societate

 Bine aţi venit la Québec

La Québec în franceză

Aţi ales să vă stabiliţi în oraşul Québec? O alegere bună. Este un oraş încântător şi primitor. Poate înaine de a sosi la Québec aţi aflat că limba vorbită aici este franceza. Majoritatea celor aproximativ 600.000 de locuitori ai oraşului comunică şi lucrează apelând la limba lui Voltaire. Astfel că, pentru a beneficia de o integrare reuşită, trebuie să ajungeţi să comunicaţi cu uşurinţă într-un timp record în franceză. Aici Québecul, deşi nu se laudă cu o ofertă prea generoasă de cursuri de franceză pentru imigranţi faţă de alte metropole din „Frumoasa provincie”, există posibilitatea pentru cei care vor să înveţe sau să îşi perfecţioneze cunoştinţele în franceză, de a face cursuri cu costuri mici sau chiar gratis.
În primul rând, de îndată ce daţi cu ochii de agenţii de la Imigrare, vi se propune să faceţi cursurile de „francizare” organizate de Ministerul imigrației şi comunităţilor culturale. Aceste cursuri sunt organizate pe 3 niveluri (începători, intermediari, avansaţi) şi sunt organizate la Universitatea Laval şi la Cégep-ul Ste-Foy. Trebuie să ştiţi de asemenea că timpii de aşteptare pentru a începe aceste cursuri variază de la 2 luni la 8 luni, care în anumite situaţii pot fi cam mari. Câte nu poţi face în 8 luni? Dacă urmaţi acest program de franceză primiţi o compensaţie financiară, în afara faptului că este totalmente gratuit.
Dacă sunteţi grăbit să vă integraţi cât mai repede, puteţi urma alte cursuri de franceză în perfectă concordanţă cu programul de francizare, organizate de centre şi şcoli depinzând de comisiile şcolare. Este vorba de cursurile oferite de Centre Louis Jolliet (Commission scolaire de la capitale), Centre de formation Eastern Quebec (Commission scolaire Central Québec - comisie anglofonă) şi Centre du Phenix (Commission scolaire des Découvreurs). Aceste centre organizează cursuri la timp plin sau timp parţial. Costul unui curs este de $40-$45. Dacă alegeţi această variantă, grăbiţi-vă să vă înscrieţi, deoarece sesiunea de toamnă începe în septembrie.
Pe lângă aceste centre, la dispoziţia dumneavoastră stau şi organismele comunitare de sprijinire a imigranţilor. Acestea oferă cursuri de franceză pentru începători (centrul Mieux être des immigrants şi S.A.A.I) pentru a ajuta noul sosit să se adapteze mai repede la realitatea lingvistică québécoază, cursuri pentru intermediari și avansaţi (centrul Mieux être des immigrants) cursuri de conversaţie şi de franceză scrisă (centrul Rire2000). Acestea din urmă le puteţi face numai dacă aveţi un nivel intermediar-avansat de franceză. Toate cursurile oferite de organismele comunitare sunt gratuite. Şi aici trebuie să vă grăbiţi, deoarece sesiunea de toamnă începe în septembrie, iar sesiunea de iarnă va fi abia în ianuarie pentru unele dintre ele. Nu uitaţi că Cégep-ul Ste-Foy are şi un centru de autoînvăţare (auto-apprentissage) dotat cu toată logistica necesară unei învăţări eficace a limbii franceze. De asemenea, laboratoare de învăţare a limbilor străine şi materialul aferent vă stau la dispoziţie la biblioteca Gabrielle Roy.
Uneori, în viaţă trebuie să iei decizii dificile. Aşa cum aţi luat hotărârea să faceţi pasul cel mare al imigrării, să o luaţi de la început într-o lume nouă, de acum înainte trebuie să faceţi alţi paşi mici, dar hotărâtori întru prosperitatea voastră. Timpul este preţios şi fuge. Pofitaţi de toate uneltele care vă sunt puse la dipoziţie pentru a învăţa cât mai repede şi bine limba franceză, iar însuşirea ei este un factor important într-o integrare reuşită.

Iulia Tănăsescu

 „Cartea, un triumf asupra ignoranţei”

Miruna Tarcau, este o adolescentă puţin altfel... Ea se poate lăuda cu performanţa de a fi publicat la vârsta la care alte tinere de vârsta ei au cu totul alte preocupări, primul său roman poliţist, prezent pe rafturile librăriilor din Montréal şi în curând din Québec.

Miruna, cum ţi-ai descoperit talentul de a scrie?

Am avut o imaginaţie fertilă de când eram mică. În clasele primare, când am început să scriu compuneri pentru şcoală mama le citea totdeauna şi mă încuraja să mai scriu. Uneori îmi cerea să-i scriu sau să-i spun o poveste, îi plăceau ideile mele, spunea că sunt originale. De fapt, chiar când eram foarte mică, înainte de a merge la şcoală, îmi plăcea să inventez tot felul de aventuri cu eroi imaginari, majoritatea animale.

Ce înseamnă cartea pentru tine?

Întrebarea acesta îmi aminteşte o lucrare care tratează importanţa cărţilor : Farenheit 451 (Ray Bradbury), în care un dictator interzice publicarea cărţilor şi lectura. Realizez că toata civilizaţia actuală îşi are originile în carte, şi mă gândesc la imensa pierdere a bibliotecii din Alexandria care a scufundat Evul Mediul în întuneric şi apoi aportul invenţiei lui Gutenberg în propagarea ştiinţei şi culturii. Cartea este un triumf asupra ignoranţei. Mă gândesc că sunt norocoasă să trăiesc în timpurile actuale, în această explozie informaţională. Ştiu că acum cincizeci de ani n-aş fi publicat L’Île du Diable la vârsta de 16 ani şi viaţa mea ar fi fost alta. Nu uit triplul dezavantaj de a fi o femeie, născută în România în mileniul trecut. Sunt convinsă că secolul XXI reprezintă era posibilităţilor şi înlăturarea barierelor.

Scrii poezie, proză… Care este genul literar care te atrage cel mai mult? Care sunt autorii preferaţi?

Cred că proza e cel mai aproape de mine ca scris şi citit.

Ce citeşti cu mare placere?

Nu citesc multă poezie, dar poezia îmi permite spontaneitatea, îmi exprimă mai bine sentimentele decât proza, pe care o păstrez pentru idei reflectate îndelung. Poezia exprimă mult în cuvinte puţine; prin proză se spune puţin în cuvinte multe. După părerea mea, poetul se exprimă direct cititorului şi mesajul se poate rar pierde prin metafore şi procedee elaborate. Pe când scriitorul povesteşte prin intermediul unui narator care îi prezintă ideile printr-o intrigă.

Ce te inspiră cel mai mult?

Sunt pasionată de mitologia greacă: sursele mele de inspirație sunt numeroase, printre care La mythologie, Ses dieux, ses héros, ses légendes (Edith Hamilton), Last of the Amazons (Steven Pressfield) şi Mythologies, Une anthologie illustrée des mythes et légendes du monde (editions Gründ).
Citesc cu interes tot ce este fantastic, poliţist, roman istoric şi, dacă apare ocazia, benzi desenate.

Primul tău roman ai început să îl scrii la vârsta de 11 ani şi l-ai publicat 5 ani mai târziu ? Cărui fapt i se datorează acest „îndelungat proces de creaţie” ?

Cred că nu eram mulţumită de maniera în care scriam şi îmi dădeam seama de acest fapt citind capitolele scrise cu un an înainte. Iniţial nu aveam un plan şi nu ştiam nici eu cine va fi criminalul. Nemaiplăcându-mi prima versiune, m-am hotărât să o rescriu, să o rafinez, am scos greşelile de debutant, am făcut un plan, am adâncit relaţiile dintre personaje şi am reuşit să ating scopul pe care mi l-am propus iniţial, acela de a nu lăsa nici o bănuială asupra criminalului şi a adevărului de-a lungul celor 400 de pagini şi de a face un final la care nu se aştepta absolut nimeni.
Cred că mi-a luat atâta timp ca să public prima mea carte L’Île du Diable pentru că nu vedeam deloc cum o voi publica, nu aveam suficientă încredere că voi reuşi.
Poate altă cauză ar fi că lucram în paralel şi la La Guerre des Titans, cartea a doua care este deja la editor şi pentru care am semnat contractul înainte de vacanţă.
Împărţindu-mi timpul între două subiecte complet diferite, între un roman poliţist şi o saga fantastică inspirată din mitologia greacă, normal că nu avansam şi mi-a luat câţiva ani.

La vârsta la care alţi copii de vârsta ta citesc sau imaginează poveşti cu zâne, tu ai fost atrasă de romanul poliţist ? Ce te-a determinat să abordezi acest gen literar?

Am fost întotdeauna atrasă de magic, de fantastic, de aceea m-am străduit să-mi creez o lume sau chiar mai multe lumi proprii, este de altfel începutul din Guerre des Titans, saga fantastică la care lucrez acum.
În acelaşi timp am încercat şi alte genuri literare: science fiction în La Plaque, nuvela de 13 pagini scrisă în 2003, poveşti pentru copii în Viaţa unui iepure, 2003, multe nuvele, unele neterminate din această perioadă, de la 13 ani, când mă simţeam atrasă de nuvelă, ca mijloc de exprimare. De altfel romanul L’Île du Diable era în această vreme una din nuvelele cu vrăjitori pe care ulterior am dezvoltat-o şi i-am dat o turnură poliţistă. Şi aşa am fost cucerită de genul poliţist.
Îmi plăceau de asemenea filmele poliţiste, şi am citit şi romane care mi-au trezit gustul de a încerca să scriu ceva similar, să inventez o poveste în care doar eu să ştiu cine e criminalul, de la început sau la început nici măcar eu.

Cum a fost primit acest roman de public, de prieteni?

Unii prieteni de la Collège Stanislas mi-au spus că au citit cartea în următoarea noapte după ce au cumpărat-o, alţii în câteva zile. De obicei comentariile erau foarte pozitive din partea tuturor. Pot spune că apariţia cărţii în librării a surprins pentru că numai cei foarte apropiaţi erau la curent cu pasiunea mea pentru scris şi evoluţia romanului.

Experienţa ta românească, deşi ai venit la o vârstă fragedă în Canada, te influenţează în crearea subiectelor sau a personajelor ?

N-am stat în România decât primii 2 ani de viaţă, nu am citit prea mult din autorii români, deci nu cred că am prea multe influenţe literare sau istorice de acolo. M-am inspirat mai mult din ce am citit înainte de a începe să scriu, autori quebecoazi, americani, francezi.

Următorul tău roman va fi tot unul poliţist ?

Primul volum din La Guerre des Titans, Le Choix de Selenae va ieşi în librării în toamnă şi sperăm să-i facem lansarea la Salon du livre de la Montréal în noiembrie 2007. Este un roman fantasy.
Are multe elemente din mitologia greacă, în special în personaje şi evenimente. De exemplu, apar şi fragmente din războiul Troian.

Scrisul îţi ocupă mult timp? Când scrii? Ai şi alte preocupări extraşcolare?

Scriu când am timp, dar mai ales când am inspiraţie care uneori nu vine când aş vrea eu. De aceea când simt că am idei, las totul de o parte şi încerc să pun pe hârtie cât mai mult posibil. Când scriu am nevoie de o anumită atmosferă în care evoluează personajele cu starea lor de spirit şi cu problemele lor, asta în afara intrigii pentru care am nevoie de inspiraţie ca să filtrez totul într-un text fluid şi interesant. Altfel am ingredientele, dar n-am reţeta!
În afara şcolii urmez cursuri de pian, de teatru şi mai demult de balet-jazz. De asemenea, îmi place să desenez.

Te consideri o adolescentă ca oricare alta, sau simţi că eşti puţin altfel, că viaţa ta ia o turnură diferită? Cum te văd prietenii?

Prietenii nu mă tratează diferit de perioada când scriam fără să fiu încă publicată. A scrie a devenit pentru mine o activitate naturală şi nu pot să-mi închipui ce ar fi devenit viaţa mea dacă n-aş fi dezvoltat această pasiune.
Anul acesta am aflat că mulţi autori au publicat la o vârstă foarte tânără şi, după ce m-am întâlnit în mai multe rânduri cu cititorii mei, unii de vârstă apropiată, ştiu că mulţi tineri scriu şi sunt determinaţi să termine ce au început.
Am realizat astfel că etapele prin care am trecut până am publicat sunt normale şi aceleaşi pentru toţi începătorii, diferenţa este poate în şansa fiecăruia.

Cum crezi că va evolua cariera ta scriitoricească în următorii 10 ani?

Nu mă voi limita doar la fantesy şi poliţist. Pentru moment nu am alte proiecte în vedere, în afară de saga pe care am început-o şi pe care vreau să o termin. Îmi doresc să continui şi L’Île du Diable, partea a 2-a, care se va numi L’Île St-Gabriel.
Pe planul carierei, mă gândesc la diverse studii care să-mi lărgească cunoştinţele în literatura universală şi poate în mitologia greacă.

Iţi mulţumesc pentru timpul acordat în realizarea acestui interviu şi îţi doresc mult succes în tot ceea ce faci.

 Le livre, un triomphe sur l’ignorance

Miruna Tarcau, est une adolescente pas comme les autres... Elle peut se vanter avec la performance d’avoir publié, à l’âge où les jeunes filles ont d’autres préoccupations, son premier roman policier, présent sur les tablettes des librairies de Montréal et bientôt sur celles des librairies de Québec.

Miruna, comment as-tu découvert ton talent d’écrire?

J’ai eu une imagination prolifique dès le plus jeune âge. Au primaire, lorsque j’ai commencé à écrire des compositions pour l’école, ma mère les lisait toujours et m’encourageait à écrire. Des fois, elle me demandait de lui écrire un conte, elle aimait mes idées et disait qu’elles étaient originales. D’ailleurs, même quand j’étais très petite, avant d’être à l’école, j’aimais inventer toutes sortes d’aventures avec des héros imaginaires, la plupart des animaux.

Que représente le livre pour toi?

Cette question me rappelle un ouvrage qui traite l’importance des livres : Fahrenheit 451 (Ray Bradbury), dans lequel un dictateur interdisait la publication des livres et la lecture. Je réalise que le livre est à l’origine de toute la civilisation actuelle, et je pense à l’immense perte de la bibliothèque d’Alexandrie qui a plongé le Moyen Âge dans le noir, et ensuite, à la contribution de l’invention de Gutenberg pour la propagation de la science et de la culture. Le livre est un triomphe sur l’ignorance. Je pense aussi que je suis fortunée de vivre dans cette époque d’explosion informationnelle. Je sais qu’il y a 50 ans je n’aurais pas publié L’Île du Diable à l’âge de 16 ans et que ma vie aurait été différente. Je n’oublie pas non plus le triple désavantage d’être née femme, en Roumanie, le millénaire passé. Je suis convaincue que le XXI représente l’ère où tout est possible, où on peut briser les barrières.

Tu écris de la poésie, de la prose… Quelle est le genre littéraire qui t’attire le plus? Quels sont tes auteurs préférés?

Je pense que la prose est plus proche de moi, comme genre littéraire à écrire et à lire.

Qu’est-ce que tu lis avec grand plaisir?

Je ne lis pas beaucoup de poésie, mais la poésie me permet d’être spontanée, elle exprime mieux les sentiments que la prose, et je la garde pour les idées réfléchies longuement. La poésie exprime beaucoup en peu de mots; la prose exprime peu en beaucoup de mots. Selon moi, le poète exprime ses idées et ses états directement au lecteur et le message peut rarement se perdre à travers les métaphores et les procédés élaborés. Tandis que l’écrivain raconte à l’aide de la voix d’un narrateur qui exprime les idées à travers une intrigue.

Qu’est-ce qui t’inspire le plus?

Je suis passionnée par la mythologie grecque : mes sources d’inspiration sont nombreuses et je cite La mythologie, Ses dieux, ses héros, ses légendes (Edith Hamilton), Last of the Amazons (Steven Pressfield) et Mythologies, Une anthologie illustrée des mythes et légendes du monde (éditions Gründ). Je lis avec intérêt tout ce qui est fantastique, policier, roman historique et si j’ai l’occasion, des bandes dessinées.

Tu as commencé à écrire ton premier roman à l’âge de 11 ans, et tu l’as publié cinq ans plus tard. À quoi a été dû ce « long processus de création » ?

Je pense que je n’étais pas contente de la manière dont j’écrivais et je me rendais compte de ce fait en lisant les chapitres écrits un an auparavant. Au début je n’avais pas de plan et je ne savais pas qui allait être le criminel. N’étant plus satisfaite de la première version, j’ai décidé de réécrire le roman, le raffiner, j’ai éliminé les fautes de débutant, j’ai fait un plan, j’ai approfondi les relations entre les personnages et j’ai réussi à atteindre le but que je m’étais proposé au début, celui de ne laisser paraître aucun soupçon sur qui pouvait être le criminel et sur la vérité tout au long des 400 pages et j’ai créé une fin à laquelle personne ne s’attendait.
Je pense que ça m’a pris autant pour publier mon premier livre, L’Île du Diable, parce que je ne savais pas comment le publier, je n’étais pas sûre de pouvoir réussir.
Une autre cause pourrait être le fait que je travaillais en même temps à La Guerre des Titans, le deuxième livre qui est déjà chez l’éditeur et pour lequel j’ai signé le contrat avant les vacances. Consacrant mon temps à deux sujets complètement différents, un roman policier et une saga fantastique, inspirée de la mythologie grecque, il était normal de ne pas avancer. Évidemment cela m’avait pris plusieurs années.

À l’âge où d’autres enfants lisent ou imaginent des contes de fées, tu as été attirée par le roman policier. Quel et le fait qui t’a déterminé à toucher à ce genre littéraire?

J’ai toujours été attirée par la magie, par le fantastique, c’est pour cela que j’ai essayé de créer un monde ou plusieurs mondes à moi, c’est d’ailleurs le commencement de Guerre des Titans, saga fantastique que j’écris présentement. En même temps, j’ai essayé d’autres genres littéraires: science fiction dans La Plaque, la nouvelle de 13 pages, écrite en 2003, des contes pour enfants, La vie d’un lapin, 2003, beaucoup de nouvelles, certaines non-achevées de la même période, quand je me sentais plus attirée par la nouvelle comme moyen d’expression. D’ailleurs, le roman L’Île du Diable était à l’époque l’une des nouvelles avec des sorciers que j’ai développée par la suite et je lui ai donné une nuance policière. Et c’est comme ça que j’ai été conquise par le genre policier. J’aimais aussi les films policiers et j’ai lu des romans qui m’ont éveillé le goût d’essayer quelque chose de semblable, d’inventer une histoire dans laquelle je suis la seule personne à connaître, ou peut-être même pas, le criminel.

Comment le roman a été reçu par le public et par les amis?

Certains amis du Collège Stanislas m’ont dit qu’ils avaient lu le livre la nuit après l’avoir acheté, d’autres l’ont lu dans quelques jours. D’habitude, les commentaires étaient positifs de la part de tout le monde. Je peux dire que l’apparition du livre en librairies a surpris parce que seulement les personnes les plus proches étaient au courant de ma passion et de l’évolution de mon roman.

Ton expérience roumaine, bien que tu sois venue au Canada à un très jeune âge, t’influence d’une certaine façon dans la création des sujets ou des personnages?

Je n’ai habité en Roumanie que les deux premières années de ma vie. Je n’ai pas lu beaucoup d’auteurs roumains, donc je ne pense pas avoir trop d’influences littéraires ou historiques de là-bas. Je me suis inspirée plutôt de ce que j’ai lu avant de commencer à écrire, des auteurs québécois, américains, français.

Ton prochain roman sera toujours un roman policier?

Le premier volume de La Guerre des Titans, Le Choix de Selenae apparaîtra en librairies cet automne et nous espérons le lancer au Salon du livre de Montréal en novembre 2007. C’est un roman fantastique. Il y a beaucoup d’éléments inspirés de la mythologie grecque, surtout les personnages et les événements. Par exemple, dans le roman apparaissent des moments de la guerre de Troie.

L’écriture te prend beaucoup de temps? Quand est-ce que tu écris? As-tu d’autres préoccupations en dehors du temps consacré à l’école et à l’écriture?

J’écris quand j’ai du temps et de l’inspiration et des fois elle n’est pas là quand je le voudrais. Pour cela, quand je sens avoir des idées, j’abandonne tout et j’essaie de mettre sur papier le plus possible. Quand j’écris j’ai besoin d’une certaine atmosphère dans laquelle les personnages évoluent, avec leur état d’esprit, avec leurs problèmes et ceci en dehors de l’intrigue pour laquelle j’ai besoin d’inspiration pour filtrer le tout dans un texte fluide et intéressant. Sinon, j’ai les ingrédients, mais je n’ai pas la recette!
À part l’école, je prends des leçons de piano, de théâtre et depuis un certain temps, de ballet-jazz. J’aime aussi dessiner.

Tu te considères une adolescente comme les autres, ou tu sens être un peu différente, que ta vie prend un chemin différent? Comment es-tu perçue par tes amis?

Les amis me regardent différemment par rapport à la période où j’écrivais sans être publiée. Écrire est devenu pour moi une activité naturelle et je ne puis imaginer ce que ma vie serait devenue si je n’avais pas développé cette passion.
Cette année j’ai appris que beaucoup d’auteurs on publié à un très jeune âge et, après avoir rencontré mes lecteurs, certains ayant le même âge que moi, j’ai su que beaucoup d’entre eux écrivent et sont déterminés à achever ce qu’ils ont commencé.
Ainsi, j’ai réalisé que les étapes que j’ai parcourues jusqu’à la publication de mon livre sont normales et les mêmes pour tous les débutants, et c’est la chance de chacun qui fait la différence.

Comment vois-tu évoluer ta carrière d’écrivaine d’ici dix ans?

Je ne vais pas m’arrêter aux romans fantastiques et aux policiers. Pour le moment je n’ai pas d’autres projets en vue, en dehors de la saga que j’ai commencée et que je veux achever. Je désire continuer L’Île du Diable, la deuxième partie, qui aura comme titre L’Île St-Gabriel.
Concernant la carrière, je compte faire des études qui m’aideront à élargir mes connaissances en littérature universelle et peut-être en mythologie grecque.

Je te remercie pour le temps dédié à la réalisation de cette entrevue et je te souhaite beaucoup de succès dans tout ce que tu fais.

Interviu realizat de / Entrevue réalisée par Iulia Tanasescu