Cine nu ştie cine este Moş Crăciun? Toţi ni-l imaginăm pe Moş Căciun ca pe un bătrânel jovial şi simpatic, cu barba şi mustăţile ninse de zăpada anilor ce-i poartă, dar în acelaşi timp foarte viguros pentru a purta sacul burduşit de jucării şi a pentru a face înconjurul lumii ca să distribuie cadouri tuturor. Această imagine a moşului blând şi bun nu datează dintotdeauna, se pare că înainte de jumătatea secolului al XIX-lea, Moş Crăciun nu era un personaj la fel de îndrăgit ca astăzi pentru că ameninţa şi speria copiii, dar această amintire pare incredibilă şi e dificil acceptată în zilele nostre. Povestea moşului şi a lumii în care trăieşte este universală: moşul îşi petrece tot anul în casa sa de la Polul Nord, într-o lume albă şi imaculată ca şi sufletele copiilor, citind scrisori de la copiii din lumea întreagă şi fabricând jucării în regatul său împreună cu o mulţime de spiriduşi; în ajunul crăciunului îşi încarcă tolba de daruri şi porneşte periplul împrejurul globului în sania trasă de reni fermecaţi care pot zbura şi se pot deplasa cu viteza gândului; moşul intră apoi în casele copiilor cuminţi pe furiş, în timp ce dorm, şi le lasă sub bradul împodobit, cadoul dorit. Deşi tradiţiile legate de sărbătoarea de crăciun sunt variate de la un popor la altul, ele sunt asociate fără deosebire cu naşterea pruncului Iisus: se consideră că moşul e tare bătrân şi moare în fiecare an în ajunul crăciunului pentru a reînvia odată cu naşterea fiului lui Dumnezeu. O călătorie printre câteva tradiţii populare ne arată că :
- În Elveţia, moşul e numit Samichlaus şi aduce în casele tuturor nu numai darurile de sărbători, dar şi bradul de crăciun. Samichlaus e însoţit de „parada ridichilor luminate” : toată lumea, cu mic şi mare vine cu ridichi luminoase şi se întâlneşte în curtea şcolilor sau a bisericilor pentru a cânta în cor colinde.
- În Olanda, Sinterklaas soseşte pe un cal alb şi nu în sania trasă de reni şi lasă daruri în saboţii de lemn ai copiilor ce i-au pregătit de cu seara de ajun punând înăuntrul lor zahăr şi fân pentru calul moşului.
- La elveţieni, britanici şi germani, se respectă obiceiul de a arde un butuc în noaptea de crăciun pentru a proteja casa de nenorociri şi întâmplări nefaste pentru tot anul care urmează.
- În bisericile şi locuinţele catolice sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi cu magii, în miniatură sau chiar în mărime naturală, iar în catedrale se organizează o slujbă religioasă de crăciun ca şi concerte de orgă.
- La finlandezi, Moş Crăciun se personifică în Joulupukki şi soseşte în plină zi, ciocănind la uşa caselor şi întrebând dacă copiii din locuinţele respective au fost cuminţi. Cum răspunsul e afirmativ mai tot timpul, Joulupukki trebuie să intre şi să lase daruri. În schimb, copiii îl servesc cu dulciuri şi budincă de orez cu migdale. O porţie din budinca cu migdale e păstrată pentru spiriduşul care locuieşte în podul caselor – dacă acesta gustă din budincă înseamnă că anul următor va continua să vegheze asupra casei. Seara de crăciun e sărbătorită la biserici unde se organizează o slujbă religioasă după care, fiecare familie aprinde o lumânare pe mormântul rudelor.
- În timp ce Moş Crăciun soseşte într-o singură noapte sau zi în cele mai multe colţuri ale lumii, în Islanda este „ajutat” de alţi doisprezece confraţi care încep periplul lor cu doisprezece zile înainte de crăciun : ei coboară pe rând din munţi şi colindă fiecare, în câte o singură zi, pe la casele copiilor pentru a le lăsa dulciuri şi fructe dacă au fost cuminţi sau un cartof dacă au fost obraznici, după care se întorc de unde au plecat până pe 6 ianuarie, dată considerată de islandezi ca fiind ultima zi de crăciun.
- La români, sărbătoarea de Crăciun şi sărbătorile de iarnă sunt foarte bogate în evenimente şi semnificaţii, de la moş Nicolae şi până la sfântul Ion românul de pretutindeni sărbătoreşte cu mult fast naşterea pruncului Iisus şi sosirea unui nou an –dacă doreşti să cunoşti cu adevărat sufletul şi tradiţiile unui român, unul din momentele cele mai potrivite este pe timpul sărbătorilor de iarnă. Moş Crăciun se află la mare cinste în tradiţia românilor, dar alături de el regăsim bradul de crăciun, colindele, pluguşorul, sorcova, slujba religioasă, sacrificarea ca şi prepararea porcilor pentru a avea o masă îmbelşugată.
Cum ar zice românul „Câte bordeie, atâtea obiceiuri!” pentru sărbătorirea crăciunului.
Indiferent de numele care i se dă împrejurul lumii şi a tradiţiilor care-l însoţesc, Moş Crăciun e mai presus de toate un simbol al copilăriei veşnice, al bunătăţii şi al bucuriei de a dărui şi el reuşeşte în fiecare an, chiar dacă vrem să acceptăm sau nu existenţa sa, să reaprindă în fiecare din noi flacăra iubirii şi bucuria jocului şi a copilăriei.

Carmen ȚÎBÎRNĂ