Cu prilejul vizitei oficiale în oraşul Québec în luna aprilie, Excelenţa Sa, doamna Elena Sava Ştefoi, Ambasadoare plenipotenţiară a României în Canada, a onorat invitaţia Comunităţii Române din Québec (CRQ), participând la o întâlnire amicală cu câţiva membri ai consiliului parohial al Misiunii Ortodoxe Române, ai consiliului de administraţie al Comunităţii Române din Québec şi ai consiliului de administraţie al Asociaţiei Studenţilor Români de la Universitatea Laval (AERUL).
Gazda primitoare, domnul Jorj Radu, ca şi organizarea impecabilă şi atmosfera tradiţional românească au făcut din această întâlnire un moment de neuitat pentru toţi cei prezenţi. Simpatica româncuţă maramureşeancă de 8 anişori, Embla-Maria Astaloş, a întâmpinat-o pe doamna ambasadoare cu tradiţionalele bucate pascale şi de bun venit. Cina savuroasă a fost însoţită de discuţii amicale privind activităţile românilor din comunitatea noastră de la Québec ca şi diferite aspecte generale, referitoare la recunoaşterea diplomelor stundenţilor români care studiază în străinătate, încheierea înţelegerilor bilaterale între România şi Canada, Zilele culturii româneşti la Québec şi Sommet-ul francofoniei care se va desfăşura anul acesta la Bucureşti. Pe parcursul acestei întâlniri şi a discuţiilor am descoperit cu emoţie şi plăcere fina diplomaţie a doamnei ambasadoare Elena Sava Ştefoi şi “politica“ deschisă pe care Ambasada Română din Canada o utilizează în relaţiile sale cu toţi partenerii. Extrema amabilitate a doamnei ambasadoare s-a concretizat pentru publicaţia Reper Românesc în realizarea unui interviu pe care vi-l prezentăm în continuare cu multă stimă şi recunoştinţă pentru excelenţa sa, doamna Elena Sava Ştefoi.

Stimată doamnă Ambasadoare, experienţa dobândită în urmă cu câţiva ani, în timpul mandatului dumneavoastră de Consul General al României la Montréal, vă simplifică acum perioada de integrare în Canada şi în noua funcţie ?

Da, fără îndoială. Experienţa consulară este utilă pentru orice diplomat. Ambasadorul României la Ottawa coordonează atât activitatea funcţionarului consular integrat în echipa de la misiune, cât şi pe aceea a celor două consulate generale din spaţiul canadian, unul la Montréal şi celălalt la Toronto. În curând, vom avea un al treilea consulat general de carieră la Vancouver. Tot ce am învăţat cât am fost consul general se adaugă, sper, cu efecte benefice, experienţei profesionale dobândite în ultimii şapte ani în Ministerul de Externe.

Experienţa dumneavoastră de scriitoare şi ziaristă vă ajută în activitatea dumneavoastră de diplomat ?

Răspunsul meu e încă o dată fără rezerve afirmativ. Chiar şi o scurtă incursiune în istoria comună a literaturii şi a diplomaţiei ne arată că “arta condeiului” este bunul indispensabil oricărui bun ambasador. În Evul Mediu, în Irlanda şi Italia, în Spania şi Franţa, dar şi în lumea arabă sau în alte spaţii culturale, scriitori importanţi au servit ca diplomaţi şi au rămas atât în analele diplomatice ale ţărilor natale, cât şi în arhivele cultural-politice ale statelor în care au fost acreditaţi. Geoffrey Chaucer, o figură ilustră a literaturii engleze, l-a reprezentat ca ambasador pe regele Eduard al III-lea. Giovanni Boccacio, autorul Decameronului, a negociat pentru Florenţa. Eustaches Deschamps, reprezentant al poeziei franceze, a fost ambasadorul regelui Charles al V-lea. John Milton şi-a servit ţara ca ambasador în câteva capitale din Asia, America Latină şi Europa. Diplomat a fost şi Pablo Neruda, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Pe urmele lor au mers alte nume de referinţă din istoria diplomaţiei făcute de scriitori. Poetul mexican Octavio Paz, ambasador în India, a luat la rândul său Nobelul, câştigându-şi simultan rangul binemeritat în ierarhia diplomaţilor de carieră. Saint John Perse (cu numele său de paşaport Marie Renee Augustus Alexis Saint-Leger), un alt premiat Nobel, a fost ambasador, dar şi secretar general în Ministerul Francez de Externe. L-au admirat nu doar diplomaţii epocii sale, ci şi scriitorii care i-au fost contemporani, ca pe un poet remarcabil, tradus în engleză de însuşi T.S. Eliot. Iugoslavul Ivo Andric, care şi-a servit ţara la Berlin, e al patrulea poet-diplomat laureat Nobel. Carierele diplomatice ale tuturor acestor personalităţi literare au devenit modele pentru angajaţii instituţiilor care i-au trimis în misiuni de reprezentare externă. La fel stau lucrurile şi cu Paul Claudel, cu Lawrence Durrel şi Carlos Fuentes, cu David Rubadiri sau Nina Sibal, sau, mai aproape de noi, cu J. Kirakossian (scriitor armean ambasador în Statele Unite) şi Shashi Tharoor (scriitor indian, actualmente înalt funcţionar ONU). E o listă comprimată la maximum, dar pentru că suntem în Canada nu aş vrea să trecem peste numele lui Robert Ford, scriitor canadian, fost ambasador într-o serie de ţări, inclusiv în fosta URSS.
În toate timpurile, mulţi poeţi adevăraţi au mânuit condeiul, oratoria şi mesajele diplomatice cu putere de convingere şi cu patriotism, obţinând rezultate pe măsură. Printre multe alte ilustre personalităţi româneşti, Vasile Alecsandri, ca emisar special trimis la marile curţi europene să pledeze în favoarea Unirii Principatelor Române, a reuşit mai mult decât o armată de birocraţi. Multora dintre cei care “trăgeau la altă căruţă” le-a stricat poate jocul - promovând, cu talent şi charismă, idealul naţional servit cu onoare mai ales de Moş Ion Roată şi boicotat cu sârg mai ales de boierii autohtoni .

Presa din Canada menţionează că înfiinţarea unei Pieţe a României la Montréal a fost iniţiativa dumneavoastră. Aţi asistat la inaugurarea oficială a acestei pieţe şi cum percepeţi dumneavoastră astăzi realizarea acestui proiect ?

Am fost unul din iniţiatorii proiectului, alături de Primăria Montréalului condusă la acea dată de domnul Pierre Bourque. Am avut alături, de la început, o parte a comunităţii româneşti şi departamentele de resort din ministerul român de externe. Pe traseu, până la materializarea acestui proiect, s-au ciocnit, în văzul lumii (favorizând “inocent” interese de doi bani), diverse forţe ascunse şi diverse figuri publice; idealismul şi buna credinţă a unora dintre protagonişti au avut drept adversari puseele de grandomanie sau frustrările altora. Chiar dacă zgomotul şi fumul par să-i preocupe încă pe cei înrolaţi în meschine războaie electorale (care sponsorizează adesea dezinformări şi conflicte comunitare), Piaţa României e până la urmă o dovadă că dragostea de patrie nu e vorbă în vânt.

Care este opinia dumneavoastră în legătură cu imigrarea masivă a românilor cu înaltă calificare în Canada şi în general peste tot în lume ?

În “satul global” al societăţii contemporane, migraţia este un fenomen natural şi un proces normal. Imigrarea românilor în Québec, ca şi în alte zone ale lumii, e o realitate care merită analizată în multitudinea aspectelor ei. Dar e important să plasăm cadrele analizei deopotrivă în contextul mai larg al tendinţelor oricărei societăţi democratice şi în acela specific al evoluţiilor posttotalitare. Spania, Grecia şi Italia sunt, printre altele, ţări a căror istorie postdictatorială a provocat pe vremuri aceeaşi “fugă a creierelor”. Aceasta a adus în cele din urmă ţărilor de baştină nu doar capital, investiţii, un bun renume cultural şi o afluenţă turistică din zone tradiţional „străine”, ci şi un necesar transfer de mentalităţi în ceea ce priveşte cultura muncii şi a respectului partenerial. Inevitabil, înainte de integrarea în UE, România a parcurs aceleaşi etape şi acelaşi itinerariu, inclusiv în privinţa migrării forţei de muncă înalt calificate, nu doar a proceselor de reformă şi a acquis-ului comunitar. După intrarea oficială în Uniunea Europeană, când România îşi va putea valorifica întregul potenţial într-un cadru comunitar care se bazează în primul rând pe un set de reguli obligatorii dar sănătoase, mulţi români se vor întoarce desigur spre casă (cum au făcut de altfel spaniolii, grecii şi italienii), cu bogăţia de netăgăduit a propriilor experienţe din ţările de adopţie.

Comunitatea română din Québec (CRQ) a făcut şi face demersuri pe lângă ambasadă, guvernul federal şi cel provincial pentru încheierea unor înţelegeri (ententes) între România şi Canada şi cu precădere între România şi Quebec. Aceste înţelegeri vizează asigurările de sănătate, securitatea socială, recunoaşterea diplomelor româneşti şi mai ales recunoaşterea permisului de conducere dobândit în România. Toate aceste înţelegeri au ca scop integrarea rapidă şi mai ales pozitivă a noilor imigranţi români pe teritoriu canadian, dar şi o apropiere a relaţiilor dintre România şi Canada. Puteţi să ne precizaţi dacă în prezent Ambasada României în Canada face demersuri în domeniile amintite mai înainte şi, dacă da, puteţi estima care sunt şansele de încheiere a unor astfel de înţelegeri ?

Imediat după preluarea mandatului, am ridicat la nivel federal chestiunea acordului de securitate socială, a echivalării diplomelor şi a recunoaşterii permiselor de conducere. În cadrul vizitelor de prezentare făcute guvernelor din Ontario şi din British Columbia, am reluat toate aceste subiecte la nivel provincial, solicitând sprijin pentru încheierea acordurilor.
Despre demersurile comunităţii româneşti din Québec privind permisele am aflat pe 24 aprilie, cu doar 12 ore înaintea primei mele întâlniri cu premierul Jean Charest. Redeschiderea negocierilor pentru respectivele înţelegeri era însă unul dintre subiectele de pe agenda mea de discuţii cu liderul guvernului provincial. Ridicasem, de altfel, printre altele, problema permiselor, în cadrul dialogului cu dna Monique Gagnon-Tremblay, ministrul Relaţiilor Internaţionale din Québec, la începutul lunii martie. Nu ştiam atunci de corespondenţa dintre CRQ şi oficialităţile din Quebec, dar ştiam că Ambasada adresase în 2003 o scrisoare Ministerului Relaţiilor Internaţionale, urmată de un memoriu în 2005. Se primise, conform arhivelor Ambasadei, un prim răspuns negativ, în care SAAQ preciza că “încheierea unui acord pe tema recunoaşterii permiselor de conducere nu ni se pare în acest moment de dorit”. Am demontat argumentele SAAQ şi doamna ministru Gagnon-Tremblay mi-a promis deblocarea negocierilor pe tema recunoaşterii reciproce a permiselor de conducere. CRQ a avut dovada concretizării acestei promisiuni prin răspunsul transmis în 19 aprilie a.c. de la cabinetul primului ministru. Pe 25 aprilie am cerut premierului Charest sprijin politic pentru a convinge SAAQ să îşi modifice poziţia. Domnia sa m-a asigurat că se va implica în rezolvarea dosarului. Ca urmare, SAAQ a transmis un răspuns afirmativ la CRQ în primele zile ale lunii mai. Este un important succes al comunităţii româneşti în relaţia ei cu autorităţile provinciale. Dar şi o dovadă clară că prin normalizarea colaborării dintre Ambasadă şi asociaţiile româneşti, toate iniţiativele de interes bilateral au şanse de izbândă .

Care este opinia dumneavoastră despre demersurile făcute de CRQ în direcţiile amintite anterior ?

Apreciez enorm modul în care comunitatea românească din Quebec îşi înţelege menirea şi îşi urmăreşte obiectivele. Pentru profesionalismul cu care au acţionat, liderii CRQ merită admiraţia oricărui diplomat român. Ca Ambasador, mă bucur că am fost, cum se spune, “la locul potrivit într-un moment potrivit”. Dar subliniez că meritul pentru paşii care ne apropie de finalizarea recunoaşterii permiselor de conducere auto nu este al Ambasadei, ci în primul rând al românilor din Québec, de care sunt mândră şi pe care îi felicit din toată inima.

Atomic Energy Canada este un partener tradiţional al Centralei Nucleare de la Cernavodă. În afara acestui acord internaţional, ce alte colaborări economice, tehnice şi ştiinţifice există între România şi Canada ?

În afara Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, există şi alte realizări de anvergură, deşi poate mai puţin cunoscute opiniei publice. Una din cele mai importante investiţii străine în România în cursul anului 2005 aparţine grupului Celestica din Toronto, care a construit la Borş o fabrică de producere a componentelor electronice şi are în plan finalizarea a încă trei unităţi pe acelaşi profil. Menţionez, de asemenea, proiectul realizat de compania Intelcan Telesystems Inc. din Ottawa, care modernizează, în conformitate cu standardele NATO şi ICAO, aeroporturile militare de la Câmpia Turzii şi Boboc. La acestea se adaugă firma Steel Plus Engineering Services, cu sediul la Braşov, apărută în urma unei investiţii a grupului Canam Steel Corporation din Boucherville (Québec), care efectuează lucrări de proiectare şi engineering pentru obiective canadiene pe terţe pieţe, cu folosirea la faţa locului a expertizei inginerilor români.
Acestor proiecte finalizate li se adaugă altele aflate în faze avansate de negociere. Proiectul Esplanada, o investiţie canadiană a grupului Munk International, prevede construirea unui mare centru comercial şi a facilităţilor aferente în vecinătatea Pieţei Unirii din Bucureşti. Compania Nordion din Ottawa, parte a grupului MDS, are în vedere un proiect de producere a izotopului radioactiv Cobalt 60 în cadrul Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Produsul este folosit pe scară largă în producerea de echipament medical performant, dar şi în procesele de sterilizare fără contact direct din industriile alimentară, farmaceutică şi a produselor cosmetice. Compania BDIT Canadian Solutions din Toronto intenţionează să construiască în România, în colaborare cu compania americană Delta-T, o instalaţie pentru producerea de etanol industrial, component destinat pieţei carburanţilor auto. De altfel, chiar colaborarea cu partenerii noştri tradiţionali din Canada, respectiv cu mari companii din Québec şi Ontario, deschide noi perspective. Cu parteneri din România au stabilit deja în ultimii ani contacte de afaceri şi au demarat proiecte interesante câteva firme din Nouveau Brunswick, iar în British Columbia interesul pentru potenţialul românesc este în vizibilă creştere. Depinde de noi să ne valorificăm toate atuurile.

Anul acesta, în septembrie, cel de-al XI-lea Sommet de la Francofonie va fi organizat la Bucureşti. Ce implicaţii are organizarea acestui eveniment la Bucureşti şi cum se va implica ambasada României în Canada în realizarea acestei conferinţe ?

Sommet-ul Francofoniei va aduce la Bucureşti şefi de stat şi de guvern din 63 de state (53 membre cu drepturi depline ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei - OIF, 10 cu statut de observator). România şi-a depus candidatura la OIF în 1991 şi a devenit membru al organizaţiei în 1993. Onoarea de a fi gazdă a Sommet-ului cu puţin înainte de oficializarea intrării României în UE e o imensă provocare, dar şi dovada prestigiului pe care l-am câştigat pe scena internaţională. În septembrie, întreaga lume va avea ochii aţintiţi asupra României. De altfel, suntem prima ţară central-europeană care găzduieşte această reuniune la nivel înalt. În afară de Franţa, nici o altă ţară de pe continentul european nu a mai găzduit Sommet-ul, deşi el a fost instituţionalizat în 1986 şi aniversează deci, în 2006, 20 de ediţii.
Colaborarea româno-canadiană în contextul Anului Francofoniei e una multidimensională. Guvernul federal din Ottawa şi guvernele provinciale din Québec şi Nouveau Brunswick au oferit României sprijin concret şi expertiza în organizarea reuniunii la nivel înalt. De altfel, Canada preia de la noi torţa francofoniei: următorul Sommet va avea loc în 2008 la Québec City. Dincolo de o întreagă serie de manifestări culturale dedicate francofoniei, avem anul acesta o dinamică fără precedent a contactelor şi a dialogului româno-canadian, inclusiv delegaţii municipale, parlamentare, guvernamentale, dar şi o vizită a preşedintelui României. Premierul federal Stephen Harper va conduce delegaţia Canadei la Sommet-ul de la Bucureşti, iar din această delegaţie fac parte premierul Jean Charest şi premierul Bernard Lord (Nouveau Brunswick), alături de parlamentari, oameni de afaceri, personalităţi culturale şi academice canadiene.

Mulţumindu-vă pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu, v-aş ruga ,dacă doriţi, să transmiteţi câteva cuvinte cititorilor publicaţiei noastre.

Le doresc tuturor cititorilor dumneavoastră sănătate şi împliniri. Sper să le pot strânge mâna cât mai multora dintre ei dacă nu mai devreme, măcar cu ocazia Zilelor culturii româneşti din Québec City în luna septembrie.

Consemnat de Carmen Ţîbîrnă

Integrarea profesională a noilor veniţi

Una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă imigranţii în provincia Québec este aceea a integrării profesionale. Dificultăţile cele mai mari le întâmpină cei a căror profesie este reglementată la Québec de ordinele profesionale. Iată că încetul cu încetul unele dintre aceste probleme încep să fie rezolvate. Actualul guvern manifestă, după câte se pare, o mare deschidere la problemele imigraţiei şi mai ales la cele care vizează integrarea profesională.
Zilele acestea, ministrul justiţiei şi responsabil de legi profesionale, domnul Yvon Marcoux, a depus un proiect de lege care să modifice Codul Profesiilor. Aceste modificări, după cum se anunţă în comunicatul dat de MICC în 10 mai 2006, vor da "mai multă supleţe pentru eliberarea de noi permise (temporare sau restrictive) care vor facilita integrarea profesională persoanelor formate în străinătate”.
Domnul Luigi Matei, preşedintele Comunităţii Române din Québec, consideră că "depunerea acestui proiect de lege reprezintă un pas foarte important făcut pentru integrarea profesională a noilor sosiţi în Québec. Pe lângă latura practică a acestui proiect este de remarcat şi preocuparea actualului guvern pentru rezolvarea acestor probleme.
După cum ştiţi, una dintre direcţiile pe care Comunitatea Română din Québec şi-a axat activitatea este aceea a eliminării obstacolelor în integrarea imigranţilor cum ar fi cele privind exercitarea profesiei, recunoaşterea diplomelor, recunoaşterea experienţei de conducere auto. În memoriile pe care le-am înaintat de-a lungul timpului organismelor guvernamentale implicate, nu numai că am menţionat problemele cu care se confruntă imigraţia dar am făcut şi propuneri concrete de rezolvare a acestora. Unele dintre aceste soluţii pe care le-am propus se identifică cu măsurile pe care guvernul le-a luat sau este pe cale de a le lua, deci nu putem spune decât că suntem mulţumiţi, atât noi dar, cred eu, şi ceilalţi intervenanţi care au făcut demersuri în această direcţie.
Noi considerăm că proiectul de lege care a fost depus recent este o mare realizare a actualului guvern, a tuturor celor care au intervenit pentru luarea acestei măsuri, a noastră, dar este important de asemenea să menţionăm că dezbaterile la toate nivelurile trebuie să continue pentru a se găsi şi pune în practică şi alte soluţii care să permită integrarea mai uşoară a noilor veniţi.
Am convingerea că actualul guvern este dispus să continue iar noi, CRQ, vom continua să fim foarte activi în această direcţie.”

L’intégration professionnelle des nouveaux arrivants

Un des problčmes les plus ardus auquel les immigrants de la province de Québec sont confrontés est celui de l’intégration professionnelle. Les plus grandes difficultés sont celles rencontrées par ceux dont la profession est réglementée ŕ Québec par les Ordres professionnels. Mais tranquillement ces problčmes commencent ŕ ętre réglés. Le gouvernement actuel manifeste, vraisemblablement, une grande ouverture envers les problčmes de l’immigration et plus particuličrement ceux visant l’intégration professionnelle.
Ces jours-ci, le ministre de la justice et responsable des lois professionnels, M Yvon Marcoux, a déposé un projet de loi pour modifier le Code des Professions. Ces modifications, selon le communiqué du MICC du 10 mai 2006, donneront « plus de souplesse pour délivrer de nouveaux permis (temporaires ou restrictifs) qui faciliteront l'intégration professionnelle des personnes formées ŕ l'étranger. »
M Luigi Matei, président de la Communauté Roumaine de Québec, considčre que « le dépôt de ce projet de loi représente un pas trčs important vers l’intégration professionnelle des nouveaux arrivants au Québec. Outre l’aspect pratique du projet, il faut aussi remarquer la préoccupation du gouvernement pour la résolution de ces problčmes.
Il est bien connu qu’une direction d’action de la Communauté Roumaine de Québec est celle d’éliminer les obstacles ŕ l’intégration des immigrants, tels que ceux concernant le droit d’exercer une profession, la reconnaissance des diplômes, de l’expérience de conducteur auto. Dans les mémoires présentés au fil du temps aux organismes gouvernementaux impliqués, nous avons non seulement mentionné les problčmes auxquels sont confrontés les immigrants, mais nous avons aussi fait des propositions concrčtes pour les solutionner. Certaines de ces solutions s’identifient aux mesures prises, ou en train d’ętre prises, par le gouvernement. Nous sommes donc satisfaits, tout autant, je crois, que les autres intervenants qui ont fait des démarches en ce sens.
Nous considérons ce projet de loi comme une grande réalisation de l’actuel gouvernement, de tous ceux qui sont intervenus pour le rendre possible, nous compris. Il est aussi important de mentionner que les débats ŕ tous les niveaux doivent ętre continués afin de trouver et mettre en application encore plus de solutions, pour permettre une meilleure intégration des nouveaux arrivants.
Je suis persuadé que l’actuel gouvernement est disposé ŕ continuer et nous, la CRQ, nous continuerons d’ętre trčs actifs dans cette direction. »

Bogdan Ştefan

Dreptul de muncă în afara campusului pentru studenţii străini

Aşteptată din noiembrie 2005, o veste bună a fost anunţată de curând : cea referitoare la dreptul de muncă în afara campusului, acordat studenţilor străini

Începând cu 28 aprilie 2006, centrele de învăţământ postsecundar din Québec, inclusiv Universitatea Laval, fac parte dintr-o antantă specială, care va facilita viitoarea integrare a studenţilor străini pe piaţa de muncă québecoază. Protocolul prevede punerea în practică a dreptului de muncă în afara campusului, acordat studenţilor străini. Pentru sesiunile de toamnă şi de iarnă, este permis un maxim de 20 de ore pe săptămână; în sesiunea de vară, este permisă munca la timp plin.
În acelaşi timp, câteva restricţii sunt impuse. Pentru a beneficia de dreptul de muncă în afara campusului, studenţii străini trebuie să fie înscrişi la timp plin şi să fi studiat cel puţin şase luni, la timp plin, în cursul ultimelor 12 luni, într-un centru de învăţământ participant la antanta menţionată. De asemenea, beneficiarii trebuie să deţină un permis de studii valid, pe baza căruia să ceară un permis de muncă autorităţilor federale. O altă condiţie este aceea de a fi obţinut rezultate şcolare satisfăcătoare. Pentru cei 2400 de studenţi străini ai săi, Universitatea Laval impune o medie cumulativă superioară a 2 pentru primul ciclu, şi a 2,67 pentru ciclul al doilea şi al treilea.
Anumiţi studenţi străini nu pot beneficia de dreptul de muncă în afara campusului. Este vorba despre studenţii care participă la un program de schimb, de cei care sunt înscrişi la cursuri de franceză limbă secundară sau engleză limbă secundară, de cei care participă la programul canadian de burse Commonwealth sau ale Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Internaţional.
Demersurile ce trebuie făcute pentru a obţine un permis de muncă şi un număr de asigurare socială (NAS), obligatorii pentru a putea lucra în afara campusului, sunt următoarele :
- semnarea unui formular de consimţământ (Attestation et autorisation de l’étudiant - IMM5582), care autorizează şcoala, provincia şi CIC (Citoyenneté et Immigration Canada) să schimbe între ele date personale privind rezultatele d-voastră şcolare. În acest sens, studenţii de la Laval trebuie să se prezinte la biroul 2447 al Service de Placement (SPLA), în pavilionul Desjardins;
- depunerea în original a formularului Attestation et autorisation de l’étudiant la reprezentantul desemnat de şcoala d-voastră. Completaţi secţiunea A din Formulaire de vérification - IMM5581 şi cereţi reprezentantului să completeze secţiunea B. Lăsaţi o copie reprezentantului şi păstraţi originalul pentru dosarul d-voastră;
- completaţi o cerere de permis de muncă (Demande pour modifier les conditions de séjour, proroger le séjour ou demeurer au Canada - IMM1249), pe care o puteţi obţine de pe site-ul web al CIC; consultaţi de asemenea trusa şi ghidul de cerere, disponibile pe acest site;
- prezentaţi, împreună cu cererea d-voastră de permis, o chitanţă oficială atestând plata taxei de 150 $, cerută pentru tratarea dosarului; taxa poate fi plătită în linie, pe site-ul CIC, sau direct la banca d-voastră, prezentând un formular Reçu - IMM5401 original. Puteţi obţine acest formular de la reprezentantul desemnat de centrul d-voastră de învăţământ (Service aux Étudiants étrangers, la Universitatea Laval);
- trimiteţi dosarul, într-un plic de format legal (23 cm X 30,5 cm), la adresa următoare :

Citoyenneté et Immigration Canada
Permis de travail
Centre de traitement des demandes, bureau 202
Vegreville (Alberta), T9C 1X6

- după ce aţi obţinut permisul de muncă, faceţi o cerere de număr de asigurare socială (NAS), dacă nu aveţi deja unul, către Resurse Umane şi Dezvoltare a Competenţelor, Canada (aflaţi detalii la şcoala de care aparţineţi).
Pentru obţinerea permisului de muncă şi a NAS-ului, trebuie să prevedeţi o perioadă de 30-40 de zile, necesară tratării dosarelor. Între timp, puteţi să vă puneţi la punct CV-ul şi să căutaţi locuri de muncă disponibile.
Spor la muncă !

Le travail hors campus pour les étudiants étrangers

Attendue depuis novembre 2005, une bonne nouvelle pour les étudiants étrangers, celle concernant la mise en pratique du droit de travail hors campus, est arrivée

Ŕ partir du 28 avril 2006, les établissements d’enseignement postsecondaire de Québec, y compris l’Université Laval, font partie d’une entente spéciale, qui va rendre plus facile l’intégration professionelle des étudiants étrangers sur le marché québécois du travail. Conformément ŕ cette entente, les étudiants étrangers ont désormais le droit de travailler hors campus. Pour les sessions d’automne et d’hiver, il s’agit d’un maximum de 20 heures par semaine; pour la période estivale, on a le droit de travailler ŕ temps plein.
Toutefois, certaines restrictions s’appliquent. Pour avoir le droit de travailler hors campus, les étudiants étrangers sont supposés ŕ ętre inscrits ŕ temps plein et ŕ avoir étudié six mois ŕ temps plein, au cours des 12 derniers mois, dans un établissement d’enseignement participant ŕ l’entente mentionnée. Ils doivent aussi posséder un permis d’études valide, ŕ partir duquel il leur sera possible de demander un permis de travail auprčs des autorités fédérales. Une autre condition est celle d’avoir obtenu et maintenir des résultats scolaires satisfaisants. Pour ses 2400 étudiants internationaux, l’Université Laval impose une moyenne cumulative égale ou supérieure ŕ 2 au premier cycle, et 2,67 au deuxičme ou troisičme cycle.
Certains étudiants étrangers ne peuvent pas bénéficier du droit de travail hors campus. Il s’agit d’étudiants qui participent ŕ un programme d’échanges, ŕ ceux qui sont inscrits dans un programme ou ŕ des cours de français langue seconde ou d’anglais langue seconde, de ceux qui bénéficient du programme canadien de bourses du Commonwealth, d’une bourse de l’Agence canadienne du développement international, ou du programme canadien de bourses du Ministčre des Affaires étrangčres et du Commerce international.
Les démarches ŕ suivre pour obtenir un permis de travail et un numéro d’assurance sociale (NAS), obligatoires pour travailler hors campus, sont les suivantes :
- signer un formulaire de consentement (Attestation et autorisation de l’étudiant - IMM5582), qui autorise l’établissement, la province et le CIC (Citoyenneté et Immigration Canada) ŕ échanger des renseignements personnels concernant vos résultats scolaires. Dans ce sens, les étudiants de l’Université Laval doivent se présenter au bureau 2447 du Service de Placement (SPLA), au pavillon Desjardins;
- remettez l’original du formulaire Attestation et autorisation de l’étudiant au représentant désigné de votre établissement. Remplissez la section A du Formulaire de vérification - IMM5581 et demandez au représentant de remplir la section B. Remettez une copie au représentant de l’établissement et conservez l’original pour votre dossier;
- remplir une demande de permis de travail (Demande pour modifier les conditions de séjour, proroger le séjour ou demeurer au Canada - IMM1249), que vous pouvez télécharger du site web de CIC; consulter aussi la trousse et le guide de demande y disponibles;
- présenter, avec votre demande de permis, un reçu officiel attestant que vous avez payé les droits de traitement exigibles de 150 $; les frais pouvant ętre payées en ligne, sur le site de CIC, ou ŕ votre établissement financier, en présentant un formulaire Reçu - IMM5401 original. Vous pouvez obtenir ce formulaire auprčs du représentant désigné de votre établissement d’enseignement (au Service aux Étudiants étrangers, ŕ l’Université Laval);
- envoyer votre dossier, dans une enveloppe de format légal (23 cm X 30,5 cm), ŕ l’adresse suivante :

Citoyenneté et Immigration Canada
Permis de travail
Centre de traitement des demandes,
bureau 202
Vegreville (Alberta), T9C 1X6

- aprčs avoir obtenu votre permis de travail, si vous ne possédez pas une, faites une demande de carte d’assurance sociale (NAS) auprčs de Ressources humaines et Développement des compétences - Canada (ŕ se renseigner auprčs de votre établissement).
Pour l’obtention du permis de travail et du NAS il faut prévoir de 30 ŕ 40 jours de délai pour le traitement des demandes. Vous pouvez utiliser cette période en élaborant des CV et en cherchant des emplois disponibles.
Bon travail !

Alina Nogradi

Lalele, frumoase lalele

Devenit o tradiţie şi o mândrie pentru oraşul capitală Ottawa, Festivalul canadian al lalelelor devine ţinta de atracţie a mii de turişti din întreaga lume, în luna mai când oraşul se îmbracă în haine de sărbătoare multicolore de aproximativ trei milioane de lalele. În fiecare primăvară, covoare exotice multicolore de lalele se etalează pe suprafeţe imense, peste tot în Ottawa şi Gatineau, cele mai atrăgătoare locuri de vizită fiind cele situate pe Colina Parlamentului, parcul Comisarilor situat de-a lungul canalului Rideau şi a lacului Dow.
Alături de frumuseţea lalelelor, la acest festival putem admira şi viziona spectacole la scenă deschisă din întreaga lume, standuri de prezentare a istoriei festivalului şi a ţărilor cu vechi tradiţii în cultivarea lalelelor, expoziţii tematice, demonstraţii practice, focuri de artificii şi jocuri de copii, totul într-o atmosferă amicală şi plină de voie bună.
O incursiune rapidă în istoria festivalului ne arată că această manifestare este un omagiu adus prinţesei olandeze Juliana care a dăruit în toamna anului 1945, 100.000 de bulbi de lalele oraşului Ottawa în semn de recunoştinţă pentru ospitalitatea de care familia regală olandeză a beneficiat în timpul exilului său (al doilea război mondial) pe teritoriul canadian. Câţiva ani mai târziu (1953) frumuseţea şi multitudinea lalelelor a determinat Camera de Comerţ a oraşului Ottawa şi fotograful de renume internaţional Malak să organizeze acest festival inedit.
De atunci şi până în prezent Festivalul canadian al lalelelor reprezintă o ocazie unică de întâlnire cu natura şi armonia culorilor şi a frumosului.

Tulipes, magnifiques tulipes

Devenu une tradition et une fierté pour la capitale nationale Ottawa, chaque année au mois de mai le Festival canadien des tulipes devient le point d’attraction pour des milliers de touristes venus de tous les coins du monde quand la ville habille des vętements de fęte – environs trois millions de tulipes. Des tapis multicolores s’étalent sur des surfaces immenses partout ŕ Ottawa et Gatineau; les endroits les plus attrayants se retrouvent sur la Colline du Parlement et au parc des Commissaires situé le long du canal Rideau et du lac Dow.
Mise ŕ part la beauté éclatante des tulipes, pendant ce festival on peut voir des spectacles internationaux en plein air, visiter des stands de présentation de l’histoire du festival et des pays cultivateurs de tulipes, des expositions thématiques, assister ŕ des démonstrations pratiques et des feux d’artifices et participer ŕ des jeux d’enfants - le tout dans une ambiance de gaieté.
Une incursion rapide dans l’histoire du festival nous renseigne que cette manifestation rend un hommage particulier ŕ la princesse Juliana des Pays-Bas qui a offert en cadeau ŕ la ville d’Ottawa 100.000 bulbes de tulipes en guise de remerciement pour l’hospitalité canadienne dont la famille royale hollandaise a bénéficiée durant son exil (la Seconde Guerre mondiale) sur le territoire canadien. Quelques années plus tard, en 1953, la beauté et la multitude des tulipes ont incité la Chambre de commerce d’Ottawa et le photographe de réputation internationale Malak d’organiser ce festival inédit.
Et depuis, le Festival canadien des tulipes constitue une occasion unique de rencontre avec la nature et l’harmonie de couleurs et de beauté.

Carmen Ţîbîrnă