rădăcini

  Limba franceză şi cea română au rădăcini comune

Orice român ştie că cele două limbi sunt înrudite, dar de când, pe ce cale şi în ce măsură s-a realizat această înrudire - ştim mai puţin sau ce-am ştiut am uitat. Este evident că nouă românilor ne este mai uşor să învăţăm franceza decât germana sau chineza. De aceea interesul de a afla mai mult şi mai în detaliu de ce, rămâne mereu viu. Cu atât mai mult ar trebui să fie interesant acest subiect pentru cei care confundă încă Bucureştiul cu Budapesta. Doamna Alina Nogradi, în conferinţa ei "La rencontre entre le roumain et le français" de la masa rotundă din 18 septembrie, de la biblioteca Gabrielle-Roy, ne-a făcut o sinteză foarte revelatoare a legăturilor, nu numai lingvistice, dar şi social-politice şi economice dintre cele două popoare. În scheme, date şi statistici, paralela între evoluţia celor două limbi a apărut foarte clară. Ştim cu toţii că româna şi franceza, ca şi alte limbi din bazinul Mediteranei au la bază latina vulgară, care a evoluat diferit, în funcţie de substratul lingvistic local ca şi de factorii socio-istorici specifici. Interesant este de subliniat că poziţia României ca unică ţară latină în estul Europei, înconjurată de trei ţări slave şi una ungro-finică, este foarte asemănătoare cu cea a Québecului francofon într-un continent anglofon. Astfel de conferinţe culturale, cu teme de interes general, ar trebui repetate cât de des, dar anunţate din timp, prin mijloace de largă difuziune, pentru ca efortul celor care le pregătesc să fie răsplatit cu o audienţă cât mai mare.

  Le français et le roumain ont des racines communes

Tous les roumains savent que les deux langues sont apparentées, mais depuis quand, comment et en quelle mesure - on est moins informé, ou trop de détails ont été oubliés. C’est évident que pour nous, les Roumains, l’apprentissage du français est plus facile que celui de l’allemand ou du chinois. Ce qui fait que l’intérêt d’en apprendre plus en détail le pourquoi reste toujours vif et il devrait l’être encore plus pour ceux qui confondent encore Bucarest et Budapest. Madame Alina Nogradi, dans sa conférence «La rencontre entre le roumain et le français», tenue à la table ronde du 1 septembre, à la bibliothèque Gabrielle Roy, a fait une synthèse très révélatrice des liens, autant linguistiques que socio-politiques et économiques entre les deux peuples. À l’aide de schémas, dates et statistiques, le parallèle entre l’évolution des deux langues a paru très clair. Nous savons tous que le roumain, comme le français et d’autres langues du bassin méditerranéen, provient du latin vulgaire, qui a évolué différamment, selon le substrat linguistique local et les facteurs socio-historiques spécifiques. Il est intéressant de souligner que la position de la Roumanie – unique pays latin dans l’Europe de l’est entouré de trois pays slaves et un ongro-finnois, est similaire à celle du Québec francophone dans un continent anglophone. De telles conférences culturelles sur des thèmes d’intérêt général, devraient être présentées plus souvent, mais leur publicité doit être mieux faite pour rejoindre un publique plus large afin que les efforts des conférenciers soient pleinement gratifiés.

Cristina Maxim

  ”Rugăciunea”

Liturghie ortodoxă într-o biserică catolică

După deschiderea oficială a Zilelor Culturii Româneşti la Québec, în 16 septembrie 2006, cu spectacolul de la Biblioteca Gabrielle-Roy şi cu minunata Seară românească, pe 17 septembrie a avut loc o liturghie ortodoxă la biserica Notre-Dame-de-Jacques-Cartier. Acest monument de arhitectură religioasă este în mod particular valorizat de către românii din oraşul Québec, deoarece ei celebrează aici, în fiecare duminică, slujbele lor ortodoxe. De această dată, liturghia ortodoxă obişnuită a fost urmată de o ceremonie specială dedicată memoriei defuncţilor familiilor româneşti din Québec. Au fost făcute rugăciuni în numele lor şi un prânz comunitar a fost organizat în acelaşi scop. Mâncăruri româneşti tradiţionale au fost servite cu această ocazie : coliva, colaci, sarmale. Comunitatea Română din Québec mulţumeşte Misiunii Ortodoxe Române „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” pentru colaborare, şi în mod special organizatorilor acestei zile deosebite – preotului Daniel Postolache şi preşedintelui Consiliului parohial, d-nul Mircea Discuţeanu.

  «La Prière»

Messe orthodoxe roumaine dans une église catholique

Après l’ouverture officielle des Journées de la Culture roumaine à Québec, le 16 septembre 2006, avec le spectacle de la Bibliothèque Gabrielle-Roy et la merveilleuse Soirée roumaine, le 17 septembre a eu lieu une messe orthodoxe à l’église Notre-Dame-de-Jacques-Cartier. Ce monument d’architecture religieuse est particulièrement valorisé par les Roumains de la ville de Québec lorsqu’ils y célèbrent, chaque dimanche, leur messe orthodoxe. Cette fois-ci, la messe orthodoxe habituelle a été suivie d’une cérémonie spéciale à la mémoire des défunts des familles roumaines de Québec, par des prières et un dîner communautaire. Certains plats roumains traditionnels ont été servis à cette occasion : «coliva», un dessert préparé de blé sucré et réservé aux commémorations funéraires; «colaci» - des pains ronds rituels; «sarmale» - des feuilles de vigne farcies à la viande. La Communauté Roumaine de Québec remercie la Mission Orthodoxe Roumaine «Saints Apôtres Pierre et Paul» pour sa collaboration, notamment les organisateurs de cette journée spéciale – le prêtre Daniel Postolache et le président du Conseil de la Mission, M. Mircea Discuteanu.

Imre Nogradi

  Locul moşilor şi strămoşilor în sufletul nostru

Cu ocazia evenimentului ”Zilele culturii româneşti” în oraşul Québec, am încercat să împodobim biserica Notre-Dame-de-Jacques-Cartier – în care săvârşim acum sfintele noastre slujbe – cu o parte a patrimoniului nostru ortodox. Am organizat o frumoasă expoziţie de icoane bizantine mai vechi sau mai noi, pictate pe diferite materiale: lemn, sticlă, piele, sau cusute pe pânză, toate învăluindu-ne de pietate şi lumină sfântă, după care am săvârşit Pomenirea Morţilor.
Pentru cea mai mare parte dintre noi este bine conturată concepţia că suntem datori să înfăptuim pomeniri şi fapte de milostenie în amintirea celor care ne-au dat viaţă, ne-au crescut, ne-au iubit şi ne-au educat. Încă din cele mai vechi timpuri, istoria universală ne demonstrează că şi cele mai puţin dezvoltate popoare au avut grijă de cei decedaţi prin diferitele veşminte şi podoabe cu care au fost îngropaţi, prin locuri speciale şi modalităţi diferite de înhumare. Creştinismul, din care facem parte, nu se opreşte numai la pregătirea trupului pentru odihna veşnică (în pământul din care a fost făcut), ci lucrează - aşa cum Mântuitorul îndeamnă - la pregătirea sufletească prin slujbele şi rugăciunile care se fac la îngropare şi, după aceea, în fiecare an.
Iată că astfel, chiar dacă până acum am ignorat sau nu am întrevăzut rolul nostru în lume, astăzi noi suntem urmaşii şi lucrătorii celor pământeşti şi celor cereşti, suntem cei datori să ne rugăm şi să aducem ofranda noastră pentru sufletele celor care ne-au precedat. Ce lucru important ni se întâmplă ! Devenim astfel o spiţă din roata omenirii pe care se sprijină umanitatea în mersul ei. Poate cuvintele nu sunt suficiente dar sunt sigur că sufletele noastre ale tuturor simt că ceva trebuie făcut pentru cei răposaţi dar de cele mai multe ori nu ştim ce. Desigur că există o multitudine de motive cum ar fi că atâţia ani  am fost opriţi de a intra în biserici, în care părinţii noştri din nefericire nu au avut şansa de a primi Catehizarea, atât de necesară pentru a şti cine suntem şi încotro ne îndreptăm, ca oameni şi ca fii ai lui Dumnezeu. Iată în această mare de lacune ne scăldăm noi, cei de astăzi, şi toate acestea trebuie să le surmontăm şi să evoluăm (în sensul bun al cuvântului), în vederea salvării sufletelor noastre şi ale fiilor noştri, de ale căror suflete vom răspunde. Nu în ultimul rând suntem datori şi faţă de cei ce ne-au precedat cu rugăciuni şi pomeniri în biserici şi în sufletele noastre.
Fără modele morale şi spirituale dispare orice individualitate. Asemenea unor flori, noi ne tragem seva din ogorul primordial, acela al moşilor şi al strămoşilor. Să ne amintim că fiecare strămoş purta nu numai numele înaintaşului, ci şi virtuţile acestuia ca: bunătatea, cinstea, dreptatea. De aceea, găsesc că legătura ce se realizează prin rugăciunea de pomenire prin care cei adormiţi se dezleagă de păcate şi cei vii se apropie de coliva cu lumânări pâlpâind, cu inima şi cu gândul la cei dragi, este unică. Măreaţa comuniune ce se realizează peste veacuri este o învingere a morţii şi este o fericită biruinţă a vieţii veşnice.

Părintele Daniel Postolache