Ca şi în anii precedenţi, a cincea ediţie a Zilelor Culturii Româneşti la Québec şi-a propus organizarea a patru competiţii sportive practicate la „scara naţională” în România, mai puţin populare şi popularizate în oraşul Québec.
La fotbal am avut parte de o premieră, aş zice eu, interesantă şi anume, pentru prima dată, am invitat o echipă alcătuită în special din quebecoazi.
Sâmbată, 27 septembrie, vremea a fost mizerabilă, aşa cum a fost întreaga vară a anului 2008: a plouat şi a bătut vântul toată dimineaţa; cu atât mai mult, este de apreciat efortul tuturor celor care au venit şi au jucat un fotbal deschis, cu multe goluri, într-un deplin spirit de fair-play. Chiar dacă rezultatul a contat într-o măsură mai mică, îl vom consemna: echipa Dacia Română a învins Les Bourgognes cu 9-7.
La turneul de tenis de câmp am avut parte de un „paradox” nu neapărat palpabil: deşi condiţiile organizatorice au fost superioare anilor precedenţi, numărul jucătorilor a fost net inferior. Competiţia s-a desfăşurat tot pe 27 septembrie, pe terenurile sintetice de la PEPS, unde recent a avut loc şi turneul WTA Challenge Bell, câştigat de Nadia Petrova. Într-un fel, când se apreciază reuşita sau nereuşita unei competiţii trebuie ţinut cont de cât mai mulţi factori. Criza economică mondială nu a început în septembrie 2008, ci mult mai devreme; nu trebuie uitată inflaţia din acest an, faptul că mai toate preţurile alimentelor, produselor şi serviciilor de bază au crescut destul de mult, în vreme ce salariile au cam rămas aceleaşi. Toată lumea de aici a fost afectată: am destule cunoştinţe care au acceptat fără să ezite un al doilea job sâmbata şi duminica; din păcate timpul lor liber s-a redus simţitor.
Revenind la tenis, nu pot să nu o remarc pe Ioana Cocârlan, din punctul meu de vedere ea reprezentând revelaţia acestui an. Nu doar că a câştigat, fără istoric, partida cu Ioana Moise, campioana anilor trecuţi, însă tenisul etalat de ea, anticipaţia, acurateţea şi precizia loviturilor sale, au lăsat o amprentă aparte. Ca o micuţă paranteză, se vede că a făcut sport de performanţă la Dinamo Bucureşti.
La băieţi, tot la tenis, pe cât de plăcut am fost impresionat de gestul lui Cornel Popescu, un bărbat „extrem de complex”, pe care îl cunosc de mai mulţi ani „direct şi personal”, el ajungând la sală direct de la servici, pe atât de neplăcut „m-au impresionat” două fete care şi-au anulat participarea la „concurs” doar cu o seară înainte. Tot pentru istoricul „challenge-ului” să spunem că la băieţi, câştigător a fost Artur Moraru, medalia de argint revenindu-i lui Cornel Popescu, iar cea de bronz lui Alex Gurău.
La competiţia de tenis de masă cred că a fost atmosfera cea mai frumoasă. Nu numai pentru că au participat 9 jucători entuziaşti, dar au fost amintiţi anii când exista un campionat de ping-pong, la care veneau circa 30 de jucători. Cu această ocazie a fost avansată ideea de a relua campionatul, iar după ultimele ştiri, chiar s-a reluat. M-aş bucura ca „time-ingul” să fie bun, iar concretizarea lui să nu aibă de suferit. Sâmbată, 4 octombrie, s-au „duelat” şi doi tineri ”juniori”, anume Alexandru Ţîbîrnă şi Alexandru Trandafir. Mai bun în acea sâmbată a fost Alexandru Ţîbîrnă.
La „seniori” a învins fără probleme acela care mi s-a părut de departe cel mai talentat jucător: .Radu Trandafir. Al doilea loc a fost „ocupat” de Cătălin Ionaşcu, iar pe locul trei a terminat Cristian Robu. Competiţia feminină a fost mai puţin disputată, doar două participante disputându-şi firesc locurile 1 şi 2: „medalia de aur” i-a revenit Roxanei Gurău, iar cea „de argint” lui Carmen Ţîbîrnă.
La şah competiţia nu s-a mai desfăşurat la „Chez Vladimir” ca în anii trecuţi, ci la Universitatea Laval, în localul Clubului de şah al universităţii. Doar doi participanţi au onorat acest turneu, ceilalţi înscrişi dezistându-se în ultimul minut. În ciuda acestui fapt cei doi „curajoşi” s-au confruntat într-o partidă „serioasă”, locul întâi revenindu-i Danei Pescăruş, iar locul doi lui Claudiu Barbu.
Întrucât anul acesta am organizat o parte din competiţii şi le-am coordonat aproape pe toate, ar fi nedrept să nu mulţumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat, precum şi tuturor celor care au participat. Cum numărul organizatorilor a fost extrem de redus (cred că îmi ajung degetele de la o singură mână să evidenţiez numărul celor care au pus umărul la pregătirea şi organizarea tuturor competiţiilor), era normal ca aceste competiţii să sufere calitativ şi cantitativ. Este firesc să îmi asum şi acest aspect. Dar, ţinând seama de dificultăţile din acest an, eu mă bucur că aceste competiţii au avut loc, ba au avut şi succes (cazul celei de ping-pong). Dorinţa mea cea mai mare ar fi ca şi la anul ele să aibă loc, chiar dacă eu nu voi mai fi în acest oraş. Iar cei care au participat anterior, deşi anul acesta au avut diverse probleme, să reintre „în circuit”.
Pe cei cărora le-ar fi plăcut să vină la oricare din aceste activităţi sportive, având cunoştinţă de ele, ar fi avut timp liber, şi în final nu au venit, am promis să nu îi critic, din dorinţa sinceră de a-i avea alături la alte ocazii de acest gen. Vreau să cred că nu sunt mulţi în această situaţie (personal cunosc doar două cazuri). Poate că energii greu de bănuit vor fi dislocate în anii viitori şi absenţii de azi vor fi protagoniştii de mâine. Dacă nu, probabil că vor dormi în continuare într-o perpetuă inerţie.
Somn uşor, spor şi iarăşi somn uşor!