'une des plus anciennes civilisations, l'Égypte exerce depuis toujours une attraction magique pour tout amateur de voyage. Nous en avons tous déjà une image alimentée par les livres d'histoire et les films, nous avions même vu les pyramides Maya et Inca au Mexique, et pourtant, voir l'Égypte en réalité fait toute une différence !
Le Caire, ville fourmilier, bruyante et polluée, envahie par les autos, neuves mais surtout vieilles, laisse une mauvaise impression par la saleté et le désordre. Quoique les hôtels pour les touristes étrangers soient d'un confort impeccable, on ne peut pas s'empêcher de remarquer, au long des rues, la pauvreté et le laisser aller. Les Égyptiens se déclarent un peuple de haute spiritualité, mais à présent, la pauvreté, le désarroi face aux dirigeants corrompus et l'ingérence des multinationales, les poussent à la résistance et à la recherche d’expédients faciles. Le bakchich est roi partout, même dans les musées et les sites archéologiques. Un autre exemple flagrant, la plupart des maisons en brique, dans la capitale et ailleurs, ne sont pas finies, mais laissées couvertes de débris. Même si elles sont habitées, elles le resteront ainsi parce que l'impôt est exigé seulement pour les constructions finies !
L'histoire de l'Égypte semble être l'histoire de l'Humanité même. De l'ancien Empire 2690-2200 a. J. sont restées les célèbres pyramides, situées au Sud de Caire. Il y en a 87 de découvertes jusqu'à aujourd'hui, en commençant par les mastaba – tombeaux en cubes géants, passant par les pyramides en degrés et finissant avec les pyramides de Giseh: Cheops, Chéphren et Mykérinos. Sans oublier le majestueux Sphinx qui les garde. Elles cachent encore beaucoup de secrets et continuent d’être l'objet de recherches intensives des historiens, Égyptiens pour la plupart aujourd'hui. Le déchiffrage des hiéroglyphes par Champollion, en 1922, grâce à la pierre de Rosette, avec son texte en trois langues parallèles, a ouvert la voie à la lecture de l'histoire de l'Égypte, toute gravée sur la pierre des monuments. Ainsi, on a appris que la construction des pyramides était faite par des hommes libres, agriculteurs désoeuvrés pendant les 4 mois quand les champs étaient inaccessibles à cause des inondations. Ils étaient organisés en équipes et installés dans des villages aménagés près des grands chantiers. On peut expliquer aujourd'hui le transport et l'élévation des blocs gigantesques sur des rampes, l'exactitude avec laquelle étaient orientés les monuments suivant les étoiles, l'art de planifier les chambres et les galeries en pentes dans les pyramides, l'ingéniosité avec laquelle ils inventaient trappes et cachettes pour les défendre des pilleurs de trésors au cours des millénaires.
Alexandrie, célèbre pour son phare, une des sept merveilles du monde antique, est une ville méditerranéenne qui pourrait rivaliser par son site avec Nice. Plus propre que la capitale, avec ses riches édifices du XIXe et XXe siècles, la ville étale au bord de la mer sa belle promenade qui conduit au cap, autrefois l’île Pharos, qui a donné le nom au phare. Tombée pendant un séisme, on suppose que les fouilles à ses fondations en sont la vraie cause. Aujourd’hui ici s’élève une citadelle ottomane du XVe siècle, récemment restaurée, mais on commence à sortir des profondeurs les pierres de l’ancien phare. Sa reconstruction virtuelle, selon les documents de l’époque, impressionne toujours.
Une autre merveille d‘Alexandrie était sa bibliothèque, brûlée lors du siège des Romains. L’Égypte d’aujourd’hui a élevé une magnifique bibliothèque, dotée d’équipement moderne et accessible à tous .
De Caire nous avons volé vers Louxor. Sur le Nil naviguent presque trois cents bateaux de croisière, entre Louxor et Assouan seulement. De plus, les touristes sont promenés en autobus, avion navettes, mais aussi en felouque, en calèche et même en montgolfière. Mais tous leurs mouvements sont strictement contrôlés et toutes les entrées des monuments sont filtrées par des gardes armées. L’Égypte vit depuis 25 ans en état d’urgence.

suite dans le prochain numéro

Cristina Maxim