Pentru noii emigranţi, condiţia principală a integrării rămâne găsirea primei slujbe.
Căci dacă sfaturi, cursuri şi tot felul de instrumente de căutare activă le sunt puse la dispoziţie de diferite organisme, experienţa europeană în profesia lor nu este totdeauna recunoscută. Atunci este firesc ca mulţi să-şi pună problema unei recalificări. Ziarul Le Soleil din 10 ianuarie publică un foarte interesant articol care semnalează domeniile în care mâna de lucru calificată devine rară şi în care nevoile vor creşte încă mai mult în următorii ani. Sursa articolului: les editions Jobboom – a 10 ediţie a ghidului intitulat „Carierele viitorului“.
Astfel, de exemplu, în sectorul sănătăţii, până în 2010 vor trebui înlocuite 6000 de persoane, în asigurări şi servicii financiare vor fi necesari până în 2008, 4000 de persoane cu diplome. Tabloul de mai jos este de fapt revelator.

Perspectives d'emploi

Pour les nouveaux immigrants, la condition principale pour l’intégration reste l’obtention du premier emploi. Si des conseils, cours et autres instruments de recherche active sont mis ŕ leur disposition par divers organismes, l’expérience européenne dans leur profession ne leur est pas toujours reconnue. Il est donc normal que plusieurs se posent la question d’une requalification.
Le journal Le Soleil du 10 janvier publie un article fort intéressant qui signale que le personnel qualifié manque cruellement dans une quarantaine des spécialités et la demande sera encore plus grande dans l’avenir proche. Source de l’article : les Éditions Jobboom - la 10čme édition du guide Les Carričres d’avenir. Ainsi, par exemple, dans le secteur de la santé, jusqu’en 2010, 6000personnes devront ętre remplacées. Dans les assurances et les services financiers, il faudrait prčs de 4000 diplômés d’ici 2008. Le tableau ci-haut est révélateur dans ce sens.

Liste des formations et des programmes offrant les meilleures probabilités d’emploi

Formation professionnelle : Production de bovins de boucherie, Production horticole, Production laitičre, Production porcine, Mécanique agricole, Soudage et montage, Techniques d’usinage

Formation collégiale : Assainissement de l’eau, Conseil en assurances et services financiers, Technologie de la mécanique du bâtiment, Technologie de l’estimation et de l’évaluation en bâtiment, Gestion et exploitation d’entreprise agricole, Techniques d’orthčses et de prothčses orthopédiques, Techniques d’orthčses visuelles, Soins infirmiers, Techniques d’hygične dentaire, Techniques d’électrophysiologie médicale, Technologie de médecine nucléaire, Technologie de radio diagnostique, Technologie de laboratoire, Techniques de transformation des matičres plastiques, Technologie de la transformation des aliments, Technologie des productions animales

Formation universitaire : Comptabilité, Génie civile, Génie des mines, Audiologie et orthophonie, Ergothérapie, Médecine générale et spécialités médicales, Pharmacie, Physiothérapie, Sciences infirmičres, Sciences géomatiques, Travail social

C. Maxim

Un şomaj pentru liniştea angajaţilor din Québec

Unul dintre specificurile Québecului este serviciul sezonier. La un venit decent, poate fi interesant să ai parte de câteva luni de "pauză", în care să te ocupi de ceea ce ai neglijat până atunci, să încerci să te gospodăreşti sau, pur şi simplu, să te odihneşti, deşi, în ultimii ani, în societăţile de consum, odihna riscă să devină ceva ruşinos, să fie asociată cu lenea ori inconştienţa.
Şi totuşi: este posibil să ai o vacanţă lipsită de griji când, din timp în timp, ţi se reînnoieşte contractul de muncă ? Greu de crezut... deşi nu am auzit pe nimeni aici care să fi avut un singur contract de muncă, pe câteva luni, şi căruia să nu i se fi reînnoit. Oare nu este normal să te întrebi dacă îşi vor mai aminti de tine, dacă nu va fi preferat altcineva în locul tău, eventual cineva cu cunoştinţe importante la vârf şi nu numai acolo ?
Impresia pe care o aveam la început era că în Québec, pe perioada verii, se "trage tare", se mişcă toate "rotiţele" şi că atunci este nevoie de mai multă forţă de muncă. Exceptând industria turistică, mai târziu aveam să aflu că nu este tocmai aşa. Poţi foarte bine semna un contract ca infirmieră, contabil, profesor, inginer, şofer, mecanic etc. în orice perioadă a anului şi, pe lângă orele din contract, mai poţi lucra şi "sub apel", nevoie să aibă de tine angajatorul ! Va găsi el şi o formulă acceptabilă, fără îndoială !
Permiteţi-mi, vă rog, să admir voinţa, perseverenţa, psihicul, reuşita acelor care, după ani de zile ajung angajaţi permanenţi, fiindu-le recunoscute astfel eforturile şi valoarea. De admirat sunt, de asemenea, cei care o iau de la capăt, luându-se la trântă cu neîncrederea celor din jur, antipatiile, barierele lingvistice ş.a. Şi nu doar ei…
Înainte de a emigra aici, îmi amintesc că, în România, începuturile de an erau pentru mine extrem de cenuşii. Mă întrebam mereu ce scumpiri voi mai avea de suportat, ce inginerii financiare voi mai citi în presă şi care vor rămâne nesancţionate de justiţie, ce lupte voi mai avea de dus cu patronul/directorul pentru câţiva bănuţi în plus, bani care oricum nu acopereau noile cheltuieli, mă gândeam câţi mincinoşi ipocriţi vor mai ieşi în faţă pe micul ecran, ca mai pe urmă să ne fure în viaţa de zi cu zi. Nici acest început de an nu ar fi făcut excepţie, integrarea României în UE având costurile ei. Costuri care nu vor fi niciodată suportate de "marii" oameni de afaceri români, nici de politicienii care au parte de moşteniri halucinante de la mătuşicile sau bunicuţele lor, nici de "baronii locali", nici de directoraşi&finanţişti situaţi în posturi-cheie, nici de maneliştii cu priză la public, nici de noii cămătari greu (sau doar aparent greu) de dibuit ci, ca mai tot timpul, de românul obişnuit. De aşa-numitul om simplu.
Ei bine, grijile acestea nu le am în Québec. O doamnă din Ste-Foy, căreia vreau să îi mulţumesc pentru sinceritate, îmi povestea că, după şapte ani de contracte reînnoite, a obţinut un post permanent la guvern. Posturile permanente se eliberează greu, în cazul dânsei nu au existat probleme de discriminare sau de altă natură. Aşa au mers lucrurile şi acum este mulţumită şi, cu siguranţă, mai liniştită decât înainte. Din fericire, nu este singura, însă mai toţi care şi-au câştigat "permanenţa" la locul de muncă au avut de aşteptat. Această "permanenţă" poate schimba o mulţime de lucruri în viaţa unui emigrant.
Am avut şi eu noroc să am un contract permanent, sezonier. La începutul acestui an am făcut cererea pentru şomaj şi simt că mă încearcă o stranie senzaţie de linişte. De ce ? Deoarece "şomajul" va veni. În cel mai rău caz va întârzia, dar va ajunge la destinaţie.
Ca emigrant, fiecare s-a rupt de prieteni, de rudele apropiate, de locuri dragi, de colegi... Sacrificiile au fost mari şi, din păcate, vor mai fi. Şi totuşi, este bine să existe şi câştiguri nete, să avem parte de satisfacţii. Să avem speranţe îndreptăţite pentru ziua de mâine. Şi, eventual, la un moment dat, putem să ne întrebăm, aidoma atâtor alte generaţii: este mult, este puţin ?

Andrei Popescu

Întâlnire de „lucru” la restaurant

Luna decembrie este luna care ne oferă unele dintre cele mai plăcute dintre sărbători, este luna în care facem „bilanţul” a ceea ce am realizat în ultimul an, dar şi planurile pentru noul an, este luna în care transmitem cele mai multe urări de sănătate şi bunăstare familiei, prietenilor şi celorlalte persoane pe care le cunoaştem, este luna în care ne întîlnim la un restaurant cu colegii de muncă...
În luna decembrie a anului trecut, coordonatoarea publicaţiei Reper Românesc, Carmen Ţîbîrnă, a făcut o plăcută surpriză celor împreună cu care, lună de lună, de aproape un an, editează această publicaţie, invitându-i la restaurant.
Activitatea, desfăşurată la Casa Grecque din Sainte-Foy, a fost iniţiată de coordonatoare atât cu scopul de a-şi exprima recunoaşterea şi aprecierea faţă de munca colegilor, dar şi de a se întâlni cu ei într-un alt cadru decât cel obişnuit.
Cei prezenţi au apreciat în mod deosebit întâlnirea.

Luigi Matei

Valuri de mătase

interviu

Cum apreciaţi anul 2006 din punct de vedere concertistic pentru Valuri de mătase ?
Terry: A fost un an excelent, cel mai bun de până acum. Sperăm să continue tot aşa...
Mircea: Da, am avut o mulţime de concerte, am avut ocazia de a întâlni şi de a cânta cu o mulţime de oameni noi, câţiva dintre aceştia vor apărea pe următorul nostru CD – deci a fost un an foarte plin şi bun.

De care din concertele din 2006 sunteţi cei mai mândri ?
Terry: Wow. Toate au avut momentele lor. De fiecare dată când cânt pentru comunitate la biserica Notre Dame de Jacques Cartier, sunetul, sentimentul e întotdeauna copleşitor. Un alt concert special a fost cel cu Corneliu Montano la Montreal. Doar simplul fapt să fii solicitat să cânţi cu el era o onoare.
Mircea: Da, e adevărat, acelea sunt şi pentru mine momente speciale. Dar pentru mine, şi concertul susţinut la parcul de la Visitation ocupă un loc aparte. Din cauza timpului defavorabil a trebuit să cântăm în interior, unde a trebuit să înghesuim un auditoriu de aproximativ 100 de persoane într-un loc destul de mic. Dar aceasta însemna să fim destul de aproape de ei şi de aceea am simţit un contact mult mai bun. Ştii, la concertele mari de obicei există o distanţă mare între tine şi oamenii care ascultă, deci te simţi deconectat de ei şi e mai greu să transmiţi un mesaj. De data aceasta nu aveam nevoie de un microfon spre a mă face auzit…Deci da, a fost un moment cu totul special…

Cum avansează noul CD ?
Terry: Înregistrările merg bine. Am terminat majoriatatea pieselor dificile. Acum încercăm să găsim sponsori şi aceasta ne ia mai mult timp decât crezusem…
Mircea: Da, e puţin mai plictisitor decât credeam, dar continuăm să înregistrăm. Aş spune că pe jumătate am încheiat înregistrările. Am depus o uriaşă cantitate de muncă în acest proiect şi am ales cu mare grijă piesele. Încercăm să realizăm un album puţin mai conceptual, puţin mai direcţionat decât cel precedent. Şi sperăm să încheiem până în primăvară…

Plănuiţi să lucraţi cu orchestra Virtuozii din Montreal ?
Terry: Mi-a plăcut să cânt împreună cu Nicolae Mărgineanu şi Sergiu Popa cu ocazia concertului de la Zilele Culturii şi sper să mai avem ocazia să lucrăm împreună din nou…
Mircea: E categoric pe lista noastră de priorităţi, ar fi uimitor… dar pentru moment nu avem nimic pregătit. Suntem cu toţii foarte prinşi cu noul CD… dar odată ieşit, ar fi una din primele mele alegeri ca proiect… Valurile şi Virtuozii…

Puteţi să ne daţi cîteva detalii în legătură cu concertul din 17 decembrie de la Montreal ?
Terry: Wow. Să cânţi alături de Corneliu Montano a fost ceva ce nu am să uit niciodată - sper să mai cântăm împreună cu el ! Frumoasă voce, intonaţie remarcabilă; are un deosebit simţ al umorului şi e foarte ″ cu picioarele pe pământ ″. Am cântat în total patru piese cu el, dintre care una am reuşit să o repetăm doar o singură dată în culise, chiar înainte să intrăm. Cu toate acestea, concertul a ieşit bine…
Mircea: Să cânţi alături de Corneliu e uimitor, remarcabilă voce, ureche perfectă şi un tip ieşit din comun. Aşteptăm cu nerăbdare să mai lucrăm cu el într-o bună zi…
Întregul concert a fost un imens proiect şi dl. Adrian Ardelean a depus o muncă şi eforturi colosale. A fost pentru el o premieră şi doar cu câteva săptămâni înainte a avut un accident destul de neplăcut. În ciuda acestui fapt, concertul s-a dovedit a fi unul din cele mai bune concerte realizate de Comunitatea Română din Montreal. Deci, multe mulţumiri şi aprecieri pozitive le revin şi tuturor celor implicaţi.

Puteţi să ne împărtăşiţi câteva din planurile grupului Valuri de mătase pe anul 2007 ?
Terry: Continuăm să căutăm sponsori pentru cel de-al doilea CD şi pentru promoţiile care-l însoţesc… Suntem acum în mijlocul planificării sezonului de concerte, deci vom ţine la curent toată lumea pe pagina noastră web…
Mircea: Da, şi CD-ul odată terminat, e momentul să începem noi proiecte… Ca de exemplu cel pe care l-ai sugerat cu Virtuozii… De asemenea, am dori să începem să compunem, cine ştie, un al treilea CD ?... sau un turneu canadian…

Vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă doresc ca anul 2007 să vă aducă multe realizări pe toate planurile şi o bogată activitate concertistică !

Valuri de matase

interview

How do you appreciate the 2006 from the point of view of the VdM's concerts ?
Terry: It was an excellent year, our best yet. We hope that this will continue...
Mircea: Yeah, we had a lot of concerts, we had the opportunity to meet and play with a lot of new people, some of which will end up on our next CD, so it was a very busy and very good year.

What 2006 concert are you the most proud of ?
Terry: Wow. All of them had their moments. Each time I play for the community in the Notre Dame de la Jacques Cartier Church, the sound, the feeling, is always overwhelming. Another special concert was with Corneliu Montano in Montreal. Just being asked to play with him was an honor.
Mircea: Yes, it’s true, those are some of the special moments for me too. But for me, the concert we did for the Parc de la Visitation holds a very special place too. Because of bad weather we had to play inside, where we had to cram the audience, 100 or so and us in a pretty small place. But this meant that we were pretty close to them, and I really felt that we connected much better because of that. You know, usually in large concerts you have a huge distance between you and the people listening, so you feel disconnected from them, and it’s harder to convey a message. I didn’t need a microphone to make myself heard this time… So yeah, there’s one very special moment…

How the new CD is going on ?
Terry: The actual recording is going very well. We have finished most of the difficult pieces. We are now trying to find sponsors and this is taking longer than we had hoped.....
Mircea: Yes, it’s a little bit more tedious than we thought, but we continue recording. I would say that we are half through the recording process. We put a huge amount of work in this project, and a lot of consideration was taken as to what the pieces should be. We are trying to make an album that’s a little bit more conceptual, with more of a direction than before. And we hope it’s going to be finished before spring...

Do you plan to work with the Montreal orchestra - Virtuozi ?
Terry: I loved playing with Nicolae Margineanu and Sergiu Popa at the Cultural Day concert, and I hope we will have the chance to work with them again...
Mircea: It is definitely on our TO-DO list, it would be amazing… But for now we have nothing prepared. We’re all very busy with the new CD… But once it is out, it would be one of my first choices of projects… Valurile and Virtuozii...

Can you tell us some details about the December 17 concert in Montreal ?
Terry: Wow. Playing with Corneliu Montano was something I will never forget - hope we will play with him again ! Beautiful voice, his intonation is outstanding; he has a great sense of humor, and is very "down to earth."
We played a total of four pieces with him, one of which we were only able to rehearse once, behind stage just before going on ! Nevertheless, the concert went quite well....
Mircea: Playing with Corneliu it’s just amazing, huge voice, perfect ear, and great guy. We’re looking forward to work with him again some day…
The whole concert was a huge project and Mr. Adrian Ardelean, the one behind the concert, put up a tremendous amount of work and effort behind it. It was his first, and only weeks before the show, he had a pretty bad accident. Despite all this, the concert went out to be one of the best that’s ever been done in Montreal by the Romanian Community. So a lot of thanks and respect go to him, and to all the people involved.

Can you share with us some of your VdM's plans for 2007 ?
Terry: Continue with finding sponsors for the 2nd CD, and the promotions that follow with this… We are in the middle of planning the concert season now, so we’ll keep everybody updated on our website...
Mircea: Yes, and once we finish the new CD, it’s time to start new projects… Like the one you suggested with Virtuosii… Also we’d like to start composing for, who knows, a third CD?... Or maybe a Canadian tour…

We thank you for this interview and we wish you the best for 2007 !

Interviu realizat de I. Nogradi

Sărbătoare studenţească de Crăciun la Bucureşti în vremea regimului comunist (25 decembrie 1968)

Regimul comunist din România a acţionat pe durata întregii sale existenţe (1944-1989) ca un factor hotărât pentru distrugerea sistematică a valorilor culturale şi tradiţionale româneşti. Demersul său demolator s-a concentrat cu precădere asupra unor instituţii ce constituiau prin natura lor, factori de coeziune ai societăţii româneşti : monarhia, Biserica şi Armata. Scopul acestui plan diabolic l-a reprezentat încercarea de a aşeza naţiunea română pe noi baze, marxist-leniniste şi de a implementa el însuşi o nouă „ religie ”, politică de data aceasta şi, prin esenţa ei, atee. Sistemul comunist a introdus propriul său calendar de aniversări, comemorări şi alte manifestări rituale. Acest calendar festiv revoluţionar, cu zilele sale „ memo ”, marcate cu roşu, funcţiona în paralel cu cel religios, mult mai interiorizat şi afişat în taină pe pereţii locuinţelor românilor.
Toamna trecută am descoperit la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, filiala Bucureşti, stenograma şedinţei CE al CC al PCR din ziua de 25 decembrie 1968 (da, aţi citit bine). Un fapt cu totul neobişnuit avea să tulbure desfăşurarea monotonă a şedinţei, animând-o parcă şi scoţând-o din canoanele arhicunoscute. În noaptea de 24/25 decembrie 1968, un grup de studenţi de la câteva cămine bucureştene au serbat în mod zgomotos naşterea Mântuitorului, Isus Christos. Având iniţial doar câteva zeci de participanţi, grupul a crescut în număr datorită „ contagiunii ”, de-a lungul traseului urmat spre centrul capitalei, traseu ce trecea şi prin alte campusuri universitare. Luate de-a dreptul prin surprindere, autorităţile comuniste n-au avut nici timpul şi nici abilitatea să găsească mijloacele adecvate de ripostă. Documentul demonstrează clar eşecul unei campanii de peste două decenii de educaţie comunisto-atee, purtate prin toate canalele de propagandă, sentimentul de derută şi de auto culpabilizare al autorităţilor PCR, la cel mai înalt nivel, pentru a nu fi reuşit să distragă atenţia tineretului universitar român de la practicarea sărbătorilor religioase tradiţionale.
Sistemul comunist din România nu a acţionat direct şi violent pentru interzicerea credinţei şi a ritualurilor sale ca în Albania, dar a făcut mereu eforturi pentru îngrădirea mascată a acestora, proliferând o campanie concentrată de distragere a românilor de la credinţa religioasă. Cu tot efortul său propagandistic, cu tot arsenalul de resurse pus în funcţiune timp de 45 de ani, regimul comunist din România nu a reuşit să creeze o nouă „ religie politică ” la nivelul imaginarului colectiv al românilor. A reuşit doar să implementeze un amplu sistem de ritualuri politice, irosind timp, resurse financiare şi, ceea ce a fost mai grav, manipulând conştiinţe. Tot acest sistem ritualic, standardizat, rigid, pregătit minuţios în prealabil, controlat în permanenţă pe toată desfăşurarea lui, lipsa oricărui element perturbator, au creat o stare de saturaţie şi de „ oboseală ” printre români. Instituţionalizate prin lege şi obligatorii prin participare, toate aceste ritualuri politice nu au avut darul să sădească în sufletele lor germenii unei noi credinţe, revoluţionare şi nici să formeze mult lăudatul „ om nou ” care să înlocuiască arhaicul dar mereu prezentul „ homo religious ”. Cum s-ar putea explica acest eşec ? În primul rând, acest sistem ritualic comunist conţinea o serie întreagă de mituri şi de simboluri care nu aveau profunzimea celor consacrate prin religia tradiţională. Desigur, ele îşi puneau problema devenirii umane, însă numai aici, pe pământ, într-un promis „ paradis terestru ”. Sistemul ritualic nu se preocupa însă de ceea ce avea să se petreacă în lumea de dincolo, lăsând individul singur cu această dilemă nerezolvată, în loc să-l încadreze într-un sistem universal, într-o ordine cosmică. Ceea ce a reuşit regimul comunist a fost o pervertire a sistemului individual şi colectiv de valori, a sociabilităţilor mai largi sau mai reduse, pervertire ce a zdruncinat profund ego-ul fiecărui român. Iar această stare de confuzie a valorilor, reminiscenţă a sistemului totalitar comunist revolut, se simte şi azi din păcate, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Fęte étudiante de Noël ŕ Bucarest pendant le régime communiste (le 25 décembre 1968)

Durant toute son existence (1944-1989), le régime communiste de la Roumanie a agi avec fermeté pour la destruction systématique des valeurs culturelles et traditionnelles roumaines. Sa démarche destructrice s’est concentrée surtout sur certaines institutions qui constituaient par leur nature, des facteurs de cohésion de la société roumaine : la monarchie, l’Église et l’Armée. Le but de ce plan diabolique c’était d’asseoir la nation roumaine sur de nouvelles bases, marxistes-léninistes et d’implanter une nouvelle « religion », politique cette fois-ci et essentiellement, athée. Le systčme communiste a introduit son propre calendrier d’anniversaires, de commémorations et d’autres manifestations rituelles. Ce calendrier festif révolutionnaire, avec ses journées « mémo », marquées en rouge, fonctionnait en parallčle avec celui religieux, beaucoup plus intériorisé et affiché en secret sur les murs des logements des Roumains.
L’automne passé, j’ai découvert aux Archives Nationales Centrales, la filiale de Bucarest, le sténogramme de la séance du Comité Exécutif du Comité Central du Parti Communiste Roumain du 25 décembre 1968 (oui, vous avez bien lu). Un événement tout ŕ fait extraordinaire a bouleversé le déroulement monotone de la séance, en l’animant semble-t-il et en la sortant des schémas archiconnus. Dans la nuit du 24/25 décembre 1968, un groupe d’étudiants de quelques résidences bucarestoises ont fęté d’une maničre bruyante la naissance du Sauveur, Jésus Christ. Formé initialement de quelques dizaines de participants ŕ peine, le groupe s’est agrandi sans cesse par « contagion », tout au long du trajet vers le centre de la capitale, trajet qui passait ŕ travers d’autres résidences universitaires. Effectivement surprises, les autorités communistes n’ont pas eu ni le temps ni l‘habileté de trouver les moyens adéquats pour riposter. Le document démontre clairement l’échec d’une campagne de plus de deux décennies d’éducation communiste-athée, imposée par tous les moyens de propagande, le sentiment de panique et d’auto culpabilisation des autorités PCR au plus haut niveau pour ne pas avoir réussi ŕ détourner l’attention de la jeunesse universitaire roumaine de la pratique des fętes religieuses traditionnelles.
Le systčme communiste de la Roumanie n’a pas agi directement et violement pour l’interdiction de la foi et de ses rituels comme en Albanie, mais il a fait des efforts pour les anéantir par le biais d’une campagne bien orchestrée d‘éloignement des Roumains de la religion. Malgré toute sa propagande, son arsenal de ressources mises en place durant 45 ans, le régime communiste de la Roumanie n’a pas réussi ŕ créer une nouvelle « religion politique » au niveau de l’imaginaire collectif des Roumains. Il a juste imposé un ample systčme de rituels politiques, en dépensant du temps, des ressources financičres et ce qui a été plus grave de conséquences, en manipulant des consciences. Ce systčme standardisé, rigide, préparé minutieusement et contrôlé en permanence ainsi que le manque de tout élément perturbateur, ont créé un état de saturation et de fatigue parmi les Roumains. Institutionnalisés par la loi et donc obligatoires, tous ces rituels politiques n’ont pas réussi ŕ semer dans leurs âmes les germes d’une nouvelle croyance, révolutionnaire, ni de former le tant vanté « homme nouveau » en remplacement de l’archaďque mais toujours présent « homo religious ». Comment expliquer cet échec ? Dans un premier temps, ce systčme rituel communiste contenait une série de mythes et de symboles qui n’avaient pas la profondeur de ceux consacrés par la religion traditionnelle. Bien sűr il traitait de la question du devenir humain, mais seulement ici-bas, sur la terre, dans un promis « paradis terrestre ». Cependant ce systčme rituel ne se préoccupait pas de ce qui allait se produire dans l’au-delŕ, en laissant l’individu seul devant ce dilemme insoluble, au lieu de l’encadrer dans un systčme universel, dans un ordre cosmique. Ce qui a réussi le régime communiste a été une perversion du systčme individuel et collectif de valeurs, des sociabilités plus ou moins larges, perversion qui a bouleversé profondément l’ego de chaque Roumain. Et cet état de confusion des valeurs, réminiscence du systčme totalitaire communiste révolu, on le perçoit malheureusement encore aujourd’hui, 17 ans aprčs les événements de décembre 1989.

Cezar Banu