Spre est, în pădurile veşnic verzi, acum mii de ani, un oracol a combinat elementele naturii: foc, apă, pământ, aer şi desigur viaţă, moarte, lumină, întuneric, cu sulful din grotele merii creând astfel câte un tip diferit de dragon. Dragonii au fost uitaţi acum sute de ani după războiul Davizilor, din cauza unui blestem care a cauzat pierderea... cui.
*
* *
Nouă ani mai târziu, Adiran si Keehlah terminaseră antrenamentele, deveniseră războinici iscusiţi. Adrian avea 17 ani, bunicul lui murise în lumea cealaltă şi ajunsese aici sfătuindu-l să nu mai caute cai să ajungă acasă, lumea uitând că existase.
Într-o zi, călătorind, cei doi au ajuns la o cascadă care păzea intrarea într-un tunel. Urmărind tunelul, au dat peste un mic orăşel populat numai de tineri. Cel mai bătrân părea să aibă 20 de ani. Aceştia i-au condus prin Camerele Cunoştinţei pe ale căror pereţi erau literele sacre ale oracolelor care dictau istoria, prezentul şi viitorul. La un moment dat au ajuns la o porţiune unde scrisul abia se întrezărea, văzându-se nişte urme ale unor oameni mici semanând cu ei. Katarina, conducătoarea, le explică:
-Voi nu aţi venit aici din întâmplare, totul a fost predestinat. Căci noi suntem gardienii dragonilor, cuvintele trecutului fiind trecute din generaţie în generaţie, aşteptând sosirea voastră... Pot să ştiu ce v-a luat atât de mult?
Adrian si Keehlah se uită miraţi unul la altul. Adrian ia iniţiativa:
-Bun, dragonii fiind...?
-Da, am avea nevoie de ei. Se pare că sunt puternici.
-Fiind nefolosiţi de mai mult de 300 de ani, au cam pierdut din putere.
-Ei bine, noi avem o soluţie. În călătoriile noastre am găsit o anumită amuletă a puterii specifică dragonilor.
-De unde ştii tu Keehlah, să recunoşti o amuletă a dragonilor?
-Ştie pentru că este un dragon sculptat in jad, zise Adrian.
-Ah! Cred că ai dreptate. Ca să intraţi în Grota Dragonilor, vă va trebui mai mult decât cuvintele trecutului. Va trebui să găsiţi partea lipsă a amuletei, una care se găseşte la locul creaţiei.
-Adică vrei să spui că mai există o parte?!? Adrian era şi furios, şi disperat.
-Locul creaţiei este vast, nu o să reuşim niciodată.
-Doar dacă reuşim să o atragem cu amuleta aceasta...
*
* *
Câteva zile mai târziu, ei stăteau în faţa grotelor unde se presupunea că erau dragonii. Tot ce le mai trebuia era parola. Adrian şopti ceva în limba antică, ceva ce Keehlah nu auzi. Nimic nu se întâmplă. Nu rara furie a lui Keehlah apăru:
-Grozav! Nu merge! Ne-a dat o parola care nu funcţionează.
-Cine a spus că am pronunţat parola? Parola este: ”Tempus fugit”
Grota se deschise, iar un dragon negru ieşi: ”Fie ca lumina nopţii să vă protejeze.”
-Eu sunt Shirogane. Voi fi dragonul domniţei. (arătând spre un alt dragon) Aceasta este Zoe, va fi dragonul cavalerului.
-Cavaler? Nu mai suntem în Evul Mediu, şi eu nu sunt cavaler. Eu sunt luptător.
Dragonul zâmbi.
-Tot aia! Sunteţi gata să ne daţi puterea amuletei?
-Da. Fie ca luna să vă fie stăpână şi ajutor. Lumina amuletei va străluci asupra voastră, iar voi vă veţi regăsi puterile.
O lumină puternică inundă grota slab luminată, iar dragonii deveniseră la fel de puternici ca nişte zei greci. Ajunşi în satul lor, tinerii fură aplaudaţi şi răsplătiţi.

L.M.K şi Alexandra Covrig