societate

 Bine aţi venit la Québec

Resurse pentru o integrare reuşită

Ştim cu toţii că de câţiva ani, oraşul Québec face eforturi din ce în ce mai mari pentru integrarea şi reţinerea imigranţilor. Şi în acest sens nu trebuie uitate toate organismele comunitare care au ca deziderat o integrare cât mai bună şi rapidă a noilor sosiţi. Cu toate acestea, integrarea noilor sosiţi nu este întotdeauna lipsită de greutăţi.
La început de drum pe tărâm québecoaz, vi se umplu braţele cu tot felul de pliante, informaţii, pe care apoi nu mai ştiţi cum să le exploataţi. De aceea, în acest material vă oferim câteva informaţii menite să vă ajute în integrarea dumneavoastră în primele luni sau poate chiar în primii ani de existenţă québecoază.
În oraşul Québec există câteva organisme care funcţionează în diferite domenii şi răspund nenumăratelor nevoi ale noilor sosiţi. Astfel, menţionăm cele mai importante care v-ar putea fi de folos:
Le centre multiethnique se ocupă cu precădere de primirea şi instalarea refugiaţilor, dar oferă câteva servicii utile şi imigranţilor „independenţi”, cum ar fi acordarea de asistenţă în obţinerea primelor documente oficiale sau găsirea unei locuinţe.
S.A.A.I. (Service d’aide et d’adaptation des immigrants et immigrantes) are ca menire oferirea de sprijin clientelei imigrante în găsirea unui medic de familie sau specialist, organizează ateliere pre- şi post-natale, oferă un program de combatere a sărăciei şi nu în ultimul rând oferă gratuit ateliere de limba franceză pentru cei care aşteaptă să intre în programul de francizare.
Centre Rire 2000 este un organism care oferă sprijin celor care doresc să obţină o recunoaştere a diplomei de inginer, meserie înregimentată într-un ordin profesional. De asemenea, organizează cursuri de limba franceză în anumite condiţii, dar oferă şi alte cursuri cum ar fi cele de informatică. Organismul oferă de asemenea copiilor şi tinerilor de origine imigrantă posibilitatea de a petrece vacanţa de vară într-o „tabără de zi” (camp de jour) subvenţionată cu până 60 % din preţ. Activităţi interesante sunt organizate pentru copii, cărora li se oferă astfel ocazia să se integreze rapid în societatea québecoază.
Pentru integrarea profesională a noilor sosiţi stau la dispoziţie două organisme:
SOIIT, prin proiectele sale încearcă să sensibilizeze angajatorul québecoaz şi să faciliteze deschiderea pieţei de muncă pentru noii-sosiţi. Aici veţi fi îndrumaţi cum să vă faceţi un CV care să răspundă pieţei de muncă şi cum să stabiliţi contactele cu potenţialii angajatori.
Al doilea centru este CLE (Centre local d’emploi) care oferă de la logistica necesară conceperii unui CV şi căutarea unui loc de muncă, până la subvenţii salariale pentru noii angajaţi.
Alte organisme, cu servicii punctuale ar fi: Centre international des femmes care are ca scop ajutorarea femeilor imigrante aflate în situaţii dificile, centrul Mieux être des immigrants care oferă cursuri de francizare şi sprijin în îmbunătăţirea condiţiilor de trai.
Toate organismele menţionate există ca să faceţi primii paşi hotărâţi şi contribuie la o mai bună integrare a noilor-sosiţi. Acestea sunt de altfel o sursă de informaţii utile pentru dumneavoastră.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi paginile web ale organismelor:
www.saaiquebec.com, www.r2000.qc.ca, www.soiit.qc.ca, www.emploiquebec.ca

Iulia Tănăsescu

 Peru - nu e Peru pentru toţi

(3)
Capitala incaşilor, Cusco (buricul pământului în quechua), situat la 3400 m altitudine, ne primeşte cu o lumină şi un aer special. Avem toţi senzaţia unei uşoare beţii, ne legănăm ca pe valuri, uşor nesiguri şi ne mişcăm cu încetinitorul. Deşi întemeiat de incaşi în 1438 (contemporan cu Bucureştiul!) oraşul poartă amprenta clară a arhitecturii spaniole. Plaza de armas are dimensiuni impresionante şi se întinde în faţa catedralei cu o suită de arcade de proporţii armonioase. Catedrala construită de-a lungul unui secol (1564-1670) se compune din trei nave, fiecare constituind o adevărată biserică, având o compoziţie şi un stil diferit. Arta spaniolă şi italiană, importate aici au fost preluate de artiştii locali care au creat o adevărată şcoală cu caracteristici specifice. Piaţete şi străduţe cu arcade, mânăstiri şi parcuri, conace vechi de 300-400 ani, balcoane suspendate ...am putea vizita zile de-a rândul. Dar de aici începe Valea Sacră a incaşilor cu atâtea monumente de văzut!
Saqsaywaman, templu care domină cu cele trei trepte ale lui o imensă vale – loc de bătălii şi festivităţi. Aici se serbează la 24 iunie, ziua soarelui şi solstiţiul de iarnă. Blocurile mari de piatră, tăiate şi imbricate miraculos, fără nici un fel de mortar, formează ziduri de o mare perfecţiune, care au rezistat tuturor cutremurelor. Unul dintre noi se aşează pe jos, primul care are nevoie de butelia de oxigen.
Chincero este un sat de munte fermecător care adăposteşte un ansamblu mânăstiresc cu o veche biserică barocă. Slujba catolică se ţine aici în limba locală, quechua.
Ollantaytambo- fortăreaţa şi templul neterminate- urcă cu trepte de giganţi panta muntelui.Vedem aici planul înclinat pe care incaşii cărau blocurile de piatră, folosind frânghii de fibre de alpaga şi ca lubrifiant, frunzele de aloe. De pe versantul opus domină zeul suprem, o formaţiune din stâncă, probabil naturală, cu sprâncene încruntate şi nas acvilin.
Şi în fine, Machu Picchu, însemnând muntele bătrân. Wayna Picchu, muntele cel tânăr, îl întrezărim prin ceaţă, mai sus. În 1911 americanul Hiram Bingham îl mituieşte pe şeful satului Ollantaytambo, care-i dezvăluie drumul spre situl necunoscut străinilor. Deşi situată la 2900 m altitudine, vechea aşezare era ascunsă în plină junglă. Bingham cercetează situl ani de-a rândul şi pleacă cu lăzi întregi de material. Peru n-a putut recupera însă nimic, Bingham declarând că n-a găsit nici un obiect în sit. O singură brăţară de aur a fost gasită, într-un copac, ani mai târziu, dovada bogaţiilor pierdute. Machu Picchu ni se dezvăluie treptat, misterios, sub valuri de ceaţă. Trepte şi ziduri de piatră ale caselor care-au pierdut acoperişurile de lemn formează o întreagă aşezare, cu trei cartiere distincte, cu o piaţă centrală si clădiri monumentale. Punctul cel mai înalt îl formează un observator astronomic, legătura cu cerul.
De la Cusco străbatem o parte a Cordilierilor către Puno şi intrăm prin trecătoarea Raya, 4335 m, în Altiplano - platoul înalt.
Puno, vechi teritoriu aymara, se află la 3800 m pe malul lacului navigabil cel mai înalt din lume – Titicaca sau puma de piatră, adevarată mare cu cele 8560 ha ale sale, cu insule şi maree. Oraşul este lipsit de farmec, doar catedrala iezuită impresionează prin decor şi dimensiuni. Aerul tare şi soarele puternic ne ameţesc, dar pe lacul verde de lintită la maluri şi albastru profund în mijloc, suntem ca fermecaţi, intrăm într-o altă lume: civilizaţia stufului. Indienii săraci au ales să trăiască pe apă, în mari familii, ca strămoşii tihuanaco, pe insule construite anume de ei din stuf, ca tot ce-i înconjoară, case, bărci şi mobilier. Fostul preşedinte Fujimori le-a oferit panouri solare, aşa că acum au electricitate şi chiar televizoare. Obişnuiţi cu turiştii, ei îşi afişează cu mândrie costumele colorate, cântecele, obiectele şi obiceiurile tradiţionale.
Noaptea în hotel respirăm cu greu. Doi dintre noi au nevoie de oxigen şi de medic. Ei vor călători de acum cu avionul.
Ziua următoare străbatem cu autobuzul 580 de km; în pampa admirăm vigoniile, camelide asemănătoare cu lama. Atingem 4528 m la Crucero Alto ca să coborâm apoi în serpentinele cele mai strânse ce se pot imagina până la Arequipa cea albă şi nobilă, la numai 2300m altitudine. Oraş spaniol, plin de viaţă şi culoare, poate mai ales pentru că-l vedem duminica. Piaţa centrală cu palmieri şi porumbei este marginită pe trei laturi de colonade pe două nivele. Catedrala se profilează pe culmile înzăpezite a doi dintre cei trei vulcani care străjuiesc orasul. Sub aceste zăpezi au fost găsite prinţesele de gheaţă, ofrande vii oferite Zeului Munte. Prima - Juanita - a fost descoperită în 1994, intactă, conservată prin îngheţ, la lunecarea zăpezilor, pe vulcanul Ampato.
Catedrala cu cele 70 coloane corintice de calcar alb, reconstruită după câteva cutremure, (ultimul din 2001 i-a dărâmat un turn), are un interior bogat, ornat de o orgă din Belgia şi un amvon minunat sculptat în lemn. Biserica Iezuiţilor, cea mai veche şi mai frumos decorată, ne încântă la apusul soarelui cu cele trei curţi cu coloane cioplite în piatră. Dimineaţa următoare vedem câteva casonas— vechi reşedinţe spaniole bogate- şi intrăm în mânăstirea Santa Catalina. Înfiinţată în 1580, ea conservă pe 20 000 mp un adevărat oraşel istoric. Din hotel, veche reşedinţă burgheză, cu plafoane înalte şi curţi pline cu flori, plecăm iar cu întârziere, căci o doamnă din grup e grav bolnavă. Sunt acum patru care vor pleca cu avionul direct la Lima, pentru a se îmbarca cu noi spre Canada. Nouă ne mai rămâne de parcurs coasta aridă, cu peisaje lunare, în care oazele verzi ale culturilor sunt adevărate miracole umane. Apoi survolăm în avioane Cesna de 6 locuri liniile de la Nazca, vechi şi misterioase trasee, unele drepte, traversând formele de relief pe kilometri, altele în forme de păsări, maimuţă, cosmonaut, etc. toate vizibile doar din avion !
Pentru sfârşit, o plimbare în vaporaş până la insulele Balestras, adevărat rai al miilor de păsări, pinguini şi foci care găsesc aici din abundenţă peştele adus de curentul Humbolt.
Înainte de decolare ne reîntâlnim cu toţii la Lima pentru cină ca şi pentru a zice adio minunatei noastre ghide peruviene Judy, într-o mânăstire celebră pentru mâncarea servită. Aici, la desert cântăm cu toţii în cor Ave Maria, conform tradiţiei locului.

 Le Pérou

(3)
La capitale des Incas, Cousco (le nombril du monde en quechua) située à 3400m altitude, nous reçoit avec une lumière et un air spécial. Nous avons tous la sensation d'une légère ivresse, en nous balançant comme sur des vagues et en bougeant au ralenti. Fondée par les incas en 1438 (contemporaine donc à Bucarest) la ville montre pourtant l'empreinte claire de l'architecture espagnole. Plaza de armas a des dimensions impressionnantes et étale devant la cathédrale une suite d'arcades de belles proportions. Construite au long d'un siècle (1564-1670) la cathédrale est composée de trois nefs, chacune étant une vraie église, avec composition et style différent. L'art espagnol ou italien, importé en Amérique, a été repris par les artistes locaux qui en ont créé une vraie école à caractère spécifique. Places et ruelles, monastères et parcs, vielles demeures de 300-400 ans à balcons suspendus … des choses à voir à des journées longues. Mais d'ici commence aussi la Vallée Sacrée des Incas, avec tant des monuments à voir!
Saqsaywaman, temple qui domine de ses trois marches géantes une immense vallée -lieu des batailles et des festivités. Le 25 juin est fêté ici le jour du soleil au solstice d'hiver. Des grands blocs de pierre, taillés et imbriqués, sans aucun liant, forment des murailles parfaites, qui ont résisté à tant des tremblements de terre. Un parmi nous s'allonge par terre, épuisé, le premier a avoir besoin de la bonbonne d'oxygène.
Chincero est un village de montagne charmant, connu par l'ensemble monacal et par la vieille église baroque où la messe catholique est tenue dans la langue populaire – quéchua.
Ollantaytambo, forteresse et temple inachevés, monte par des marches géantes la pente de la montagne. On nous explique ici comment les immenses blocs de pierre étaient montés sur un plan incliné avec des cordes de fibres d'alpaga, sur des feuilles d’aloès, qui servaient de lubrifiant. Du versant voisin domine le grand Dieu, taillé dans la montagne, une formation naturelle probablement, les sourcils froncés et le nez aquilin.
Finalement le Machu Picchu - la montagne vieille. Wayna Picchu - la montagne jeune on l'entrevoit dans la brume, plus haut. En 1911 l'américain Hiram Bingham paye le chef du village de Ollantaytambo pour lui montrer le chemin vers le site inconnu aux étrangers. Malgré sa position à 2900 m altitude, la vieille ville était cachée par la jungle. Bingham la fouille plusieurs années et part avec plusieurs caisses de matériel. Le Pérou n'a pourtant pu rien récupérer, car Bingham déclara n'avoir rien trouvé sur le site! Un seul bracelet d'or fut trouvé, des années plus tard, dans un arbre - preuve des richesses perdues. Machu Picchu se dévoile par de bouts, mystérieux, dans le bruyard. Les marches et les murs en pierre des maisons ayant perdu leurs toits en bois forment une ville fortifiée, avec trois quartiers distincts, places et monuments. Au plus haut niveau, on retrouve l'observatoire astronomique, le lien avec le ciel.
De Cousco on parcourt les Andes vers Puno entrant à Raya, à 4335 m, dans l'Altiplano - le plateau haut. Puno, ancien territoire aymara, se situe à 3800 m, sur le bord du lac navigable le plus haut au monde, Titicaca – puma de pierre, vraie mer étendue sur 8560 ha, avec ses îles et ses marées. La ville manque de charme, seule la cathédrale jésuite impressionne par décor et dimensions. L'air fort et le soleil brillant nous étourdissent, mais le lac, vert de lentilles aux abords et bleu intense au centre, nous enchantent – on entre dans un autre monde: la civilisation du roseau. Les indiens pauvres ont choisi de vivre sur l'eau, en grandes familles, comme leurs ancêtres tihuanaco, sur des îles faites par eux-mêmes de roseau, comme les maisons, les barques et tout autre objet leur appartenant. L'ancien président Fujimori leur a offert des panneaux solaires, ils ont donc l'électricité et même des téléviseurs. Habitués avec les touristes, ils affichent fières les costumes multicolores, les chansons, l'artisanat et les coutumes traditionnels.
La nuit, dans l'hôtel, nous avons de la difficulté à respirer. Deux autres ont besoin d'oxygène et de médecin. Ils vont voyager en avion dorénavant.
Le jour suivant nous faisons 580 km en autobus; dans la pampa on voit les vigognes - des camélidés semblables aux lamas. Après avoir passé à 4528 m à Crucero Alto, on descend les serpentines les plus serrées possibles pour arriver à Aréquipa, la blanche et la noble. Ville espagnole, pleine de vie et de couleur, surtout qu'on la voit le dimanche. La place centrale, avec palmiers et pigeons, est limitée sur trois côtés d'arcades sur deux niveaux. La cathédrale se profile sur les cimes enneigées de deux des trois volcans qui bordent la ville. Sous ces neiges ont été trouvées les princesses de glace, offrandes vivantes à la Montagne –Dieu. La première – Juanita, fut découverte en 1994, à la fonte des neiges, entière, parfaitement conservée par le gel, sur le volcan Ampato. La cathédrale, avec ses 70 colonnes de calcaire blanc, reconstruite après quelques tremblements de terre (le dernier en 2001 a fait tomber un clocher) étale un intérieur riche, avec une orgue belge et une chair en bois sculptée. L'église des Jésuites, la plus vieille et la mieux décorée, nous enchante au coucher du soleil avec ses trois cloîtres aux colonnades de pierre travaillées. Le lendemain on voit les casonas vieilles demeures espagnoles riches et on rentre dans le couvent Santa Catalina. Fondé en 1580, il conserve sur ses 20000 m2 une vraie ville historique. De notre hôtel - vieille résidence bourgeoise, aux plafonds hauts et aux courettes fleuries, on part encore en retard, car une autre dame est malade. Ils sont maintenant quatre qui vont partir en avion directement à Lima pour prendre l'avion vers le Canada. Il nous reste à parcourir la route sur la côte aride, à paysage lunaire où les oasis vertes des cultures sont des vrais miracles humains. Après, on survole dans des petits Cesna de 6 places les lignes de Nazca, vieilles et mystérieuses tracées droites, traversant le relief sur des kilomètres ou en formes d'oiseau, singe, cosmonaute, etc., toutes visibles seulement de l'avion!
Pour la fin, une promenade en mer jusqu'aux Îles Balestras, vrai paradis de milliers d'oiseaux, orques et pingouins qui trouvent ici en abondance le poisson amené par le courant marin Humbolt.
Avant le départ on se retrouve tous à Lima pour le souper, pour dire aussi adieu à notre merveilleuse guide péruvienne, Judy, dans un couvent célèbre pour ses plats. Après le dessert, ici, tous chantent en choeur Ave Maria.

Cristina Maxim