Dacă alţi domni români s-au remarcat mai ales prin luptele de apărare ale principatelor lor, Constantin Brâncoveanu s-a distins în mod deosebit prin actele sale de mecenat cultural. Instruit şi provenind dintr-o veche şi bogată familie cu descendenţă bizantină, domnitorul Ţării Româneşti din perioada 1688-1714 a fost un diplomat abil care a ştiut să manevreze între puternicii săi vecini pentru a obţine timp de 26 de ani liniştea de care avea nevoie voievodatul său. S-au scris multe legende despre Brâncoveanu şi despre averile sale mai mult sau mai puţin imaginare.
Perioada de acalmie din timpul domniei sale s-a transpus pe plan cultural printr-o serie de realizări remarcabile, atât în Valahia, cât şi în Transilvania. În vremea sa s-au ctitorit biserici şi mânăstiri (mânăstirea Sâmbăta de Sus-Făgăraş, Hurezi, episcopia Buzău, Viforîta, biserica mânăstirii Sfântul Sava şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti), palate (Mogoşoaia, Potlogi), s-au deschis şcoli laice şi religioase, biblioteci (mânăstirea Mărgineni), tipografii (Bucureşti, 1688, mitropolitul Varlaam), s-au tipărit cărţi laice şi religioase în mai multe limbi, dar cu accent pe limba română şi au fost sprijiniţi oamenii de cultură (autorii de cronici istorice, stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, mitropolitul Antim Ivireanul). Astfel Academia Domnească de la Colegiul Sfântul Sava a fost organizată ca Facultate de Litere şi Filozofie, cu predare în limba greacă veche, instituţie de învăţământ superior aflată în circuitul Academiilor Apusene.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a impus un nou stil arhitectural, stil ce poartă numele domnitorului cărturar. Acest stil heteroclit oriental şi renascentist european totodată se caracterizează printre altele prin masivitatea construcţiei, forma coloanelor şi a ancadramentelor.
Numele domnitorului nu a fost înscris în istoria ţării numai pentru realizările în domeniul cultural, dar şi din cauza destinului său tragic. În 1714, domnitorul român, cei patru fii şi ginerele său au fost decapitaţi la Constantinopol ca urmare a poruncii sultanului. Brâncoveanu a fost acuzat că i-a sprijinit pe ruşi şi pe moldoveni contra imperiului otoman. Demn de remarcat este faptul că sultanul a propus domitorului iertarea pedepsei cu moartea în schimbul convertirii la islamism. Demnitatea şi credinţa creştină nu l-au părăsit însă în acele momente tragice pentru el şi familia sa, Brâncoveanu preferând moartea întregii familii decât abandonarea religiei străbune. Pentru gestul său eroic si pentru martiriul său, domnitorul a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor creştini ortodocşi.

Constantin Brancoveanu (1654-1714): le prince martyr pour la croyance chrétienne

Si d’autres princes roumains se sont remarqués surtout par les luttes de défense de leurs principautés, Constantin Brancoveanu s’est distingué notamment par ses actes de mécénat culturel. Instruit et provenant d’une vieille et riche famille ayant une descendance byzantine, le prince de la Valachie de la période 1688-1714 a été un diplomate habile qui a su manśuvrer parmi ses puissants voisins pour obtenir durant 26 ans la tranquillité dont son pays avait besoin. De nombreuses légendes ont été écrites sur Brancoveanu et ses trésors plus ou moins imaginaires.
La période d’accalmie de son rčgne s’est transposée sur le plan culturel par une série de réalisations remarquables autant en Valachie qu'en Transylvanie. Durant son époque, ont été fondées des églises et des monastčres (le monastčre Sambata de Sus-Fagaras, Hurezi, l’épiscopat de Buzau, Viforita, l’église du monastčre le Saint Sava et l’église le Saint Gheorghe cel Nou de Bucarest), des palais (Mogosoaia, Potlogi), ont été construits, des écoles laďques et religieuses, des bibliothčques (au monastere Margineni), ont été fondées dans les imprimeries (Bucarest, 1688, le métropolite Varlaam), ont été imprimés des livres laďques et religieux en plusieurs langues, mais avec l’accent mis sur la langue roumaine, les gens de culture ont été soutenus (les auteurs de chroniques historiques, les boyards Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, le métropolite Antim Ivireanul). Ainsi, l’Académie Princičre du Collčge le Saint Sava a été établi en tant que Faculté des Lettres et de Philosophie, la langue d’enseignement étant le grec ancien. Cette institution d’enseignement supérieur faisait partie de la pléiade des académies occidentales.
Durant le rčgne de Constantin Brancoveanu s’est imposé un nouveau style architectural, style qui porte męme aujourd’hui le nom du prince érudit. Ce style hétéroclite oriental et de la renaissance ŕ la fois se caractérise en outre par la massivité de la construction, les formes des piliers et des encadrements.
Le nom du prince roumain est retenu par l’histoire mouvementée de notre pays non seulement pour ses réalisations dans le progrčs culturel, mais aussi ŕ cause de son sort tragique. En 1714, lui, ses quatre fils et son gendre ont été décapités ŕ Constantinople par la décision du sultan. Brancoveanu a été accusé d’avoir soutenu les Russes et les Moldaves contre l’empire ottoman. Digne ŕ remarquer est le fait que le sultan a proposé au prince le pardon de la peine de la mort en échange de la conversion ŕ l’islam. La dignité et la croyance chrétienne ne l’ont pas quitté ni męme dans les moments tragiques pour lui et sa famille, Brancoveanu préférant la mort de la famille entičre au lieu d’abandonner la religion des ancętres. Pour son geste héroďque et sa mort de martyr, le prince a été canonisé et sanctifié.

Cezar Banu