Il n’est pas un secret pour personne la filiation latine de la Roumanie et son appartenance aux valeurs culturelles francophones. Aprčs 1990, notre pays a fait un virage important vers la démocratie politique et l’économie de marché, des étapes nécessaires vers sa prochaine intégration européenne. Pas par hasard, la Roumanie, cette « île latine dans une mer slave » comme l’appelait un célčbre historien, a été élue comme endroit de déroulement du XIe Sommet de la Francophonie. Pour quelques jours, du 25 au 30 septembre 2006, notre pays va devenir donc la capitale de la francophonie mondiale, la manifestation d’envergure va réunir tous les bureaux régionaux AUF et toutes les instances politiques et culturelles francophones.
Naturellement, dans le cadre de cette réunion au sommet vont se dérouler des nombreuses activités, sous le patronage de l’AUF et de l’État roumain. Par la suite, nous aimerions attirer l’attention sur une manifestation scientifique préparée longuement par le Bureau Régional de l’AUF pour l’Europe Centrale et Orientale (BECO), avec le sičge ŕ Bucarest et un collectif d’étudiants, parmi lesquels le soussigné, de la Chaire de Recherche du Canada en Histoire Comparée et de la Mémoire, de l’Université Laval, dirigée par notre directeur de thčse, le professeur Bogumil Koss. Il s’agit du colloque international «Mémoires et l’expérience: partager en français la diversité du monde», 12-16 septembre 2006.
Organisé sur trois sections thématiques, le colloque va réunir plus de 50 communications scientifiques présentées par des chercheurs en sciences humaines de partout dans le monde: I. Cadres de la mémoire et ses lieux d’investissements; II. Politiques de la mémoire et du patrimoine : regards croisés et III. Mémoires au défi de l’expérience: saisir le passé pour s’engager dans l’avenir. Il nous fait un grand plaisir de trouver parmi les conférenciers, des professeurs de l’Université Laval, comme Jocelyn Létourneau, le titulaire de la Chaire de Recherche du Canada en Histoire Politique et Économique du Québec Contemporain et Justin Bisanwa, le titulaire de la Chaire de Littérature Francophone, nos collčgues de la chaire, Claudia Dobre et Olga Zazulya (Ukraine), nos anciens post-doctorants de l’ Université Laval, Izabela Skorzinska (Pologne) et Mirel-Eleodor-Bănică, nos anciens doctorants Monica Petrovici, Gabriel Marin et Constantin Dobrilă.
La manifestation va contenir en dehors de communications, des lancements de livres (parmi lesquels les versions pour publication des thčses de Constantin Dobrilă et Gabriel Marin), une journée d’études sur l’Afrique contemporainne, une présentation du Centre Virtuel d’Études Francophones en Lettres et Sciences Sociales, une table ronde concernant les conclusions du colloque, des rendez-vous avec des écrivains francophones. Un moment intéressant va représenter l’attribution du titre Docteur Honoris Causa de l’Université de Bucarest, ŕ notre titulaire de la chaire, le professeur Bogumil Jewsiewcki Koss pour son activité de promotion des valeurs francophones et de la mémoire historique du communisme, du fascisme et du colonialisme.

Bucureşti – capitala mondială a francofoniei

Nu este un secret pentru nimeni filiaţia latină a României şi apartenenţa sa la valorile culturale francofone. După 1990, ţara noastră a păşit din ce în ce mai mult spre democratizarea politică şi o economie de piaţă, ca etape necesare către apropiata sa integrare europeană. Nu întâmplător, România, această „insulă latină într-o mare slavă” cum o numea un celebru istoric, a fost aleasă ca loc de desfăşurare al celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei. Pentru câteva zile, 25-30 septembrie 2006, ţara noastră va deveni deci capitala francofoniei mondiale, manifestarea de anvergură urmând să reunească toate birourile regionale AUF şi toate instanţele politice şi culturale francofone.
Fireşte, în cadrul acestei reuniuni la vârf se vor derula numeroase activităţi sub patronajul AUF şi al statului român. În cele ce urmează, am dori doar să atragem atenţia asupra unei manifestări ştiinţifice pregătită îndelung de către Biroul Regional AUF pentru Europa Centrală şi Orientală (BECO), cu sediul la Bucureşti şi un colectiv de studenţi, între care şi subsemnatul, de la Catedra de Cercetare a Canadei în Istorie Comparată şi Memorie, de la Universitatea Laval, condusă de directorul nostru de teză, profesorul Bogumil Koss. Este vorba de colocviul internaţional ”Mémoires et l’expérience: partager en français la diversité du monde”, 12-16 septembrie 2006.
Organizat pe trei secţiuni tematice, colocviul va reuni peste 50 de comunicări ştiinţifice ale unor cercetători din domeniul ştiinţelor umane, din toată lumea: I. Cadres de la mémoire et ses lieux d’investissements; II. Politiques de la mémoire et du patrimoine: regards croisés şi III. Mémoires au défi de l’expérience : saisir le passé pour s’engager dans l’avenir. Ne face deosebită plăcere să recunoaştem printre conferenţiari, profesori de la Universitatea Laval, ca Jocelyn Létourneau, titularul Catedrei de Cercetare a Canadei în Istorie Politică şi Economică a Québecului Contemporan şi Justin Bisanwa, titularul Catedrei de Literatură Francofonă, pe colegii noştri de catedră, Claudia Dobre şi Olga Zazulya (Ucraina), pe foştii post-doctoranzi de la Universitatea Laval, Izabela Skorzinska (Polonia) şi Mirel-Eleodor-Bănică, pe foştii doctoranzi Monica Petrovici, Gabriel Marin şi Constantin Dobrilă.
Manifestarea va cuprinde pe lângă comunicări, lansări de carte (între care versiunile pentru publicare ale tezelor lui Constantin Dobrilă şi Gabriel Marin), o zi de studii privind Africa contemporană, o prezentare a Centrului Virtual de Studii Francofone în Litere şi Ştiinţe Sociale, o masă rotundă privind concluziile simpozionului, întâlniri cu scriitori francofoni. Un moment interesant îl va constitui acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, şefului nostru de catedră, profesorul titular Bogumil Jewsiewcki Koss pentru activitatea sa de promovare a valorilor francofone şi a memoriei istorice a comunismului, fascismului şi colonialismului.

Cezar Banu

Peru - note de călătorie

(partea a doua)
După stagiul în junglă mi-am schimbat statutul de studentă cu cel de turistă şi, împreună cu soţul meu, ne-am îndreptat spre sudul ţării. Ajunşi în Cuzco (3400m altitudine), un oraş minunat şi foarte turistic, am stat o vreme să ne aclimatizăm şi am băut multe ceaiuri de coca. Se pare că această plantă nu serveşte numai la extragerea cocainei ci posedă multe proprietăţi medicinale printre care şi cea de a ajuta în lupta contra răului de înălţime. Foile de coca conţin mult fluor de aceea incaşii, mestecând aceste foi, nu aveau carii. După câteva zile de aclimatizare eram pregătiţi să parcurgem faimosul drum al incaşilor (42km) care, după trei zile de mers în mijlocul unor peisaje de nedescris, ne-a condus la renumitul Macchu Picchu. Ajutaţi de o echipă eficace de şerpaşi, drumul incaşilor se poate face fără prea mare greutate, trebuie totuşi să fii cât de cât în formă şi bine aclimatizat pentru a putea traversa unul din culoare situat la 4200m altitudine. Situl arheologic inca din Macchu Picchu, vizitat de circa două mii de turişti pe zi, impresionează prin ruinele bine conservate din blocuri imense de granit şi prin peisajul de munte ce-ţi taie respiraţia. De altfel nu se poate explica nici în ziua de azi cum a putut construi poporul incaş, ce nu cunoştea roata, o astfel de cetate în inima munţilor.
Ne-am îndreptat apoi spre lacul Titicaca, situat la frontiera dintre Peru şi Bolivia. Este lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine de pe glob, 3900m. Acolo am vizitat insulele Uros unde totul este construit din paie, inclusiv solul insulelor ! Din voiajul pe lac făcea parte şi o zi petrecută într-o familie pe insula Amantani, cea mai mare insulă de pe lac. Contactul cu populaţia a fost deosebit pentru că ne-a dat ocazia să trăim o zi împreună cu ei şi astfel să le înţelegem mai bine stilul de viaţă. Câtă linişte, pace şi ce cer înstelat pe această insulă fără curent electric, fără maşini, cu locuitori vegetarieni ce trăiesc din recolte şi din artizanatul ce-l vând turiştilor ! Există în Amantani o tradiţie ce-i este cu totul specifică, legată de prezenţa celor două culmi principale, Pachamama (pământul mamă) şi Pachatata (pământul tată). În fiecare an se organizează o cursă între femei şi bărbaţi până la un punct situat între cele două vârfuri. Dacă o femeie câştigă cursa aceasta prevesteşte un an îmbelşugat iar dacă este un bărbat câştigător, se anunţă un an sărac. Se pare că femeile câştigă mult mai des decât bărbaţii !
Destinaţia următoare a fost Arequipa, denumit oraşul alb pentru că centrul oraşului e construit din piatră vulcanică albă. Într-adevăr oraşul e înconjurat de vulcani dintre care cel mai înalt, vulcanul Misti (5285m altitudine), este încă în activitate dar nu a intrat în erupţie decât de trei ori în ultimii şase sute de ani. Ne-am hotărât să urcăm vulcanul în cursul unei ascensiuni de două zile, şi experienţa a fost formidabilă dar foarte dificilă din cauza lipsei de oxigen şi a frigului intens pe măsură ce ne-am apropiat de vârf (în jur de minus cincisprezece grade cu vânt foarte puternic). Dar eforturile ne-au fost răsplătite din plin cu panorama craterului, mirosul de sulf degajat, peisajul superb şi coborârea rapidă de numai o oră prin nisipul vulcanic (în comparaţie cu cinci ore drumul la urcuş).
Ultima destinaţie înainte de returul la Quebec a fost Huacachina, o oază în plin deşert pe coasta Pacificului. Un loc liniştit unde să ne refacem forţele, în mijlocul dunelor de nisip de peste 1000m înălţime. Mulţi turişti practică planşa pe nisip sperând să nu înghită prea mult nisip în căzături !
Acest voiaj a fost cu adevărat o experienţă de neuitat, Peru fiind o ţară superbă, cu peisaje şi zone climatice variate. În mijlocul sărăciei generalizate, a corupţiei şi a copiilor ce cerşesc pe străzi, am întâlnit oameni călduroşi şi primitori, ce ne-au ajutat să descoperim o ţară bogată în credinţe şi tradiţii izvorâte din imensul imperiu ce a fost odinioară, imperiul incaş.

Pérou – notes de voyages

(la suite)
Aprčs mon stage dans la jungle, j’ai changé mon statut d’étudiante en celui de touriste, et accompagnée de mon mari, nous sommes descendus vers le Sud du pays. Ŕ Cusco (3400 m, ville superbe et trčs touristique, nous avons d’abord pris le temps de nous acclimater en buvant de nombreux thés de coca. Il semble que cette plante ne sert pas seulement ŕ faire de la cocaďne, mais possčde de nombreuses propriétés médicinales dont celle d’aider ŕ contrer le mal de l’altitude. Les feuilles possčdent également une grande quantité de fluor et les Incas n’avaient qu’ŕ mâcher des feuilles de coca pour éviter les caries. Aprčs quelques jours d’acclimatation, nous étions pręts ŕ entreprendre le fameux chemin des Incas (42km) qui, suite ŕ trois jours de marche et de paysages incroyables, mčne au fameux Macchu Picchu. Avec l’aide d’une équipe de porteurs efficaces, le chemin des Incas se fait sans trop de difficulté, mais il faut tout de męme ętre un minimum en forme et bien acclimaté pour traverser un des cols ŕ 4200 m d’altitude. Le site archéologique inca du Macchu Picchu, visité par environ deux mille touristes par jour, émerveille par ses ruines bien conservées aux blocs immenses de granite et par le paysage montagneux ŕ couper le souffle. D’ailleurs, on ne sait pas encore aujourd’hui comment le peuple inca, qui semble-t-il ne connaissait pas la roue, a pu construire une telle cité perchée dans les montagnes.
Nous nous sommes ensuite dirigés vers le lac Titicaca, ŕ la frontičre entre le Pérou et la Bolivie. Ce lac est le plus haut lac navigable au monde, ŕ une altitude de 3900 m. Nous avons pu y visiter les îles Uros, oů tout est construit avec de la paille, y compris les îles ! Le voyage sur le lac comprenait une nuit chez une famille de l’île Amantani, la plus grosse île du lac. Ce contact avec la population a été trčs spécial puisque nous avons pu partager le quotidien de ces gens et mieux comprendre leur style de vie. Quel calme, quelle paix et quel ciel étoilé sur cette île sans électricité, sans voitures, oů les habitants sont végétariens et vivent de leurs récoltes et de l’artisanat qu’ils vendent aux touristes ! Il existe une tradition bien propre ŕ Amantani, cette île qui est constituée de deux sommets principaux, Pachamama (terre mčre) et Pachatata (terre pčre). Chaque année, une course est organisée entre les hommes et les femmes, jusqu’au point de milieu entre les deux sommets. Si une femme remporte la course, l’année suivante sera bonne pour les récoltes et si un homme gagne, ce sera une mauvaise année. Ainsi, il semble que les femmes gagnent beaucoup plus souvent que les hommes !
Notre destination suivante a été Arequipa, surnommée la ville blanche puisque tout le centre-ville est bâti ŕ l’aide de pierre volcanique blanche. En effet, la ville est entourée de volcans dont le plus haut, le Misti (5825 m), est encore en activité mais n’a fait éruption que trois fois dans les 600 derničres années. Nous avons décidé de monter ce volcan lors d’une ascension de deux jours, ce qui s’est avéré une expérience formidable, mais trčs difficile dű au manque d’oxygčne et au froid intense (environ – 15 C avec des vents trčs forts) qu’il faisait durant notre approche nocturne du sommet. Mais nos efforts ont bien été récompensés par la vue du cratčre et l’odeur de soufre, le paysage superbe et une descente rapide d’environ une heure (par rapport aux cinq heures que nous avions monté !) sur du sable volcanique.
Notre dernier arręt avant de revenir au Québec s’est fait ŕ Huacachina, un oasis en plein désert sur la côte du Pacifique. Un endroit paisible pour reprendre des forces, entouré de dunes de sable de plus de 1000 m de hauteur. Plusieurs y pratiquent le sandboard (de la planche sur sable) en espérant ne pas trop avaler de sable en tombant !
Ce voyage a vraiment été une belle expérience, le Pérou étant un pays superbe, aux paysages et aux climats multiples. Au milieu de la pauvreté générale, de la corruption et des enfants qui mendient dans la rue, nous y avons rencontré des gens trčs chaleureux et accueillants, qui nous ont fait découvrir un pays riche de croyances et de traditions découlant de l’immense empire qu’était celui des Incas.

Ioana Pleşu