Multă cerneală s-a scurs în ultimele câteva săptămâni referitor la o problemă ce pare a fi, corespunzător părerii multora, o problemă ce datează chiar de la al doilea val de imigranţi pe teritoriul quebecoaz. Probabil că se va mai scurge încă destulă cerneală, fără prea mult respect pentru copacii sacrificaţi în numele unor idei, pentru că natura umană este aşa cum este şi dacă nu are probleme imediate îşi face, are o memorie foarte bună în a reactualiza problemele vechi, iar din când în când, o mică scânteie este mai mult decât suficientă pentru a ridica un val întreg de proteste, de opinii, unele pline de miez, altele vagi sau care nu au nici o legătură cu discuţia în sine.
De data aceasta, problema în cauză este cea a acomodărilor rezonabile, problemă care a găsit un focar nou în micuţa localitate Herouxville pentru a porni de acolo şi a face ocolul nu numai al provinciei Quebec, ci al întregii Canade, ba chiar al întregului Glob, înflorind site-urile web şi dând apă la moară ziarelor.
Mai mult pentru a bârfi puţin, dar şi din curiozitatea de a afla ce gândesc cu adevărat locuitorii provinciei, m-am gândit la un mic set de interviuri cu persoane provenind din regiuni diferite, aparţinând unor grupe de vârstă diferite şi cu background diferit , neuitând în acelaşi timp opinia celor din comunitatea românească.
Ceea ce am aflat a fost mai mult decât interesant. Situaţia nu este cea ce s-ar putea crede dacă ar fi să te iei după ceea ce am auzit de la Herouxville încoace.
Există speranţa de coexistenţă şi acceptare din partea canadienilor ce aparţin provinciei de generaţii, de integrare din partea celor ce vin aici cu intenţia de a-şi creea o nouă existenţă. Ba chiar mai mult decât atât, există oameni care îşi dau seama că de fapt problema acomodărilor rezonabile nu este ceva ce se aplică efectiv imigranţilor, ci este legată de marea parte a populaţiei, având legătură nu numai cu acomodarea la o cultură sau religie, ci şi cu alt gen de acomodări, cum sunt de exemplu cele necesare oamenilor cu un anumit handicap.
Dar mai bine să dăm cuvântul celor intervievaţi.
Primul interviu a fost luat preşedintelui comunităţii româneşti, domnul Luigi Matei, ca reprezentant al comunităţii româneşti.
Aţi putea să vă prezentaţi cititorilor noştri ? De câtă vreme sunteţi în Canada şi cum vi se pare ţara dvs adoptivă ?
Numele meu este Luigi Matei, sunt de origine română şi luna aceasta se împlinesc 10 ani de când am imigrat în Québec.
Dacă definim cultura unei societăţi ca fiind ansamblul valorilor societăţii respective, aş putea spune că la sosirea aici am avut, ca de altfel majoritatea dintre noi, un „şoc cultural”. În prima perioadă a şederii mele aici am fost neplăcut surprins de foarte multe aspecte...
Conceptul de familie care era şi este încă diferit la Québec de cel pe care-l cunoaştem şi care, în opinia mea, are repercursiuni negative asupra dezvoltării copiilor, m-a pus serios pe gânduri.
Am fost de asemenea surprins de puterea extraordinară a ordinelor profesionale în cadrul societăţii şi de necesitatea de a intra într-un astfel de ordin pentru a profesa chiar dacă eşti posesor al unei diplome care se presupune că asigură deja baza competenţelor necesare.
Sistemul şcolar din şcoala primară şi secundară care mi se părea mult mai slab decât cel din România mă decepţiona atât de tare încât îmi puneam întrebări în privinţa modului în care copiii vor fi pregătiţi pentru a-şi asigura un viitor. Mă deranja de asemenea că, printre primele lucruri care li s-au explicat copiilor la şcoală era acela de a suna la 911 sau de a informa pe cei de la şcoală dacă nu le convine comportamentul nostru faţă de ei creând astfel o relaţie de încredere între copil şi şcoală, bazată însă pe o atingere a relaţiilor dintre părinţi şi copii.
Eram supărat de asemenea pe faptul că guvernul şi mass-media nu făceau eforturile necesare pentru a informa populaţia că marea majoritate a imigranţilor trebuie să îndeplinească unele bareme pentru a putea intra în Québec, că se cheltuie foarte mulţi bani, în plus de cei ce trebuie să-i aibă cu el la sosire, că nu sunt ajutoare financiare sau materiale directe din partea guvernului aşa cum marea majoritate a populaţiei credea.
A fost o perioadă în care mă deranjau şi chestiuni de mai mică importanţă. De exemplu nu găseai nicăieri maşini de spălat cu încărcare pe verticală, maşinile de spălat şi de uscat trebuie să le pui în bucătărie, acolo unde prepari mâncarea, insonorizarea apartamentelor nu asigură intimitatea necesară, îmbrăcămintea femeilor era demodată, copiii la şcoală se adresau profesorilor pe numele lor în loc să spună „doamnă” sau „domnule”...
La un moment dat am încercat să repertoriez lucrurile pozitive şi cele negative pe care le-am întâlnit aici. Cum cele pozitive au înclinat mai mult în balanţă, am rămas aici, iar acum pot spune că mă bucur de decizia luată.
Eu personal nu am ajuns încă, după 10 ani de stat aici, la nivelul de viaţă pe care-l aveam în România însă pentru copiii mei este şi va fi sigur mai bine.
O problemă ce pare să frământe societatea quebecoază în ultima vreme este cea a acomodărilor rezonabile. Aţi auzit de acest lucru ?
Nu numai că am auzit de această problemă dar urmăresc cu atenţie dezbaterile care au loc pe această temă.
Care este părerea dumneavoastră vis-a-vis de această problemă şi care este impresia dumneavoastră legată de opinia marei mase a quebecoizilor legat de aceasta ?
În primul rând, acomodările rezonabile, aşa cum sunt ele prevăzute în lege, reprezintă ceva pozitiv iar societatea nu trebuie să le înlăture. Din păcate această problemă a fost adusă în atenţia publică ca fiind ceva legat de imigranţi, ceea ce este în totalitate neadevărat.
Acomodările rezonabile sunt o noţiune juridică care permite ca o persoană să fie acomodată de manieră rezonabilă în diverse situaţii dar, reţineţi, fără ca legea să fie încălcată. De exemplu, faptul că într-un bloc se construieşte o scară rulantă pentru o persoană în scaun rulant este o acomodare rezonabilă.
Pot fi date foarte multe exemple ce nu au legătură cu religia sau cu imigranţii. Acomodarea rezonabilă poate implica o persoană imigrantă aşa cum poate implica şi o persoană de origine quebecoază.
A interzice acomodările rezonabile pentru imigranţi sau pentru o personă religioasă consider că este o discriminare. De asemenea „Charte des droits et libértés de la personne du Québec” prevede printre altele că „les droits et libertés de la personne humaine sont inséparables des droits et libertés d'autrui et du bien-ętre général” (e un citat), deci pot fi făcute acomodări rezonabile atât timp cât ele nu sunt separate de drepturile şi libertăţile celuilalt, ceea ce nu este cazul în situaţiile prezentate de mass-media în ultimul timp. Acestea nu sunt acomodări rezonabile.
De ce soluţiile acestor probleme au fost puse pe seama acomodărilor rezonabile ? Şi de ce acomodările rezonabile au fost legate de aceste situaţii în care sunt implicaţi imigranţi ?
Răspunsurile la aceste două întrebări ar fi foarte interesante dacă cineva le-ar putea da. Cetăţenii ar putea vedea că cineva doreşte să profite de pe urma acestor conexiuni. După cum ştim, abuzuri şi încălcări de legi putem întâlni în multe situaţii şi a pune în opoziţie legea cu acomodările rezonabile este… ilegal.
Personal nu sunt de acord cu modul cum s-au „soluţionat” unele chestiuni ale unor persoane sau comunităţi religioase, punându-se soluţiile respective pe seama acomodărilor rezonabile.
Nici măcar nu au legătură cu acomodările rezonabile pentru că în primul rând multe dintre ele nu respectă legea. Atât timp cât deciziile care s-au luat în aceste situaţii afectează pe cei din jur este clar că nu au legătură cu acomodările rezonabile.
Nu sunt de acord de asemenea cu unele decizii care s-au luat de către tribunale însă în aceste situaţii nu avem altă alternativă decât să ne conformăm.
După cum ştiţi, majoritatea persoanelor de origine română sunt de religie ortodoxă, iar Paştele ortodox nu este întotdeauna în aceeaşi perioadă cu Paştele catolic. Ce-ar fi să cerem, noi, persoanele de origine română, să avem liber de la serviciu atât de Paştele catolic (pentru că tot nu am avea cu cine lucra pentru că toată lumea este liberă), de Paştele ortodox şi în plus să mai fim şi plătiţi din impozitele pe care fiecare cetăţean onest le plăteşte ?
Cred că unele cereri sunt deja foarte deplasate. Consider, de asemenea, grave pentru bunul mers al societăţii unele opinii sau mai bine zis ultimatumuri conform cărora imigrantul trebuie să ia de bun tot ce este aici, iar dacă nu, să plece. Unii îşi construisc capital politic cu aceste opinii utilizând frecvent expresiile „chez nous” et „chez vous”. Dar pentru că acum este campanie electorală vreau să mă opresc aici cu acest subiect.
În opinia dvs, care sunt căile ce ar trebui urmate pentru a îmbunătăţi percepţia cetăţenilor în ceea ce-i priveşte pe imigranţi şi în special în ceea ce priveşte comunitatea română din Quebec ?
În primul rând, imigrantul trebuie să se integreze, dar asta nu înseamnă, după cum am mai spus, să accepte tot ce există în această societate.
Integrarea se face prin şcoală şi prin muncă. Marea majoritate a imigranţilor face eforturi deosebite şi reuşeşte să se integreze. Acest lucru este important să fie cunoscut în societate.
Cum însă unele publicaţii sau oameni politici, bineînţeles din motive diferite, caută să prezinte mai mult aspectele negative legate de imigranţi, aceasta are un impact negativ asupra societăţii.
Ar trebui ca împreună, quebecoazi de origine şi imigranţi, pentru binele societăţii în care trăim, „să-i punem la colţ” pe aceştia pentru că nu au dreptate, dar şi pentru faptul că pun interesele lor înaintea intereselor întregii societăţi.
Va urma ...

Roxana Năstase

Bine aţi venit la Québec

Prin această nouă rubrică dorim să contribuim la integrarea cât mai uşoară şi rapidă a noilor sosiţi. Se pare că din ce în ce mai mulţi români aleg ca destinaţie oraşul Québec, care şi-a propus să atragă cât mai mulţi imigranţi, în prezent populaţia imigrantă fiind de doar 3-4% din cei aproximativ 600.000 de locuitori ai oraşului. În aceste condiţii, demersurile dumneavoastră de integrare pot fi uneori anevoioase. Noi ne propunem astfel să participăm activ la adaptarea dumneavoastră şi să vă furnizăm informaţii pertinente şi utile deoarece, după cum ştiţi, procesul de adaptare şi integrare este lung şi nu de puţine ori presărat cu greutăţi. Se încheie o etapă din viaţa dumneavoastră şi începe alta, nu lipsită de greutăţi, suişuri şi coborâşuri, dar care vă poate oferi noi perspective şi orizonturi.
De îndată ce ajungeţi la Québec, trebuie să rezolvaţi câteva formalităţi care nu sunt complicate şi pe care cu puţin noroc le puteţi duce la bun sfârşit într-o singură zi. Acestea sunt: cartea de asigurare socială (numit în mod comun NAS), cartea de asigurare medicală (Carte Soleil, pentru că are un soare desenat pe un fond cărămiziu) şi contul în bancă. Este bine să le faceţi în cel mai scurt timp de la sosirea dumneavostră, deoarece aceste prime dovezi de existenţă pe tărâm canadian vă vor fi necesare în următoarele demersuri pe care le veţi face.
NAS-ul se rezolvă la unul din birourile de „Ressources humaines” ale guvernului federal, deci urmăriţi însemnele federale, adică frunza de arţar. Procedura este simplă, aveţi nevoie de paşaportul cu viza, formularul maro ce dovedeşte stabilirea dumneavoastră în Canada şi bine-înţeles formularul pe care l-aţi primit la aeroport, pe care trebuie să îl completaţi cu datele dumneavoastră. Nu este percepută nici o taxă pentru acest serviciu. Numărul vi se dă pe loc, iar dacă aveţi deja o adresă de corespondenţă, cartea vi se va trimite acasă în maximun 3 săptămâni. Acest număr nu trebuie divulgat decât persoanelor autorizate. NAS-ul este foarte important deocarece fără acesta nu aveţi dreptul să munciţi. Este oarecum echivalentul CNP-ului din România.
Cartea de asigurare medicală se face la „Régie de l’assurance maladie” (RAMQ). Este un serviciu oferit de provincia Québec. Demersul pentru cartea „Soleil” trebuie să îl faceţi cât mai repede, deoarece nu puteţi beneficia de servicii medicale gratuite decât după 3 luni de la depunerea cererii. Dacă aţi ajuns către sfârşitul lunii, vă puteţi declara norocoşi, deoarece calculul perioadei de carenţă se face calendaristic, nu în funcţie de data sosirii la Québec. Dacă aţi ajuns de exemplu pe 25 februarie, veţi primi cartea după 2 luni, adică pe data de 1 mai sunteţi deja acoperiţi din punct de vedere medical. Pentru a face cererea, nu uitaţi să aveţi o dovadă de adresă. Dacă locuiţi temporar la cineva, această persoană trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere că vă găzduieşte şi trebuie să fie prezentă când faceţi cererea. Vi se va cere NAS-ul, paşaportul, confirmarea de rezidenţă şi CSQ-ul. O taxă de 8 dolari vi se va percepe pentru o poză. După noile reglementări nu mai sunt acceptate alte poze decât cele făcute pe loc. Odată ce v-aţi achitat de aceste prime îndatoriri, puteţi să vă interesaţi de deschiderea unui cont în bancă. Dar despre aceasta, în numărul viitor. Şi nu uitaţi, vă stăm mereu la dispoziţie cu orice alte lămuriri şi detalii privitoare la demersurile de instalare la Québec. Integrare uşoară!

Iulia Tănăsescu

"The Lost Tomb of Jesus", Cameron, Jacobovich şi … opinia mea

La începutul lunii martie prestigiosul canal de televiziune Discovery Channel a prezentat documentarul "The Lost Tomb of Jesus" realizat de James Cameron – producătorul filmului Titanic - şi Simcha Jacobovich.
Anunţat de mass-media ca filmul ce ne va arăta cea mai mare descoperire din lume din ultimele două milenii, documentarul în chestiune nu a fost decât o ofensă adusă inteligenţei noastre. Dacă în legătură cu James Cameron mai ştiam câte ceva şi înţelegeam dorinţa sa de a face bani cu producţia de filme, profesia lui de bază, numele de Simcha Jacobovich nu-mi spunea nimic. Ca şi simpaticul Méo, prietenul lui Bob Gratton, mi-am pus întrebarea: „C’est qui ça ? ”
După câteva căutări, aflu că Jacobovich nu este la prima sa ieşire de acest gen. Am găsit de exemplu că acum câţiva ani, Jacobovich vroia să demonstreze o altă „descoperire”, cea a fratelui lui Isus, un film care, ca şi „The Tomb of Christ”, s-a acoperit de ridicol. Am găsit foarte bizar faptul că după eşecul aşa ziselor demonstraţii Simcha Jacobovich insistă încă să demonstreze că Isus nu are nici o legătură cu divinitatea. În neştiinţa mea am făcut tot felul de presupuneri : fie că este un arheolog ratat, fie este cineva „cu bani” care profită pentru a-şi practica hobby-ul, fie este cineva care nu-l iubeşte pe Isus.
Am continuat căutările în privinţa lui Simcha Jacobovich şi… mare surpriză… familia lui s-a născut, ca şi mine, într-o ţară din Europa – România - înainte de a se muta în Israel. În modul cel mai sincer nu eram prea bucuros de această mică descoperire a mea deoarece unul dintre motivele pentru care sunt mândru de originea mea română este faptul că strămoşii mei au apărat cu onoare creştinătatea europeană. Dar, după cum şi Isus ne-a învăţat, trebuie să fim toleranţi cu toţii deoarece toţi suntem păcătoşi şi Dumnezeu este cel ce şi-a asumat judecarea oamenilor. Curiozitatea m-a împins însă să continui cercetările mele.
Am găsit, între altele, că Simcha Jacobovich a terminat cu succes facultatea de Stiinţe politice şi filozofie a Universităţii McGill din Montréal, un masterat în Relaţii Internaţionale la Universitatea din Toronto şi a făcut parte sau a fondat sau prezidat mai multe organizaţii dintre care North American Jewish Students' Network, National Executive of the Canadian Jewish Congress, Canadian Association for Ethiopian Jews, Riverdale Jewish Community Centre, Toronto Centre for Creative Arts Therapy. Nimic în domeniul arheologiei, nimic în istoria religiilor, nimic în antropologie, nimic…
După câteva minute pierdute cu căutările mele am ajuns la concluzia că motivele care-l împing pe Simcha Jacobovich să insiste pentru a ne convinge că Isus nu era decât un simplu om au aceeaşi valoare ca şi operele sale şi că timpul meu est mult prea preţios pentru a nu-l pierde cu astea.

« The Lost Tomb of Jesus », Cameron, Jacobovich et … mon opinion

Au début du mois de mars le prestigieux Discovery Channel a présenté le documentaire « The Lost Tomb of Jesus » réalisé par James Cameron - le producteur de « Titanic » - et Simcha Jacobovich. Annoncé par les médias comme le film qui nous montrera la plus grande découverte du monde des deux derniers millénaires, le documentaire en question n’a été qu’une offense contre notre intelligence. Si au sujet de James Cameron j’avais certaines informations et je comprenais son désir de faire de l’argent avec la production de films, sa profession de base, le nom de Simcha Jacobovich ne me disait rien.
Comme le sympathique Méo, l’ami de Bob Gratton, je me suis posé la question : « C’est qui ça? ».
En faisant quelques recherches, j’apprends que Jacobovich n’était pas ŕ sa premičre sortie de ce genre. J’ai trouvé par exemple qu’il y a quelques années, Jacobovich voulait démontrer une autre « découverte » celle du frčre de Jésus, un film qui, comme « The Tomb of Christ », est tombé en ridicule.
J’ai trouvé vraiment bizarre qu’aprčs l’échec de plusieurs de ses prétendues démonstrations Simcha Jacobicich insiste encore ŕ démontrer que Jésus n’a aucun lien avec la divinité.
Dans mon ignorance j’ai fait toutes sortes de suppositions : soit c’est un archéologue raté, soit c’est quelqu’un qui a de l’argent et il profite pour pratiquer son hobby, soit c’est quelqu’un qui n’aime pas Jésus.
J’ai continué ma recherche au sujet de Simcha Jacobovich et… grande surprise… sa famille est née, comme moi, dans un beau pays de l’Europe - la Roumanie avant de quitter vers Israël.
Sincčrement je n’ai pas été trčs content de l’apprendre, car une des nombreuses raisons pour lesquelles je suis trčs fier d’ętre d’origine roumaine est le fait que mes ancętres ont défendu avec honneur la chrétienté en Europe.
Mais, comme Jésus nous l’a appris, il faut ętre tolérant envers tous car nous sommes tous des mécréants et Dieu se charge de juger le monde.
Ma curiosité m’a poussé toutefois ŕ continuer mes recherches. J’ai trouvé, entre autres, que Simcha Jacobovich a terminé avec succčs un baccalauréat en Sciences politiques et philosophie ŕ l’Université McGill de Montréal, une maîtrise en Relations Internationales ŕ l’Université de Toronto et qu’il a fait partie ou il a fondé ou présidé plusieurs organisations comme North American Jewish Students' Network, National Executive of the Canadian Jewish Congress, Canadian Association for Ethiopian Jews, Riverdale Jewish Community Centre, Toronto Centre for Creative Arts Therapy.
Rien sur l’archéologie, rien sur l’histoire de religions, rien sur l’anthropologie, rien…
Aprčs les quelques minutes perdus avec mes recherches je suis arrivé ŕ la conclusion que les raisons qui poussent Simcha Jacobovich d’insister ŕ nous convaincre que Jésus n’est qu’un simple homme ont la męme valeur que ces śuvres et que mon temps est beaucoup trop précieux pour ne pas le perdre avec.

Luigi Matei