|
|
|
Foci şi urşi polari la Québec
Dacă nu aţi făcut planuri pentru sfârşitul de săptămână, vă propunem noi o
destinaţie: Parcul Acvariu de la Québec, un loc încântător atât pentru cei mici
cât şi pentru cei mari.
Situat lângă podurile peste fluviul St. Laurent, oferind o vedere superbă către
Lévis, Parcul Acvariu, situat pe 16 hectare, este una din cele mai interesante
destinaţii turistice din oraş. Vizitând cele 4 secţiuni din interior (apele
dulci, apele sărate, marele ocean şi zona cotieră) vă puteţi forma o imagine
despre existenţa vieţuitoarelor marine în acest colţ de lume. Veţi avea ocazia
unică să vedeţi diferite specii de sturioni, rechini, stele de mare, meduze şi
caracatiţa gigant din Pacific. Copiii vor putea, sub supravegherea atentă a
ghizilor, să atingă steluţe, castraveţi de mare, alte vietăţi colorate şi
interesante. Lumea marină se lasă descoperită de aproape prin intermediul unui
mare tunel de sub ocean.
Continuând vizita în aer liber, vă veţi întâlni cu o bufniţă a zăpezilor puţin
plictisită, de un alb imaculat. Un răget puternic vă va ghida paşii spre morsele,
deşi tinerele, cam greoaie. Mai departe, printr-un paravan transparent admiraţi
lumea arctică reprezentată de urşii albi. Strigăte şi aplauze vin din zona de
antrenament a focilor gri. Acestea se bucură de musafiri, aşa că delectează
publicul cu numere deosebite şi salturi spectaculoase. Interesaţi-vă de orarul
activităţilor în aer liber, ca să profitaţi de giumbuşlucurile focilor şi
morselor.
Puteţi petrece o după-amiază plăcută cu familia, având la dispoziţie, pe lângă
acvariul propriu-zis, şi spaţiul cu mamifere marine, un parc mare, plin de flori,
nuferi şi arbori, cu spaţii de joacă pentru copii. Un restaurant şi un spaţiu de
picnic vă scapă de grija de a vă gândi unde şi cum mâncaţi. Duminica beneficiaţi
de tarife speciale incluzând şi micul dejun.
Vizită plăcută şi profitaţi din plin de minunăţiile estivale de la Québec!
Pentru detalii vizitaţi situl:
http://www.sepaq.com/paq/fr/
|
Phoques et ours polaires à Québec
Si vous n’avez pas fait de plans pour la fin de semaine, nous vous proposons
alors une sortie: le Parc Aquarium de Québec, un endroit magnifique tant pour
les petits que pour les grands.
Situé près des ponts sur le fleuve St. Laurent, offrant une vue superbe sur
Lévis, le Parc Aquarium, aménagé sur 16 hectares, est l’une des plus
intéressantes destinations touristiques de la ville. En visitant les quatre
sections intérieures (les eaux douces, les eaux salées, le grand océan et la
zone côtière) vous pouvez vous former une opinion sur l’existence des animaux
marins de ce coin du monde. Vous aurez l’unique occasion de voir différentes
espèces d’esturgeons, de requins, d’étoiles de mer, de méduses et la pieuvre
géante du Pacifique. Les enfants pourront toucher, sous la stricte surveillance
des guides, les étoiles de mer, les concombres de mer et autres espèces marines
intéressantes. Le monde marin se laisse découvrir de tout près grâce au grand
tunnel sous l’océan.
En continuant la visite à l’extérieur, vous pouvez rencontrer un harfang des
neiges, un peu ennuyé, avec un plumage d’un blanc immaculé. Un rugissement fort
mènera vos pas vers les morses bien que jeunes, un peu grassouillets. Plus loin,
par une baie vitrée vous admirerez le monde arctique représenté par les ours
polaires. Des cris d’enfants et des applaudissements viennent de la zone
d’entraînement des phoques gris. Ceux-ci sont contents de recevoir de la visite
et rendent, à leur tour, le public heureux avec leurs numéros inattendus et
leurs sauts spectaculaires. Informez-vous sur les horaires des activités en
plain air pour profiter pleinement des jeux et des entraînements des phoques et
des morses.
Ainsi, vous pouvez passer une journée plaisante avec la famille, ayant à votre
disposition à part l’aquarium proprement-dit et l’espace avec les mammifères
marins, un grand parc fleuri, plein de nénuphars et d’arbres, avec des espaces
de jeux pour les enfants. Un restaurant et un espace de pique-nique vous
épargnent le souci de penser à quoi et où manger. Le dimanche vous bénéficiez de
tarifs spéciaux incluant le déjeuner.
Bonne visite et profitez pleinement des merveilles estivales de la ville de
Québec!
Pour plus de détails, visitez le site :
http://www.sepaq.com/paq/fr/
|
|
Iulia Tanasescu |
|
|
« Reunion Tour »
Sau, dacă doriţi alt titlu: The Police. Data de 28 mai reprezintă debutul unui
turneu mondial al acestei formaţii, primul oraş vizat fiind Vancouver. Am putea
zâmbi, acest oraş fiind pentru românii de aici una dintre ultimele opţiuni.
Dincolo de continentele care vor fi parcurse, acest eveniment nu poate scăpa
melomanilor. Acest grup legendar s-a reunit după 21 de ani. În 1986 au cântat
ultima oară împreună, asta dacă facem abstracţie de o foarte scurtă
reprezentaţie dată la nunta lui Sting (Gordon Matthew Summer), în 1992. Se
împlinesc (să fie chiar o întâmplare?) 30 de ani de la lansarea maxi-singlelului
”Roxanne”.
Grupul s-a format în 1977, când Steward Coleland îl întâlneşte pe chitaristul
francez Henry Padovani. Ulterior este cooptat Sting care îl va propune la rândul
său pe Andy Summers. Cei patru înregistrează Fall Out and Nothing Achieving. Din
1978, The Police va cânta în consacrata formulă: Copeland-Sting-Summers. Apogeul
îl vor atinge în 1983 când albumul ”Synchronicity” a ajuns numărul 1 în Marea
Britanie şi SUA, tot în acel an ei primind 3 premii Grammy Awards. Albumul
”Synchronicity” nu a putut câştiga titlul de albumul anului care în acel an i-a
revenit lui Michel Jackson pentru ”Thriller”. Însă piesa ”Every Breath You Take”
a fost desemnată single-ul anului.
Pe 10 mai 2003, The Police intră în Rock and Roll Hall of Fame.
Întotdeauna ei au fost percepuţi (pe bună dreptate!) ca un grup rock, însă
muzica lor ”a îmbrăcat” mai multe stiluri. La început, spre exemplu, ei cântau
în special rock punk, ceea ce era în mare vogă în acea perioadă, stil care nu
le-a adus prea mult succes, primele lor piese larg difuzate aparţinând rockului
clasic. Tot The Police au fost printre primii artişti (alături de, printre alţii,
Eric Clapton) care au adoptat stilul reggae în Marea Britanie. În câteva melodii
nu pot fi ignorate nici anumite influenţe jazz.
După separarea lor (haideţi să o numim aşa, deşi oficial ei nu au fost niciodată
separaţi) destui considerau că The Police însemna de fapt Sting, ceea ce nu a
fost niciodată întru totul adevărat. Este adevărat că Sting a compus şi
orchestrat cele mai multe cântece, însă la început, cel care compunea
majoritatea pieselor era Steward Copeland, care îşi permitea chiar luxul de a
refuza unele piese marca Sting. Copeland era adeptul rockului progresiv. Piesa
”Behind My Camel” a fost scrisă de Andy Summers şi a câştigat un Grammy pentru
cea mai bună performanţă rock.
Admiratorii lor din Québec i-au putut vedea la Montréal unde au oferit două
spectacole la Centre Bell. Spectatorii au fost strâns conectaţi la aceste
concerte, ei au apreciat fără rezerve ambianţa muzicală din interiorul sălii.
Unii s-au temut că ar fi ultima oară când acest trio putea fi văzut pe viu.
Faptul că ei au fost despărţiţi atâţia ani nu poate fi ignorat, motivele
nemaifiind atât de importante. Nu contează că era vorba de o anumită oboseală,
ori de rivalitatea dintre Sting şi Copeland. În acest moment este important că
s-au reunit şi că nu şi-au pierdut deloc din farmecul lor; cred că, deşi este
neplăcut să o spunem, în comparaţie cu ei, grupul ABBA nu se va mai reuni
niciodată. Aşa cum probabil ştiţi, fiecare a avut cariera sa de succes, Sting
detaşându-se net de ceilalţi.
Poate că nume precum ”Outland d’amour”, ”Regatta de blanc”, ”Crimewatch”,
”Zengatta mondatta” ş.a. nu vă spun prea multe. Aşa că nu voi mai aminti toate
albumele realizate de ei, prefer să închei evocarea lor amintindu-vă câteva
melodii care, aş pune pariu cu oricine, vor fi ascultate cu aceiaşi plăcere şi
în următorii 30 de ani: ”Walking on the moon”, ”Fall out”, ”Can’t Stand Loosing
You”, ”Every Little Thing She Does Is Magic”, ”Message in a bottle” şi... (cum
să uit aşa ceva?) ”Every Breath You Take”.
|
|
Andrei Traian Popescu
|
|
Ştiaţi că...
...Québecul numără acum peste un milion de persoane cu vârsta
de 65 de ani sau mai mult, reprezentând 14,3% din populaţia întregii provincii
...în 1956 doar 5,7% din populaţia Québec-ului avea 65 de ani şi mai mult
...13,7% din populaţia Canadei are 65 de ani şi mai mult
... în ceea ce priveşte proporţia de persoane de 65 de ani şi mai mult, Canada
se situează pe locul trei printre ţările din G8, în urma Rusiei şi SUA. În
Japonia, persoanele de 65 ani şi mai mult reprezintă aproape 21% din populaţia
totală a ţării
...în prezent, mai mult de patru canadieni din cinci trăiesc în regiuni urbane
...Calgary şi Edmonton s-au adăugat la lista oraşelor canadiene cu populaţie mai
mare de un milion de locuitori
...între 2001 şi 2006 populaţia Québecului a înregistrat una dintre cele mai
înalte creşteri, fiind considerată a doua ca importanţă după cea înregistrată în
anii ‘60 (baby-boom).
...două treimi din creşterea populaţiei Canadei şi Québecului este datorată
migraţiei internaţionale
...în 2006 Québecul număra 1,3 milioane de persoane de 15 ani şi mai puţin.
|
|
RR
|
|
Sfaturi informatice
Scurtături în Internet Explorer
F5 sau CTRL + R – Actualizaţi pagina Web actuală
CTRL + N – Deschideţi o nouă fereastră
CTRL + S – Înregistraţi pagina actuală
CTRL + P – Imprimaţi pagina actuală
ÉCHAP – Opriţi încărcarea unei pagini
CTRL + W – Închideţi fereastra activă
TAB – avansaţi printre elementele unei pagini Web de la bara de adrese şi de la
bara de link-uri
ENTRÉE – Activaţi un link selecţionat
POS 1 – Reveniţi la începutul documentului
FIN – Avansaţi până la sfârşitul documentului
CTRL + F – Efectuaţi o căutare în pagina afişată
CTRL + E – Deschideţi motorul de căutare pe Web
CTRL + I – Deschideţi dosarul Favoris
CTRL + D – Adăugaţi pagina actuală în Favoris
CTRL + H – Deschideţi dosarul Historique
NR: Dacă aveţi subiecte de larg interes care pot fi tratate
la această rubrică vă rugăm să ni le faceţi cunoscute la adresa
redactia@reper-romanesc.org
Luigi Matei, ift.a. |
|
|
Agenda culturală
Le dîner de cons
Petit Champlain, Ora 20 : 00, 1, 5-8, 12-15 septembrie
Les veuves de chasse
Théâtre la Dame Blanche, Ora 20 : 00, 1, 4-8 septembrie
Night fever
Le Théâtre Capitole, Ora 20 : 30 1 septembrie, Ora : 16 : 00 2 septembrie
Un simple soldat
Théâtre de la Bordée, Ora 20 : 00, 11-15, 18-22, 25, 28, 29 septembrie
Frank, le garçon boucher
Théâtre Périscope, Ora 20 :00, 11-15, 18-22, 25, 26, 28, 29 septembrie
Grands concerts OSQ
Louis-Frechette, Ora 20 : 00, 12 septembrie
Loreena McKennitt
Louis-Frechette, Ora 20 : 00, 16, 17 septembrie
Piaf, une vie en rose et noir
Le Théâtre Capitole, Ora 20 : 30 20 septembrie
German Rock Night
Petit Champlain, Ora 19 : 30; 23 septembrie
Akon et Rihanna
Pavillon de la jeunesse, Ora 19 : 30, 25 septembrie
Les Ex
Louis-Frechette, Ora 20 : 00, 26 septembrie
Michel Louvain
Le Théâtre Capitole, Ora 20 : 00, 27 septembrie
Rezervare bilete: billetech.com, Tel : 643-8131, 1-877-643-8131
|
|
propuse de Roxana Năstase |
|
|
Colţul umoristic
-Care este bărbatul ideal?
- Cel care vine acasă şi îşi gaseşte soţia în pat cu amantul şi spune: scuzele
mele, continuaţi.
- Dar amantul ideal?
- Cel care după faza asta mai poate continua...
CUM SE FAC AFACERILE
Jack: "Vreau să te însori cu o fată pe care o aleg eu."
Fiul: "Îmi voi alege singur mireasa."
Jack: "Dar fata este fiica lui Bill Gates."
Fiul: "Ei bine, în acest caz..."
Apoi, Jack se întâlneşte cu Bill Gates.
Jack: "Am un fiu pentru fiica ta."
Bill Gates: "Dar fata mea este prea tânără pentru căsătorie."
Jack: "Dar tânărul este vice-preşedinte la Banca Mondială."
Bill Gates: "Ah, în acest caz..."
În sfârşit, Jack se duce să se întâlnească cu preşedintele Băncii Mondiale.
Jack: "Îţi recomand un tânăr pentru a fi vice-preşedinte."
Preşedintele: "Dar deja am mai mulţi vice-preşedinţi decât am nevoie."
Jack: "Dar tânărul este ginerele lui Bill Gates."
Preşedintele: "Ah, în acest caz..."
- Doctore, de la un timp aud tot felul de voci…
- Şi ce îţi spun vocile?
- Nu ştiu că sunt cam surd!
Un doctor moare, ajunge la poarta Raiului şi aude vocea Sfântului Petru:
- Furnizorii intră prin uşa din spate.
- De ce spuneţi tuturor că sunteţi Napoleon, iar mie că sunteţi Cezar?.
- Pe dumneavoastră nu pot să vă mint, doctore.
- Doctore, soţia mea şi-a pierdut glasul.
- Întoarceţi-vă acasă pe la trei noaptea.
Dumnezeu a creat bărbatul şi a fost mulţumit. Dar şi-a spus
- Pot mai mult de atât! Şi a făcut femeia.
Într-o parcare o femeie, care se grăbea la maşina ei, vede o maşină fără şofer
care începe să meargă. Foarte conştientă de primejdie femeia deschide uşa, sare
în maşină, şi trage frâna de mână. Când iese vede un bărbat lângă maşină.
- Mergea, dar am oprit-o - spune femeia mândră.
- Ştiu, răspunde bărbatul, eu o împingeam.
- Ieri am prins cea mai mare captură din viaţa mea, povestes vecinilor un pescar.
Un crap, care, când l-am cântărit, avea 8 kg.
- Da, confirmă băieţelul pescarului, şi tata a fost aşa de bun că l-a dat
pisicuţei să-l mănânce...
- Mizerabilo! urlă nefericitul soţ către soţia infidelă. Ştiu totul!
- Serios? zice soţia netulburată de furia bărbatului. Ia să vedem: Care e
capitale Botswanei?
Soţia e plecată în interes de serviciu. Soţul îl scoală pe copilaş de dimineţă,
îi face masa de dimineaţă şi îl ia de mână să îl ducă la grădiniţă. La grădiniţă
educatoarea îi spune că acest copil îi este necunoscut. Îl duce la o a doua
grădiniţă şi la o a treia. Când ies de la o a patra grădiniţă copilul îi spune :
- Tăticule, încă o grădiniţă... şi eu astăzi chiar că întârzii la şcoală!
Un credincios merge la preot să se spovedească:
- Părinte, am păcătuit...
- Cu cine fiule?
- Stii părinte, nu pot să-şi spun... îmi este foarte greu...
- Cu femeia primarului?
- Nu...
- Cu femeia veterinarului?
- Nu părinte...
- Dar cu cine?
- Părinte, nu cred că sunt încă pregătit să mă spovedesc, voi veni în altă zi...
Ieşind de la spovedanie, omul nostru se întâlneşte cu un prieten care-l întreabă
mirat:
- Ce-ai făcut la spovedanie?
- Am luat nişte adrese utile...
propuse de Roxana Năstase
|
|