La 2 iulie 1504 se stingea din viaţă, în străvechea cetate de scaun a Sucevei, unul din cei mai mari domnitori români. Poporul român l-a plâns ca pe un părinte al său, fapt ilustrat de manieră elocventă în cronica lui Grigore Ureche: " Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...”. În timpul lungii sale domnii, voievodul moldovean s-a afirmat ca un vajnic apărător al suveranităţii statului său şi al creştinătăţii în general.
Credinţa sa puternică s-a ilustrat pe de o parte pe câmpul de luptă, oprind armatele turceşti să avanseze spre centrul Europei. Cea mai strălucitoare izbândă a sa împotriva oştilor Imperiului otoman conduse de nu mai puţin celebrul sultan Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (1453), a fost la Vaslui (ianuarie 1476). Această victorie, precum şi nenumărate altele, i-au adus elogiile prinţilor creştini apuseni şi totodată aprecierile papei, fiind considerat unul din cei mai mari strategi şi diplomaţi ai vremii. Însă repetatele sale tentative de a creea un front unit antiotoman cu aceştia au eşuat de fiecare dată.
Pe de altă parte, domnitorul Ştefan, zis şi Sfânt, a rămas în imaginarul popular românesc şi universal şi ca un ctitor de aşezăminte religioase ce stârnesc şi azi admiraţia prin măreţia lor arhitecturală. In acest sens, Putna (unde se odihneşte celebrul domn), Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor sunt doar câteva exemple din cele 44 de ctitorii ale sale ce poartă amprenta stilului religios moldovenesc. Se spune că voievodul avea obiceiul de a înălţa o ctitorie după fiecare izbândă împotriva duşmanilor Moldovei. Pentru toate aceste fapte ale sale, domnitorul moldovean a fost canonizat după 1990 de către Biserica Ortodoxă Română.
Talentul său organizatoric nu s-a limitat însă doar la arta militară şi la fondarea de lăcaşuri religioase. În vremea sa, Moldova a cunoscut o perioadă de stabilitate politică, de înflorire economică, fapt reflectat şi prin nivelul schimburilor comerciale cu statele vecine (Levantul, Lipsca, Polonia, Ungaria, Ţara Românească, etc). Moldova exporta grâne, lemn, metale, vite şi importa mirodenii din Orient, postavuri, blănuri, arme şi metale preţioase din Apus. În prima parte a domniei sale, Moldova a beneficiat şi de deschiderea la Marea Neagră, prin porturile Chilia şi Cetatea Albă. Acest fapt este reflectat în cronicile moldovene (Grigore Ureche, Ion Neculce, etc) şi nu numai.
Scriitori, poeţi, alţi artişti, culţi sau rapsozi populari, au cântat în operele lor personalitatea excepţională a lui Ştefan cel Mare. E de ajuns să amintim piesa de teatru a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (Apus de soare), poeziile lui Dimitrie Bolintineanu (Muma lui Ştefan cel Mare) şi Vasile Alecsandri (Imn lui Ştefan cel Mare), poezia populară, Ştefan, Ştefan, domn cel mare, romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, Fraţii Jderi.

Étienne le Grand (1457-1504): le prince défenseur du monde chrétien

Le 2 juillet 1504 s’éteignait, dans l’ancienne forteresse princičre de Suceava, un des plus grands princes roumains. Ŕ travers son long rčgne, le prince moldave s’est affirmé comme un fort défenseur de la souveraineté de son État et du monde chrétien en général.
Sa forte croyance s’est illustrée d’une part sur le champ de bataille, en arrętant les armées turques d’avancer vers le centre de l’Europe. Sa plus brillante victoire contre les armées de l’Empire ottoman dirigées par le pas moins célčbre sultan Mahomet le IIe, le conquéreur du Constantinople (1453), a eu lieu ŕ Vaslui (janvier 1476). Cette victoire, comme d’ailleurs bien d’autres, lui ont amené les éloges des princes chrétiens occidentaux et en męme temps, les appréciations du Pape, en étant considéré l’un de plus grands stratčges et diplomates de l’époque.
D’autre part, le prince Étienne, appelé aussi le Saint, est resté aussi dans l’imaginaire populaire roumain et universel comme fondateur d’établissements religieux, qui suscitent aujourd’hui męme l’admiration par leur majesté architecturale. Dans ce sens, Putna (oů repose le célčbre prince), Voronet, Sucevita, Moldovita, Humor sont quelques exemples seulement parmi ses 44 śuvres architecturales qui témoignent du style religieux moldave. Pour toutes ses réalisations, le prince moldave a été canonisé aprčs 1990 par l’Église Orthodoxe Roumaine.
Cependant, son talent organisationnel ne s’est pas limité seulement ŕ l’art militaire et ŕ la fondation d’établissements religieux. Pendant son rčgne, la Moldavie a connu une période de développement économique intense, fait remarqué aussi dans les échanges commerciaux avec les états voisins.
Écrivains, počtes, d’autres artistes ou troubadours, ont chanté dans leurs śuvres, la personnalité exceptionnelle de Étienne le Grand. Il suffit de rappeler la pičce de théâtre de Barbu Stefanescu Delavrancea (L’aube du soleil), les poésies de Dimitrie Bolintineanu (La mere d’Étienne le Grand) et de Vasile Alecsandri (Hymne a Étienne le Grand), la poesie populaire, Étienne, Étienne, grand prince, le roman historique de Mihail Sadoveanu, Les freres Jderi.

Cezar Aurel BANU

Nuntă de diamant la castelul Peleş

Fostul suveran al României, Regele Mihai I şi Regina Ana au împlinit în luna iunie anul acesta 60 de ani de căsătorie, familia regală sărbătorind astfel nunta de diamant printr-o serie de ceremonii organizate în Bucureşti şi la Sinaia, în castelul Peleş proaspăt reintrat în patrimoniul Casei Regale.
Regele a cerut mâna reginei la doar o săptămână după ce a cunoscut-o, în 1947, la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii cu prinţul Philip, duce de Edinburgh. Aflându-se deja in exil, nunta regelui Mihai I de România cu principesa Ana de Bourbon Parma a avut loc pe 10 iunie 1948 la Tatoi, în Grecia, iar după căsătorie Regina Ana, care a îmbrăţişat cu această ocazie specială religia ortodoxă, a fost excomunicată de Vatican până la pontificatul Papei Ioan al XIII-lea.
Ceremoniile s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, precum nunţile din poveştile româneşti cu prinţi şi prinţese, în prima zi având loc un concert extraordinar la Ateneul Român, în a doua zi lansarea la Muzeul Naţional de Istorie a cărţii scrise de principesa Margareta, iar în a treia zi, petrecerea propriu-zisă. La petrecerea privată de la castelul Peleş, regele Mihai a primit pentru prima dată după 1947 invitaţi de sânge albastru, dar şi personalităţi române, membri ai guvernului şi diplomaţi, scriitori, artişti şi înalţi ierarhi. La petrecerea de la castelul Peleş au participat, printre cei 1000 de invitaţi, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al Bulgariei, Regele Constantin al Greciei, Principele Alexandru al Serbiei şi Principele Lorenz al Belgiei. Casa Regală a dorit un ceremonial sobru pentru această aniversare, tocmai pentru a sublinia şi păstra în amintire faptul că nunta regală din 1947 nu a avut loc in ţară.

Gabriel SĂLĂGEAN